Preotul arădean Alexandru Budai în temniţa comunistă

S-a născut la 9 februarie 1915 în familia unor agricultori din Cefa, judeţul Bihor. După obţinerea bacalaureatului, tânărul Budai s-a înscris la Academia Teologică din Arad, pe care a absolvit-o în 1939. În 1941, obţine licenţa în Teologie la Facultatea de Teologie din Chişi­nău-Iaşi. În mai 1941 este angajat ca funcţionar la Centrul eparhial din Arad, iar la 18 octombrie 1941 primeşte darul diaconiei din mâinile Episcopului Andrei Magieru. La 19 ianuarie 1945 este hirotonit preot pe seama Parohiei Arad-Grădişte. În mai 1949 este numit exarh al mănăstirilor din Eparhia Aradului, iar de la 1 noiembrie 1949 protopop de Arad. Pentru că era considerat un apropiat al Episcopului Andrei Magieru, care nu ceda presiunilor venite dinspre autorităţile comuniste, preotul Budai a ajuns inevitabil în vizorul organelor de represiune. Mai ales după 1949 este urmărit de Securitate.

Adeseori, preotul Budai este denunţat pentru că asculta posturi de radio occidentale, pentru unele rostiri sau că ar deţine literatură interzisă, precum „biblioteca şovinistă a tineretului grădiştean”. În ianuarie 1949, un informator arăta într-o notă cum că preotul Budai, la Sfânta Liturghie, rostea: „Pomeneşte Doamne pe eroii români, care au căzut pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei şi a nea­mului românesc!”. Faţă de această rostire, informatorul era de părere că preotul Budai „nu vrea să recunoască că fără eroii sovietici, noi, românii, nu am fi putut izgoni hoardele hitleriste şi horthyste din ţara noastră”. De asemenea, sunt evidenţiate unele scrieri ale părintelui Budai apărute înainte de august 1944, precum un fragment publicat în „Tribuna română”: „Preotul are misiunea de a pregăti pe cei împreună cu dânsul la o rezistenţă sufletească pentru a-i feri de otrava comunistă şi a-i păstra curaţi”. În planul colaborării cu autorităţile locale, părintelui Budai i se consemnează activitatea în cadrul mişcării luptei pentru pace şi, totodată, pasivitatea faţă de iniţiativele regimului în agricultură. Este caracterizat de Securitate astfel: „Cinstit, serios, fără vicii, cu priză în rândurile credincioşilor”. Toate acestea, alături de activitatea sa pastorală intensă într-o parohie constituită mai ales din muncitori, apoi relaţiile pe care le cultiva cu Episcopul Andrei şi cei mai respectaţi preoţi arădeni (Ilarion V. Felea, Tudor Demian ş.a.), nu erau bine văzute de Securitate şi de Departamentul Cultelor, care alimentau o stare tensionată în rândurile preoţimii arădene. La 25 septembrie 1958 este arestat alături de preoţii Tudor Demian, Ilarion V. Felea, Emilian Benţa şi Aurel Moise. În anchetă este acuzat că, în biroul său de la protopopiat, ar fi găzduit „discuţiile duşmănoase la adresa regimului din RPR” purtate de către ceilalţi învinuiţi, care mizau la o intervenţie a statelor occidentale împotriva Uniunii Sovietice şi la „o eventuală acţiune internă contrarevoluţionară”. Evident că totul era o mascaradă a Securităţii făcută la ordinul partidului, menită să instaleze teroarea în rândul clerului arădean. Prin Sentinţa nr. 347 din 14 martie 1959 a Tribunalului Militar Cluj, părintele Budai a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele Gherla (martie 1959 şi aprilie 1962) şi Jilava (martie 1962), apoi lagărele de muncă forţată de la Salcia-Ostrov (septembrie 1959, octombrie 1960 şi iulie 1964), Giurgeni (iunie 1960 şi mai 1963) şi Periprava (iulie 1962). La 7 august 1964 a fost eliberat de la Ostrov.

După eliberare a făcut cerere de reabilitare. Prin Sentinţa nr. 10 din 25 septembrie 1964 a Consistoriului eparhial Arad a primit pedeapsa opririi de la săvârşirea lucrărilor sfinte pe perioada echivalentă detenţiei.

La 1 octombrie 1964 a fost numit la Parohia Sântămăria Orlea, judeţul Hunedoara, nebugetată de către Departa­mentul Cultelor. La 1 august 1967 a fost transferat la Parohia Petrila- Poeni, judeţul Hunedoara. Pentru activitatea sa rodnică, în 1968 a primit distincţia de „iconom”.