Părintele profesor Dumitru Stăniloae în temniţa comunistă

Citeşte şi: Părintele profesor Dumitru Stăniloae în temniţa comunistă (II)

S-a născut la 16 noiembrie 1903, în Vlădeni, judeţul Braşov. A urmat Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1914-1922), apoi Facultatea de Litere din Bucureşti (un an), respectiv Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1923-1927). La Cernăuţi obţine doctoratul în Teologie (1928). Este trimis de către Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului la studii de specializare în Dogmatică şi Istorie bisericească la facultăţile de teologie din Atena (1927-1928), München şi Berlin (1928-1929), cu călătorii de studii şi documentare la Paris şi Belgrad. Revenit în ţară, este numit profesor suplinitor (1929), provizoriu (1932) şi titular definitiv (1935) de Dogmatică la Academia teologică din Sibiu. Aici a funcţionat până în 1946, unde a mai predat: Apologetica (1939-1932 şi 1936-1937), Pastorala (1932-1936) şi Limba greacă (1929-1934).

După alegerea profesorului Nicolae Colan ca Episcop de Cluj, părintele Stăniloae ajunge rectorul Academiei teologice din Sibiu, funcţie pe care o va deţine până în 1946. Totodată este membru al Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sibiului, consilier eparhial şi redactor al foii bisericeşti „Telegraful român” (1934-1945). La 16 octombrie 1931 primeşte darului diaconiei, iar la 25 septembrie 1932 pe cel al preoţiei. În această perioadă slujeşte mult catedrei şi publicisticii bisericeşti deopotrivă. Publică mult pe teme de dogmatică şi apologetică, polemizează cu Lucian Blaga, scrie pe tema persecuţiei ateiste din Rusia, a relaţiei dintre Biserică şi Stat, analizează probleme de ordin pastoral-misionar în raport cu provocările lumii contemporane etc.

În 1939 publică volumul „Ortodoxie şi românism”, iar în 1943 cartea „Iisus Hristos sau Restaurarea omului”. Începe traducerea Filocaliei în limba română. După schimbarea politică din 1944, situaţia părintelui Stăniloae la Sibiu se complică. Este exclus de la „Telegraful român”, demis de la conducerea Academiei teologice, apoi, la presiunea lui Petru Groza, i se cere să plece din Sibiu. Cu sprijinul profesorilor Petre Vintilescu şi Ioan Gh. Coman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, părintele Stăniloae se mută cu familia, unde primeşte postul de profesor la Catedra de Ascetică şi Mistică, al cărei titular fusese Nichifor Crainic, acum fugar. În această perioadă studiază mult şi publică mai ales în reviste bisericeşti. Până în 1948, la Sibiu apar primele patru volume ale Filocaliei. În 1948, este încadrat în Institutul Teologic din Bucureşti la Catedra de Teologie Dogmatică şi Simbolică, pentru îndrumarea doctoranzilor.

Prin relaţia cu asistentul său, Benedict Ghiuș, părintele Stăniloae frecventează şi participă cu prelegeri la conferinţele grupului „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim. În 1948 activitatea grupului este interzisă. Nucleul grupului, format din Sandu Tudor, Alexandru Mironescu şi Benedict Ghiuş, reia la cote mai mici întâlnirile duhovniceşti, fie la domiciliul profesorului Mironescu, fie la Mănăstirea Plumbuita. La aceste întâlniri, în locuinţa profesorului Mironescu avea să participe şi părintele Stăniloae, după cum însăşi fiica sa, Lidia Stăniloae, rememorează: „Ne mai duseserăm din când în când la familia arhitectului Joja. Cum fratele lui, Athanasie, profesor de Filozofie, era al doilea ca rang în Comitetul Central şi mare demnitar, ni se părea că era mai puţin suspect. Veneau acolo Codin Mironescu, cele două familii fiind foarte bune prietene, părintele Agaton, uneori părintele Ghiuş şi părintele Sofian. Toţi aceştia făcuseră parte din Rugul Aprins de la Antim. Mai veneau, foarte rar, doctorul Dabija de la Facultatea de Medicină, Paul Sterian, Vasile Voiculescu şi alţii. Se discuta filozofie, teologie, literatură. Mama era foarte îngrijorată. «Hai să nu mergem», spunea ea. «Nu se poate, am promis», răspundea tata cu veşnica lui bună-credinţă. «Ce-ţi tot faci atâtea griji? Nu vorbim nimic interzis, nimic subversiv. Şi pe urmă sunt totuşi fraţi, ce Dumnezeu. Athanasie Joja n-o să permită să se atingă cineva de fratele lui. Şi noi, fiind la ei acasă, nu putem fi bănuiţi de nimic…»” Din aceste motive, Securitatea l-a considerat pe părintele Stăniloae ca membru al „grupului contrarevoluţionar Rugul Aprins”. (Va urma)