În 18 decembrie 1892, la „Mariinsky Theatre”, în Sankt Petersburg (Rusia), sub bagheta dirijorului italian Riccardo Drigo, avea loc prima reprezentație publică a baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Il
Părintele Dumitru Popa sub persecuţia comunistă
S-a născut la 20 ianuarie 1915 într-o familie de agricultori din localitatea Focuri, de lângă Târgu Frumos, judeţul Iaşi. După obţinerea licenţei în teologie, la 13 octombrie 1940, tânărul Dumitru Popa a primit darul preoţiei pe seama Parohiei Puntişeni, comuna Costeşti, judeţul Vaslui. Aici a slujit până la 1 februarie 1947, când a fost numit la Parohia Leţcani, judeţul Iaşi, în locul socrului său, preotul Sava Popovici, ieşit la pensie. Intră în atenţia autorităţilor comuniste, mai ales atunci când refuză să colaboreze la acţiunea de „socializare a agriculturii“. În 1957, alături de alţi săteni, părintele Popa chiar refuză să intre în „întovărăşirea agricolă“. Din acest moment, autorităţile comuniste apelează la organele de represiune. Securitatea întreprinde o urmărire informativă, pentru ca în vara lui 1958 să treacă la arestări. Părintele Popa este arestat la 16 iulie 1958 şi dus în beciurile Securităţii din Iaşi. Este acuzat de „discuţii duşmănoase la adresa regimului“ şi de atitudine ostilă faţă de „transformarea socialistă a agriculturii“, manifestări încurajate într-un „grup complotist“ format din 13 suspecţi, majoritatea agricultori. Părintele a refuzat să recunoască şi atunci când anchetatorii reuşeau să smulgă mărturiile celorlalţi anchetaţi. Cu toate acestea, în rechizitoriu, părintele era învinuit că „în repetate rânduri s-a manifestat duşmănos, aducând injurii şi calomnii la adresa regimului democrat popular din RPR“ şi că „a instigat cetăţenii împotriva orânduirii sociale existente în ţara noastră“. Evident că astfel de exprimări bombastice, marote ale Securităţii de la sfârşitul anilor 50, nu aveau nici o legătură cu realitatea. La proces, părintele a refuzat în continuare să recunoască vreo învinuire. Prin Sentinţa nr. 805 din 30 decembrie 1958 a Tribunalului Militar Iaşi a fost condamnat la 12 ani muncă silnică pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale“. A cunoscut universul concentraţionar de la Iaşi (1959), Gherla (aprilie 1959), Periprava (mai 1960) şi Periprava-secţia Grind (1962). În timpul detenţiei de la Periprava a primit o pedeapsă de 14 zile izolare pentru „nerespectarea disciplinei“. A fost eliberat la 13 aprilie 1964 din lagărul de muncă de la Periprava. A revenit la slujirea Altarului, în Parohia Cerneşti, comuna Todireni, jud. Botoşani (1964-1972), transferat apoi la Oprişeni (1972-1976), respectiv Ţuţura, jud. Iaşi. La 1 martie 1985 s-a retras la pensie.