Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Preotul Coriolan Buracu sub teroarea autorităţilor comuniste

Preotul Coriolan Buracu sub teroarea autorităţilor comuniste

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 01 Aug, 2013

Banatul se mândreşte cu mari oameni de cultură şi slujitori care au luptat pentru cauza românismului şi au mărturisit credinţa strămoşească. Probabil cel mai cunoscut în zona Banatului montan este preotul Coriolan Iosif Buracu. Acesta s-a născut la 15 mai 1888, pe Valea Almăjului, ca descendent al unei familii de grăniceri şi preoţi din localitatea Prigor. A făcut şcoala primară la Budapesta şi Viena, apoi liceul din Blaj, respectiv Institutul Teologic din Caransebeş (1908-1911). După absolvirea teologiei, ca membru al Partidului Naţional Român, Coriolan Buracu devine un militant al cauzei româneşti din Banatul ocupat de austro-ungari. Manifestează şi întreţine o întreagă activitate gazetărească, încât la începutul Primului Război Mondial este arestat de autorităţile maghiare, în timp ce slujea Sfânta Liturghie ca „spion al României şi agitator pentru descompunerea monarhiei austro-ungare“. Ulterior, la 1918 semnează la Alba Iulia actul de unire al Banatului cu Regatul Român. Devine un simbol al unităţii româneşti din Banat. În perioada interbelică susţine o întreagă activitate politică în cadrul Partidului Naţional Ţărănesc, în calitate de senator sau deputat, fiind totodată confesor al Garnizoanei militare din Făgăraş. Slujeşte altarului şi românismului deopotrivă. În vremea celui de-al Doilea Război Mondial este confesor, atât pe frontul din est, cât şi pe cel din vest (în Ardeal), în cadrul unei divizii de vânători de munte, unde se distinge din nou şi este ridicat la gradul de locotenent-colonel. După pensionare rămâne la Făgăraş unde, în calitatea de membru al delegaţiei permanente a PNŢ, participă ca observator la alegerile din 1946. După numărarea voturilor declară PNŢ ca partid câştigător, însă comuniştii nu validează rezultatele. Începe să fie şicanat de autorităţile comuniste, hotărând să se retragă din viaţa politică. Considerat simbol al luptei naţionale din Banat şi apostol al Armatei Române, liderii ţărănişti insistă ca el să activeze în continuare. Însă părintele Buracu este conştient că vârsta nu-i mai permite să se implice atât de mult în activitatea politică. Se retrage în localitatea natală, unde slujeşte, de multe ori participând la comemorarea eroilor din cele două războaie mondiale. Se întâlneşte cu vechi prieteni din lupta politică de odinioară. Autorităţile comuniste veghează, considerând că preotul Buracu reorganizează vechile cadre ţărăniste. Cu aceste suspiciuni, la 14 octombrie 1948, Securitatea Oraviţa îl arestează, în timp ce prăznuia hramul familiei sale. Este condamnat la un an de închisoare de către Tribunalul Militar Timişoara, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale“. După eliberare se stabileşte la fiica sa din Bucureşti. Trăieşte retras, rememorând activitatea sa în slujba românismului şi a Bisericii strămoşeşti. Cu toate acestea, în noaptea Adormirii Maicii Domnului a anului 1952 este arestat din nou. După o anchetă la Bucureşti, bătrânul luptător şi mărturisitor este trimis într-o detenţie administrativă, pentru 60 de luni, la muncă silnică la Canal, în înjositoarea „brigadă a hoţilor“, adică a preoţilor, de la Valea Neagră. Este eliberat la 27 iunie 1953. Revine la Bucureşti, unde la 11 februarie 1964 trece la cele veşnice. La 14 octombrie 1981 este reînhumat lângă biserica în care fusese botezat, la Prigor.