Părintele Dumitru Cristescu, slujitor sub trei patriarhi

S-a născut la 24 iunie 1899, într-o familie preoţească din localitatea vâlceană Zăvoieni. A urmat cursurile Seminarului Teologic "Sf. Nicolae" din Râmnicu Vâlcea, iar la 25 noiembrie 1921 a fost hirotonit pe seama Parohiei Măciuca-Bocşa, Vâlcea. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, iar pentru a se întreţine a ocupat postul de spiritual la Seminarul "Nifon Mitropolitul". Patriarhul Miron Cristea i-a oferit o bursă la Montpellier, apoi, din 1930, la Sorbona. Cu sprijinul aceluiaşi întâistătător, teologul Dumitru Cristescu a obţinut o bursă la Facultatea de Teologie din Strasbourg, pentru a urma cursuri de dogmatică şi sociologie. Întors în ţară, în 1931 este chemat de episcopul Vartolomeu Stănescu în postul de slujitor la Catedrala episcopală din Râmnic şi de consilier cultural. A slujit cu multă dăruire şi devotament bisericii din Oltenia, lucrând pentru reactivarea şi restaurarea unor mănăstiri, precum construirea drumului către şi a mănăstirii voievodale Arnota sau investigarea cazului de teofanie de la Maglavit, din 1935. De la 1 octombrie 1937 şi până la sfârşitul vieţii, preotul Dumitru Cristescu a slujit la Biserica "Sf. Vineri-Herasca" din Capitală. A fost încredinţat consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, până în toamna anului 1940, când a fost nevoit să demisioneze la presiunile regimului naţional-legionar. Doi ani mai târziu, îl găsim pe părintele Dumitru Cristescu trimis de patriarhul Nicodim să organizeze şi să conducă Seminarul Teologic - Secţia română din Dubăsari, în cadrul misiunii bisericeşti ortodoxe din Transnistria. Potrivit autobiografiei sale, la Dubăsari, "am avut o purtare dictată de Evanghelia lui Hristos… am îmbrăcat complet şi încălţat 70 de elevi, dintre care pe cinci dintre ei cu banii mei. Am hrănit aceşti elevi părinteşte şi când, în iarna anului 1943, s-a instalat tifosul exantematic, i-am îngrijit personal, le-am asigurat asistenţă medicală şi nopţi întregi am vegheat lângă cei 11 copii bolnavi, pe care i-am salvat". Între 1945 şi 1947 a fost însărcinat să conducă Tipografia Cărţilor Bisericeşti. După 1948, a fost unul dintre sfetnicii patriarhului Justinian Marina. De altfel, pe cei doi îi lega o prietenie mai veche, încă din vremea în care erau colegi la seminar, apoi la facultate, în misionarismul oltean şi chiar în politică. Din cauza funcţiei pe care o avea, consilier administrativ, a intrat în atenţia Securităţii comuniste. Mai întâi, în 1949, în urma unui denunţ anonim, i s-a făcut o percheziţie domiciliară, unde i s-a găsit veselă de factură rusească, procurată din perioada misiunii de peste Nistru. A fost anchetat şi trimis în justiţie, însă intervenţia patriarhului Justinian la Avram Bunaciu, ministrul justiţiei, a condus la eliberarea sa. Apoi, în decembrie 1950, fusese însărcinat să distribuie preoţilor din Eparhia Bucureştilor mai multe exemplare găsite la Mănăstirea Neamţ ale cărţii "Catehism creştin-ortodox", alcătuită de mitropolitul Antonie al Kievului, într-o ediţie românească din 1925. Deoarece în conţinut se găseau afirmaţii antibolşevice, distribuţia a fost oprită, iar în aprilie 1951, părintele Cristescu a fost anchetat din nou la Securitate. A fost eliberat la intervenţia patriarhului Justinian, mai apoi demisionând din funcţia bisericească. A continuat să slujească la Biserica "Sf. Vineri-Herasca" până la trecerea la cele veşnice, în data de 31 iulie 1960.