Părintele Grigore Miron în ghearele Securităţii comuniste

Literatura documentelor fostelor organe de represiune comuniste presupune o atentă analiză şi critică istorică, dacă dorim să aflăm care este realitatea isto­rică. În acest sens, de curând, am avut ocazia să consultăm dosarul penal al preotului Miron Grigore, la vremea arestării paroh la Biserica Fundenii Doamnei, jud. Ilfov (astăzi în Bucureşti). Primele documente din dosar, anume procesul-verbal de în­che­iere a anchetei, conturează portretul unui veritabil „duşman al poporului“, personaj imoral, care nu îşi găseşte locul în so­cietatea ce începea să se cons­truiască. Deşi nu prea stu­fos, lecturat cu atenţie, dosarul ne devoalează metodele şi stra­tegia utilizată de Securitate pentru a construi scenariul unui caz penal de anvergură unui preot care după 1944 se an­ga­jase cu sinceritate în procesul de democratizare a societăţii româ­neşti prin mişcarea preoţească ancorată grupului politic condus de Petru Constantinescu-Iaşi. Dar cine a fost Miron Grigore? Acesta s-a născut la 23 noiembrie 1906 în familia lui Nicolae Miron din Oneşti, jud. Bacău. După şcoala primară, tânărul Miron urmează Seminarul Teologic „Sf. Gheor­ghe“ din Roman (1925), apoi Facultatea de Teologie din Bu­cu­reşti (1935). Totodată, urmează cursurile Conservatorului de Muzică şi Artă dramatică şi ale Seminarului Universitar „Titu Maiorescu“, ambele din capitala României. În 1935, este hirotonit preot şi numit slujitor la Mănăs­ti­rea Pasărea, judeţul Ilfov. Din 1942, timp de un an slujeşte la Mănăstirea Ciorogârla, apoi la Biserica Fundenii Doamnei. Se implică în problemele sociale ale comunităţii, fiind mereu aproape de cei nevoiaşi. Tocmai pro­ble­mele sociale îl determină să se angreneze în mişcarea preo­ţeas­că democratică apărută după 1944. Este numit inspector ge­neral delegat în Ministerul Cul­telor, din această poziţie, în februarie 1946, implicându-se în încadrarea membrilor din Uniunea Preoţilor Democraţi din jud. Roman în Frontul Plugarilor, după ce, cu un an înainte, se remar­case în comitetul de aplicare a reformei agrare în comunitatea în care slujea. În contextul restruc­turărilor din Ministerul Cultelor, preotul Miron pierde calitatea de inspector, rămânând doar cu slujirea parohială. Problemele cu Securitatea apar în momentul în care un angajat al său este arestat pentru port ilegal şi trafic de armament. Pentru a scăpa de rigorile legii, cel arestat va sus­ţine că cele două arme pe care le avea fuseseră găsite într-o glugă de coceni din curtea preotului Gri­gore Miron din Fundenii Doamnei. Se declanşează ancheta, în con­textul în care preotul deja îşi ma­nifestase opoziţia faţă de apli­carea abuzivă a legii colectărilor pentru suprafeţele arabile pe care le deţine în calitate de pro­prietar şi preot asupra sesiei pa­rohiale. S-au luat declaraţii, multe semnate cu amprenta digitală, de la „oamenii cinstiţi“ din localitate şi funcţionarii de la primărie, în care se distorsionau afirmaţiile preotului („metoda de colectare este curată hoţie a gu­vernului“ sau „oamenii nu sunt lăsaţi să meargă la biserică“) şi care vor fi exagerate în referatul Securităţii. La 30 august 1949 este arestat. Din ancheta Secu­ri­tăţii reieşea că preotul Miron „exploatează sângeros un om de serviciu“, când de fapt acesta fusese plătit, conform chitanţelor ataşate la dosar; că „şantajează populaţia căreia îi cere bani pen­tru îngrădirea cimitirului“; că „este un zbir şi nu colaborează cu nici o organizaţie de masă“ şi că duce „o luptă contra regimului nostru“. O altă acuzaţie adusă preotului a fost aceea de împăr­ţire a calendarului de Boboteaza anului 1948 cu portretul regelui Mihai. În declaraţia sa, preotul a arătat că la momentul colectării produselor agricole afirmase: „Noi ca preoţi dorim să fie pace şi dragoste între oameni, iar această dragoste şi frăţietate nu poate fi decât atunci când vor dispărea închisorile politice“. În consecinţă, părintele Miron a fost judecat şi condamnat de Tri­bu­na­lul Militar Bucureşti, prin Sentinţa nr. 575 din 6 iunie 1950 primind 2 ani închisoare corecţională pentru infracţiunea de „agitaţie“. Prin Decizia nr. 2916 din 6 octombrie 1950, pedeapsa i-a fost redusă la un an închi­soare. A cunoscut închisoarea militară din Bucureşti (1949-1950), Jilava (noiembrie 1950), Alba Iulia (1950) şi Aiud (1950). A fost eliberat la 23 noiembrie 1950 din Penitenciarul Aiud, revenind la parohie.