Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Părintele Gheorghe Ionescu din Urşi-Olt sub persecuţia comunistă

Părintele Gheorghe Ionescu din Urşi-Olt sub persecuţia comunistă

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 14 Aug, 2015

S-a născut la 26 decembrie 1904 în familia unui agricultor din comuna Alunişu, judeţul Olt. După şcoala primară din satul natal, tânărul Ionescu s-a înscris la Seminarul Teologic din Curtea de Argeş, pe care l-a absolvit în anul 1926. Un an mai târziu, la 10 februarie 1927, primeşte darul preoţiei pe seama Parohiei Urşi, judeţul Olt, nu departe de locurile natale. Totodată, îşi finalizează studiile de teologie la Universitatea din Bucureşti, unde obţine licenţa în anul 1937. Ca paroh la Urşi, preotul Gheorghe Ionescu a depus eforturi pentru reabilitarea locaşului de cult. În biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” ploua, acoperişul fiind mult deteriorat şi nu se mai slujise de multă vreme. Cu sprijinul nemijlocit al parohienilor, preotul Ionescu a refăcut temelia locaşului, pictura, acoperişul, a construit o clopotniţă, încât în martie 1929 biserica parohială a fost redeschisă cultului. De asemenea, părintele s-a ocupat îndeaproape de curăţenia morală a credincioşilor, multă vreme îndepărtaţi de biserică prin lipsa preotului. A înfiinţat un cămin cultural, unde era preşedinte şi conferenţiar deopotrivă, a ţinut o cantină pentru elevii săraci, a strâns sume de bani şi a susţinut material văduvele din Războiul de Reîntregire şi familiile celor mobilizaţi pe frontul din est, iar pentru dinamizarea vieţii religioase în 1930 a pus bazele unei filiale a asociaţiei „Oastea Domnului”. Tot părintele Ionescu a avut o activitate însemnată în combaterea sectelor şi aducerea în comuniunea ortodoxă a unor persoane de credinţă catolică sau mozaică. Astfel, a devenit unul dintre slujitorii mult respectaţi, încât după al Doilea Război Mondial era unul dintre conferenţiarii apreciaţi în cercurile preoţeşti din zona Oltului.

Pentru a primi susţinerea financiară de care avea nevoie în activitatea pastorală, părintele Ionescu a trebuit să se implice în plan politic. Astfel, între 1927 și 1929 a fost membru PNL, iar între 1929 și 1935 a aderat la PNŢ. S-a apropiat de Mişcarea legionară, însă în anul 1938 a renunţat la această politică. În octombrie 1940, i se condiţionează transferul la o parohie din oraşul Slatina, judeţul Olt, de apartenenţa la Mişcarea legionară, acum aflată la putere. Îşi dorea un transfer, deoarece era licenţiat în teologie, avea o experienţă pastoral-misionară bogată, dar şi o familie numeroasă de întreţinut (4 copii). Nu reuşeşte să obţină transferarea, motiv pentru care demisionează din Mişcare înainte de rebeliune. Mai mult, apartenenţa la Mişcare îi produsese şi probleme. În septembrie 1939, în contextul asasinării primului-ministru Armand Călinescu, a fost reţinut pentru două zile. Astfel de antecedente politice au constituit mai apoi elementele care să-l inculpe în noul regim instalat după august 1944. Deşi în timpul urmăririi din perioada antonesciană se dovedise că nu mai susţine nici un fel de politică, în noiembrie 1944 este reţinut pentru patru zile. Pentru că era apreciat ca unul dintre intelectualii de vază ai localităţii şi ca preot model, mai apoi intră în vizorul organelor de represiune comuniste. În 1950, despre părintele Ionescu în evidenţele Securităţii se arăta: „Fără nici o teamă se manifestă făţiş contra actualului regim”. Aprecierea este prea evazivă pentru a trăda comportamentul real al preotului Gheorghe Ionescu. Cert este că părintele devenise un „duşman al poporului”. De aceea, la 2 aprilie 1952 a fost arestat de Securitate. După o sumară anchetă desfăşurată la 20 mai 1952 la Securitatea din Piteşti, este condamnat la o detenţie administrativă de 60 luni în colonie de muncă. La 28 iunie 1952 este internat în penitenciarul Piteşti, apoi, în decembrie acelaşi an, transferat la centrul de triere de pe lângă penitenciarul Văcăreşti din Bucureşti. Ulterior, în septembrie 1953 este internat în penitenciarul-spital de la Târgu Ocna, deoarece suferea de TBC. La verificarea din 19 mai 1954, comisia Ministerului Afacerilor Interne a constatat starea de „inapt pentru muncă” a părintelui, încât a hotărât eliberarea lui. La 30 mai 1954 a fost eliberat din penitenciarul Tg. Ocna, revenind astfel acasă. La 1 februarie 1955 s-a transferat la Parohia Băsăngeşti, de lângă Piteşti, judeţul Argeş, apoi la 1 decembrie 1958 la Cărpiniş, lângă Jimbolia, judeţul Timişoara. La 7 mai 1960 a decedat, mai ales din cauza tratamentului deficitar suportat în timpul detenţiei.