Preotul Gheorghe Liţiu din Arad, sub persecuţia comunistă

Sfârşitul anilor ‘50 în Episcopia Aradului a fost marcat de evenimente dramatice. A fost epilogul confruntării dintre Episcopul Andrei Magieru, care nu accepta să cedeze ingerinţelor factorului politic în treburile Bisericii, şi cele două instituţii împuternicite de către Partidul Comunist să aplice politica de culte, adică Departamentul Cultelor şi Securitatea. Încă de la instalarea regimului comunist, organele de represiune au urmărit îndeaproape crearea unui mediu ostil episcopului, mai ales la Centrul eparhial din Arad, în încercarea de a-l obliga să colaboreze necondiţionat cu autorităţile statului. La sfârşitul anilor ‘50, autorităţile comuniste erau decise să rezolve această problemă. După condamnarea preoţilor arădeni în frunte cu Ilarion V. Felea (martie 1959) şi a monahilor Patricia Codău de la Gai şi Iov Volănescu de la Hodoş-Bodrog (octombrie 1959), perioadă în care inclusiv ieromonahul Arsenie Boca a fost exclus din Mănăstirea Prislop (mai 1959), organele de represiune au trecut la anihilarea ultimilor colaboratori ai Episcopului Andrei. Este vorba de preotul Gheorghe Liţiu, vicar administrativ din 1949 şi până în decembrie 1958.
Destituirea lui din funcţia de vicar s-a consumat în timpul anchetelor pe care Securitatea le orchestra împotriva preoţilor arădeni. Cu un an în urmă, Departamentul Cultelor începuse o anchetă la Centrul eparhial din Arad cu privire la „delapidarea unor sume şi neînregistrarea lor în registrele contabile”. În fond, autorităţile comuniste treceau la o nouă metodă de intimidare şi represiune la adresa unor slujitori ai Altarului, care nu părea politică, dar eficientă în raport cu decidenţii din Biserică. Aşa se face că, timorat de ancheta la care era supus, preotul Liţiu a fost nevoit să facă o serie de declaraţii la procesul intentat preoţilor arădeni, care nu păreau totuşi acuzatoare, însă numai şi prezenţa lui în rândul martorilor acuzării venea să confirme culpele formulate de procuror. Un alt aspect, care confirmă caracterul politic al procesului intentat preotului Liţiu, este legat de perioada în care s-a desfăşurat cercetarea penală deschisă împotriva lui. El a fost condamnat abia în 1961, după ce se consumaseră marile procese intentate preoţilor şi monahilor arădeni suspectaţi de „conspiraţie legionară”. A fost arestat la 3 mai 1960, împreună cu preotul Petre Vancu, consilier economic şi delegat de vicar administrativ. La puţin timp, li se vor alătura alţi doi inculpaţi. În realitate era vorba de obţinerea şi utilizarea unor sume de bani provenite din producerea şi comercializarea unor bunuri cu caracter bisericesc nedeclarate la Departamentul Cultelor. Altfel spus, departamentul impunea praguri mici, sub necesităţile pastoral-misionare, pentru alocarea de hârtie necesară tipăririi calendarului şi catehismului. Din aceste motive, cei doi preoţi au mituit mai multe persoane, adică pe împuternicitul de culte al raionului Arad, Teodor Câmpeanu, şi alţi responsabili din instituţii de stat, în vederea obţinerii unor cantităţi mai mari de hârtie şi tipărirea mai multor exemplare ale catehismului şi ale calendarului, pe mai mulţi ani (1949-1956).

În mediul bisericesc arădean se spunea că ar fi fost vorba de o delapidare de fonduri provenite din comercializarea de lumânări, ori în sentinţa penală nu se vorbeşte despre aşa ceva. Prin Sentinţa nr. 562 din 19 iunie 1961 a Tribunalului Popular al Raionului Gheorghe Gheorghiu-Dej-Bucureşti, preotul Liţiu a primit o condamnare de 10 ani muncă silnică, pentru infracţiunea de „mânuire incorectă şi sustragere de bani publici”. A trecut prin penitenciarul de la Văcăreşti şi lagărul de muncă de la Ostrov-Grădina. În septembrie 1964, la Ostrov, conform unui informator, preotul Liţiu spunea că „deşi nu are voie să vorbească, el este unul care niciodată nu-şi va pierde credinţa în Dumnezeu şi această credinţă l-a făcut să reziste atât timp”. Apoi, „a trecut la o explicare amplă a Bibliei”.

La 8 octombrie 1966 a fost eliberat. Mai întâi a lucrat la Arhiva şi Registratura Centrului eparhial. Pentru că fusese judecat în lipsă, preotul Liţiu a cerut rejudecarea Sentinţei nr. 4 din 19 aprilie 1962 a Consistoriului eparhial, prin care primise pedeapsa „oprirea de la săvârşirea lucrărilor sfinte pe perioada echivalentă executării sancţiunii penale”. I s-a respins solicitarea, în schimb, a primit în slujire Parohia Semlac, de unde în 1973 a fost transferat la Aradul Nou. Din 1979 s-a mutat în Eparhia Oradiei.