Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Părintele Ioan Gh. Constantinescu în temniţa comunistă

Părintele Ioan Gh. Constantinescu în temniţa comunistă

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 30 Sep, 2016

S-a născut la 16 septembrie 1915 în familia preotului Gheorghe Constantinescu din Mihălăşeni, judeţul Botoşani. După şcoala primară din Truşeşti (1922-1927), a urmat Seminarul teologic din Dorohoi (1928-1931), apoi pe cel din Roman (1931-1933). După un transfer de un an la liceul din Botoşani (1933), şi-a continuat studiile la Seminarul „Veniamin Costachi” (1934-1937) din Iaşi, apoi la Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1937-1942), concomitent cu satisfacerea stagiului militar. La 2 august 1942 primeşte darul hirotoniei ca preot din mâinile Episcopului Partenie Ciopron al armatei, pe seama Parohiei Stângăceni, judeţul Bălţi. În ianuarie 1944 se refugiază din Basarabia, încât în mai acelaşi an primeşte în slujire Parohia Voineasa, judeţul Vâlcea. În iulie 1946 se mută la Parohia Ciungetu, judeţul Vâlcea, până în octombrie 1947 când ajunge la Parohia Săcel II, judeţul Cluj. La 14 mai 1948 este reţinut de Siguranţă pe motiv că ar fi „simpatizant legionar”. Este internat în penitenciarul Sighet, apoi la Aiud, respectiv Ocnele Mari, unde i se întocmesc actele juridice. Prin Decizia nr. 186/1950 a MAI este trimis în detenţie administrativă pentru 24 luni în unitate de muncă, începând cu 24 noiembrie 1950. În 1951 este mutat la Canal, apoi la Văcăreşti (1952) şi din nou la Ocnele Mari, unde până în anul următor lucrează în fabrică. Este eliberat la 28 mai 1953, întorcându-se în localitatea Săcel. Nu reuşeşte să se reinstaleze în parohie, dar în noiembrie 1953 este transferat la Parohia Vişeu de Jos, judeţul Maramureş. Din iunie 1955 slujeşte la Parohia Şieu, judeţul Maramureş. Străin de spaţiul maramureşean şi cu stigmatul de fost deţinut politic, părintele Constantinescu se apropie de credincioşii săi, devenind unul dintre intelectualii de seamă din parohie. Din cauza provocărilor la care este supus de către autorităţile locale, de multe ori îşi manifestă ostilitatea faţă de regim. În 1956, preşedintelui Sfatului Popular din Şieu îi spune: „Eşti un analfabet, ca toţi conducătorii acestei ţări!”

În iulie 1957, în prezenţa membrilor de partid, îi interzice soţiei, învăţătoare, să mai participe la şedinţele organizaţiei de bază a PMR. Neparticiparea soţiei la şedinţele de partid şi la „activităţile culturale” din perioadele de vacanţă a fost sancţionată de autorităţi prin înlocuirea ei cu un învăţător „fără pregătire, care nu ştie să facă educaţie copiilor”, după cum însuşi părintele se exprima faţă de un lucrător al Securităţii. În zilele de sărbătoare, tot părintele Constantinescu refuză cererea reprezentanţilor autorităţilor de a simplifica slujba şi de a-i încuraja pe credincioşi să participe la mitingurile cu caracter politic, spunându-le: „oamenii nu au nevoie de propaganda voastră comunistă, ci de Biserică”.

În alte ocazii, potrivit unor mar­tori, părintele ar fi spus: „comuniştii lovesc în religie”, sau pe cetăţenii din comună i-a încurajat să nu se înscrie în GAC, deoarece „vor ajunge rău”. Toate acestea au condus inevitabil la arestarea părintelui, care s-a produs la 18 ianuarie 1959. Părintele a fost anchetat la Securitatea din Baia Mare, pentru atitudinile negative la adresa autorităţilor locale şi refuzul de a colabora la „activi­tăţile obşteşti” şi la procesul de colectivizare. Ba mai mult, a fost acuzat de apartenenţă legionară, deoarece în timpul studenţiei fusese membru al Societăţii Arboroasa! Refuză să recunoască acuzaţiile de activitate contra statului atât în anchetă, cât şi la proces. Prin Sentinţa nr. 118 din 20 martie 1959 a Tribunalului Militar Cluj este condamnat la 20 ani muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Cunoaşte închisorile de la Satu Mare (1959) şi Aiud (mai 1959). Este eliberat din penitenciarul Aiud la 31 iulie 1964. În octombrie 1964, revine în preoţie ca slujitor la Parohia Buneşti, judeţul Cluj, până în octombrie 1970 când se transferă la Buşag, judeţul Maramureş.