Preotul Constantin Robea sub persecuţia comunistă

S‑a născut la 20 noiembrie 1913, în familia învăţătorului Ion Robea din localitatea argeşeană Racoviţa. După absolvirea studiilor de teologie (1939), tânărul Constantin Robea a primit darul preoţiei pe seama Parohiei Otopenii de Sus, de lângă Bucureşti. Încă de când era student la Teologie, el se ataşase de comunitatea filiei Otopenii de Jos, unde, din august 1935, contribuia la ridicarea unei frumoase biserici de zid. Aşa se face că, în 1940, este numit slujitor al filiei Otopenii de Jos, unde depune eforturi pentru ridicarea bisericii cu hramul „Sfântul Nicolae”. Un an mai târziu, părintele Robea obţine despărţirea filiei Otopenii de Jos de parohia Otopenii de Sus, înfiinţând astfel o nouă parohie. În 1943‑1944, noua biserică este pictată. În 1943, părintele Robea se transferă la Parohia „Sfinţii Împăraţi“‑Lupeasca, din cartierul bucureştean Tudor Vladimirescu. Împreună cu parohul repară şi mobilează biserica afectată de luptele româno‑germane din vara anului 1944, apoi ridică o casă parohială.

La 14 martie 1961 este arestat de Securitate sub învinuirea de „uneltire contra ordinii sociale”. La percheziţie i se confiscă diverse volume considerate interzise, precum: Istoria comerţului, de Nicolae Iorga; Sociologia, de Bartolomeu Popescu; Adam şi Eva, de Liviu Rebreanu, Reconstrucţia filosofică, de Mircea Florian. În fapt, părintele Robea era inculpat pentru ajutorul dat „fugarului” Nicolae Popescu, profesor de limba latină, din Piteşti, aceeaşi persoană care în anii â50 ceruse sprijin material şi financiar de la diferiţi preoţi bucureşteni. Astfel, în ancheta dusă împotriva lui Nicolae Popescu apăruse şi numele preotului Robea, alături de al preoţilor Toma Stănciulescu, Moise Vişoiu, Virgil Constantinescu, Iulian Stoicescu şi alţii. Părintele Robea mai era acuzat că săvârşise slujbe pentru unii preoţi bucureşteni închişi de Securitate, precum părintele Virgil Constantinescu. În acest sens, o sursă a Securităţii informase: „Preotul Robea pune pe credincioşi în biserică să stea în genunchi şi să se roage pentru preotul V. Constantinescu, să‑l scape Dumnezeu de năpasta în care a căzut nevinovat”.

În anchetă, părintele Robea a recunoscut că, într‑o zi din august 1953, în timpul mesei de prânz, a fost vizitat de o persoană pe care a invitat‑o la masă, se pare la recomandarea preotului Toma Stănciulescu. Profesorul Popescu nu a rămas la preotul Robea, dar a revenit la câteva zile, primind alimente şi bani. În consecinţă, prin Sentinţa nr. 42 din 13 iulie 1961 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele Robea a primit o condamnare de 6 ani închisoare corecţională. A cunoscut arestul Ministerului Afacerilor Interne şi penitenciarele de la Jilava (iulie 1961) şi Gherla (aprilie 1962). A fost eliberat la 15 ianuarie 1963 de la Gherla. În martie 1963, era reîncadrat la Parohia Bărbătescu‑Vechi, deşi Patriarhul Justinian dorea la Parohia „Sfântul Vasile”‑Cotroceni.