Preoţi bihoreni în închisorile comuniste

Anul 1958 a constituit începutul unui nou val de arestări, în care preoţii ortodocşi erau vizaţi fie pentru antecedentele politice interbelice, fie pentru atitudinea manifestată faţă de măsurile luate de regimul comunist mai ales în agricultură. Chiar dacă majoritatea acestor preoţi nu mai activau politic, dar îşi manifestau sentimentele anticomuniste în diferite împrejurări sau duceau o misiune religioasă intensă, pentru regim toate acestea constituiau un pericol la construcţia socialismului în RPR.

Pe măsură ce aprofundăm cercetările în arhivele Securităţii ajungem la concluzia că, între 1958-1960, la ordinul partidului, s-au operat arestări în rândul aşa-zişilor legionari, astfel încât fiecare unitate administrativă din acea vreme (regiune) să raporteze realizări pe linie de Securitate prin care să se asigure trăinicia regimului „democrat-popular”.

Un astfel de caz este cel al lotului de preoţi bihoreni format din: Chiş Graţian, Gheorghe Coman (tatăl poetei Ana Blandiana), Aurel Putici şi Ioan Şendruţiu (absolvent de Teologie), în frunte cu Andrei Vascan.

Andrei Vascan s-a născut la 18 august 1907 în localitatea Mârzaci, județul Orhei. După şcoala primară din satul natal (1915-1919), tânărul Vascan a urmat Seminarul Teologic din Chişinău (1920-1929). A primit darul preoţiei, slujind la Parohia Cegoreni. Se angrenează în lupta politică, implicându-se în activitatea mişcării legionare la alegerile din 1937. Încearcă să-şi continue studiile de teologie la Academia din Sibiu, dar măsurile autorităţilor statului împotriva sa îl împiedică. După interzicerea partidelor politice, în urma unei percheziţii domiciliare din 1938, când i s-au găsit publicaţii legionare, este condamnat la trei luni de închisoare, iar mai apoi până în februarie 1940 trimis în lagăr la Vaslui, unde îl cunoaşte pe preotul Ştefan Palaghiţă. În 1940 se refugiază în ţară, prin mijlocirea preotului Palaghiţă, funcţionar la Subsecretariatul pentru Culte, primind în slujire temporară biserica Mănăstirii Pantelimon, de lângă Bucureşti. În toamna aceluiaşi an, profesorul Sextil Puşcariu, preşedintele Institutului Român de la Berlin (înfiinţat în august 1940), solicita un preot care să slujească pentru românii de aici. Cu toată influenţa exercitată de factorul legionar, preotul Palaghiţă nu este numit, în schimb, Patriarhul Nicodim îl trimite ca delegat pe preotul Vascan. A slujit până în februarie 1942, când în locul său a venit preotul Emilian Vasilovschi, Vascan fiind văzut ca omul vechiului regim. Totuşi, până în aprilie 1942 a ocupat postul de cântăreţ al parohiei române din Berlin, în locul celui care militase ca legionar. Între septembrie 1942 - iunie 1943 urmează cursuri de teologie protestantă la Tübingen. Se întâlneşte şi poartă corespondenţă cu alţi bursieri teologi români veniţi în Germania, precum Nicolae Mladin sau Teodor Bodogae. Pentru că îi expira paşaportul, în septembrie 1943 Vascan se întoarce în ţară, încercând să obţină o parohie în Capitală. Nu reuşeşte şi este nevoit să se întoarcă la Cegoreni. La coborârea din tren, la Chişinău, este reţinut de Siguranţă şi anchetat timp de cinci săptămâni, pentru activitatea din Germania şi legăturile cu legionarii. În 1944 se refugiază din nou în ţară, de data aceasta primind în slujire Filia Veţelu, județul Vâlcea. Pentru că era nebugetară, în 1946 părintele Vascan intervine la Ministerul Cultelor, unde arhimandritul Valerian Zaharia îl îndrumă spre preotul Liviu Stan, consilier la Preşedinţia Consiliului de Miniştri. Acesta din urmă îi recomandă să primească o parohie în Ardeal. Astfel, în mai 1946, părintele Vascan ajunge la Parohia Remeţi, din Eparhia Oradiei. În 1948 va fi transferat la Parohia Bulz. Între 1957-1957 îşi continuă studiile de teologie la Institutul din Sibiu, unde obţine licenţa. A fost arestat la 2 septembrie 1959. (Va urma)