Părintele Dumitru Roşescu, martir în detenţia comunistă

Un slujitor al Bisericii şi catedrei deopotrivă a fost Dumitru Roşescu, originar de prin părţile Râmnicului Sărat, care astăzi este poate prea puţin cunoscut, mai ales că şi-a dat obştescul sfârşit în detenţia comunistă. El s-a născut la 15 februarie 1895 în familia preotului şi învăţătorului Dumitru Roşescu din Bălţaţi, judeţul Râmnicu Sărat. După şcoala primară din satul natal, urmează Gimnaziul de băieţi din Râmnicu Sărat (1907-1909), apoi se înscrie la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” din Galaţi. Din 1913 se mută la Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti, unde obţine bacalaureatul în anul 1918. Trei ani mai târziu devine licenţiat al Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Tot în anul 1921 primeşte darul preoţiei pe seama unei parohii pe care documentele de arhivă pe care le-am consultat nu o enunţă. O menţiune ulterioară arată că în 1924 era profesor de religie. Deficitul documentar din arhivele fostei Securităţi ne conturează o imagine incompletă asupra activităţii părintelui Dumitru Roşescu. În schimb, sunt menţionate apartenenţele sale politice la Partidul Naţional Ţărănesc (1928-1933) şi la Partidul Naţional Liberal (1923-1928, 1933-1938), se pare condiţionate de buna desfăşurare a activităţilor pe care le îndeplinea în calitate de preot şi învăţător. O menţiune lapidară ne arată că în anii â30 părintele Roşescu ar fi condus Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Râmnicu Sărat. Ca şi tatăl său, părintele Dumitru Roşescu s-a dedicat celor două vocaţii, încât atunci când în 1940, prin legislaţia antonesciană, s-a interzis cumulul de funcţii, el a preferat să rămână profesor de religie la Liceul teoretic de băieţi îRegele FerdinandÎ. Evident că opţiunea nu-i interzicea să continue activitatea sacerdotală, care de acum nu mai era remunerată de către stat. În 1946, se pare că este comprimat din învăţământ de către autorităţile comuniste. Preferă să se retragă din orice activitate didactică, devenind un agricultor pe proprietatea pe care o avea în satul natal. Cu toate acestea, era văzut de Siguranţa comunistă/Securitate ca un potenţial „duşman al poporului”. Este urmărit şi chiar intimidat prin diferite măsuri, precum o percheziţie din 30 iulie 1947 pe motiv că „ar deţine arme şi muniţiuni”. Rezultatul a fost negativ, dar acţiunea Siguranţei se încadra în contextul în care liderii ţărănişti fuseseră arestaţi în urma înscenării de la Tămădău. Trăieşte izolat, cu familia la ţară sau în Râmnicu Sărat. Chiar şi aşa Securitatea îl are în vizor. Îl convinge să devină informator, dar părintele Roşescu refuză să dea note informative. Din acest motiv, la 7 august 1952 cei din Securitate propun „să fie încadrat în măsurile ce urmează a fi luate în cadrul fostelor elemente condu­cătoare”. Astfel, la 15 august 1952 este arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Râmnicu Sărat. I se fixează o detenţie administrativă în colonie de muncă pentru 60 de luni. Cunoaşte arestul Securităţii regionale Ploieşti, după care ajunge în colonia Capul Midia de la canal. La 27 februarie 1953 este mutat în colonia „Km 31-Castelu”. Sănătatea îi este tot mai precară, încât la 7 martie 1953, în colonia Castelu, preotul Dumitru Roşescu trece la cele veşnice. Diagnosticul notat de medic indică „sindrom carenţial grav enterocolită”. În schimb, unele mărturii lapidare date de foşti deţinuţi politici arată că părintele ar fi decedat în urma bătăilor aplicate de gardieni.