În 24 octombrie 2024, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală va fi vernisată expoziția de fotografie „Generații de muzeografi-fotografi în serviciul societății. Omagiu Muzeului la 135 de
Preoţi romaşcani în închisorile comuniste
Anul 1948 aducea schimbarea de regim în România postbelică, de la monarhie la republică populară după modelul sovietic şi implementarea unui sistem politic prin care teroarea era arma de care se folosea partidul comunist. Inevitabil au urmat aşa-zisele transformări în plan economic şi legislativ în consonanţă cu ideologia comunistă. Iar aceste schimbări au venit însoţite de declanşarea unui val de teroare în care erau vizaţi cei cu trecut politic, majoritatea dintre aceştia fiind retraşi din activităţi politice, dar care îşi exprimau ostilitatea faţă de regimul comunist în diverse medii intelectuale sau bisericeşti. Mai interesant este faptul că organele de represiune aveau ordin de la partid pentru a-i dovedi pe aceşti „duşmani ai poporului” ca veritabili conspiraţionişti care atentează la temelia regimului comunist. Aşa se explică sarcina agenţilor provocatori ai Siguranţei de a-i întâlni pe cei vizaţi, de a-i încuraja să treacă la organizarea unor grupuri anticomuniste şi chiar să le ofere materiale de propagandă sau altele care mai apoi să fie considerate corpuri delicte. Aşa s-a întâmplat în cazul unor clerici romaşcani cu trecut politic, dar care nu mai activau, ei devenind victimele Siguranţei comuniste prin aplicarea Ordinului MAI nr. 5 din 15 mai 1948. Este vorba de preoţii Nicolae Păslaru, Ion Juncu şi Gheorghe Pancu. Nicolae Păslaru s-a născut la 25 iunie 1909, în Bâlca, judeţul Bacău. A urmat Seminarul teologic din Roman (1923-1931) şi Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1931-1935). A fost preot la Horia, judeţul Roman. Animat de patriotism şi dragoste de Biserică, după absolvirea facultăţii s-a implicat în Mişcarea legionară, activând până la rebeliunea din ianuarie 1941. După acest moment a înţeles eşecul politicii legionare şi s-a retras din activitatea politică. Între 7 mai şi 25 iunie 1947 a fost deţinut în lagărul de la Piteşti, eliberarea sa, se pare, datorându-se credincioşilor care înaintaseră o petiţie către MAI. Al doilea preot, Ion Juncu, s-a născut la 30 aprilie 1913 la Pănceşti, judeţul Bacău. A fost licenţiat în teologie. În 1940 a fost numit preot la Bănceşti, judeţul Vaslui, iar în noiembrie acelaşi an transferat la Moreni, judeţul Roman. În toamna anului 1940 a devenit membru al Mişcării legionare, până în decembrie acelaşi an când a demisionat după crimele de la Jilava. Al treilea preot este Gheorghe Pancu. Acesta s-a născut la 14 martie 1918 în comuna Miron Costin, judeţul Roman. A urmat seminarul din Roman, pe care l-a terminat la Iaşi (1929-1935, 1935-1940). Din cauza greutăţilor materiale, nu a reuşit să urmeze facultatea de teologie. În fapt, în toamna anului 1940, el se înscrisese la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde obţinuse chiar o bursă de studii, însă pentru că nu făcuse dovada apartenenţei la Mişcarea legionară, atunci nu a mai putut urma studiile de teologie. A fost hirotonit preot pe seama unei parohii din Basarabia. În aprilie 1944 se refugiază, ajungând să slujească la parohiile Miron Costin şi Climeşti, judeţul Neamţ. La 15 august 1945 este numit la Parohia Portari, judeţul Vaslui, iar la 4 septembrie 1947 transferat la Parohia Ghidion, judeţul Neamţ. Doar din cauza unui trecut politic, aceşti preoţi au fost victimele politicii represive a partidului comunist, prin braţul său înarmat, Siguranţa/Securitatea. Chiar dacă în ancheta de la Siguranţă a arătat că după 1944, în nenumărate rânduri, a refuzat oferta de a participa la o reorganizare a Mişcării legionare, Siguranţa l-a considerat pe preotul Păslaru ca unul dintre capii unui lot de inculpaţi numit „Corpul maturilor din Roman”. Cei trei preoţi au fost trimişi în justiţia comunistă, încât prin Sentinţa nr. 335 din 18 martie 1949 a Tribunalului Militar Iaşi, au primit următoarele condamnări pentru delictul de „uneltire contra ordinii sociale”: Nicolae Pâslaru - 15 ani muncă silnică; Ion Juncu - 10 ani muncă silnică şi Gheorghe Pancu - 2 ani închisoare corecţională. În urma recursului au fost reduse pedepsele, lui Nicolae Păslaru la 12 ani şi lui Ion Juncu la 8 ani. Nicolae Păslaru a cunoscut penitenciarele şi coloniile de muncă de la: Roman, Suceava (mai 1948), Aiud (1952, 1956 şi 1959), Baia Sprie (1951), Nistru (1952), Jilava (1960) şi Galaţi (iunie 1960). În martie-aprilie 1957 a fost solidar cu deţinuţii din penitenciarul Aiud care au ţinut greva foamei. La expirarea pedepsei, părintele Păslaru a fost trimis în lagărul de muncă de la Periprava pe o perioadă de 36 de luni. La 11 mai 1963 a fost eliberat din lagărul de la Periprava. Timp de doi ani a lucrat într-o întreprindere. A fost numit slujitor la Parohia Ţibăneştii-Buhlii, judeţul Vaslui, iar în 1976 transferat la Secuieni, judeţul Neamţ, de unde un an mai târziu s-a retras la pensie. Ion Juncu a trecut prin: Suceava, Aiud (1949), Peninsula-Valea Neagră (mai 1951), Baia Sprie (iulie 1952), Satu Mare (1955), Gherla (martie 1955). La 12 mai 1956 a fost eliberat de la Gherla. Gheorghe Pancu a trecut prin: Roman, Suceava şi Aiud, de unde la 17 ianuarie 1951 a fost eliberat. La 18 februarie 1957, pe când era preot la Gârleni, judeţul Bacău, a fost arestat din nou, apoi, prin Sentinţa nr. 317/1957 a Tribunalului Militar Iaşi, condamnat la 5 ani închisoare corecţională, pentru delictul de „agitaţie publică”. A trecut prin penitenciarele de la: Bacău (iulie 1957 şi februarie 1959), Jilava (noiembrie 1957 şi ianuarie 1959), Gherla (noiembrie 1957) şi Aiud (august 1958). La 2 septembrie 1959 a fost eliberat ca urmare a aplicării Decretului-lege nr. 322/1959.