Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Preotul Gheorghe Morozan în temniţa comunistă

Preotul Gheorghe Morozan în temniţa comunistă

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 16 Sep, 2016

Un alt cleric întemniţat în perioada comunistă şi necunoscut în istoriografia bisericească postdecembristă este preotul Gheorghe Morozan. Acesta s-a născut la 17 noiembrie 1915, în localitatea Negrileşti, județul Galaţi. După şcoala primară din satul natal (1928), tânărul Morozan s-a înscris la Seminarul Teologic din Huşi. La desfiinţarea seminarului huşean (1933), s-a transferat la Chişinău, absolvind în 1936. Ulterior a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi (1936-1938) şi ale celei de la Chişinău-Iaşi (1938-1940). Licenţa în teologie o va obţine abia în 1946. În timpul guvernării naţional-legionare este angrenat în activitatea noului partid unic, dar fără o prestanţă deosebită. Totuşi, în aprilie 1941 este arestat şi trimis în justiţie pe motiv că, împreună cu alte persoane, ar fi interpretat cântece legionare în public. Acuzaţiile erau grave, dar probele neconvingătoare. Cu toate acestea, la 31 octombrie 1941 a fost condamnat de Curtea Militară Galaţi la 18 ani închisoare corecţională. Execută pedeapsa până la 20 ianuarie 1943, când acceptă să devină voluntar pe front. După șapte luni de instrucţie la Centrul militar din Sărata, pleacă pe front, dar este rănit. În februarie 1944 este lăsat la vatră, după care îşi întemeiază o familie. Mai apoi primeşte darul preoţiei, între 1 octombrie 1951 - 1 iulie 1952 slujind la Mănăstirea Răteşti, județul Buzău. Aici a format şi instruit un cor pe două voci şi a predat la şcoala monahală din aşezământ. Totodată, a slujit la cele două biserici din localitate. În iulie 1952 se transferă la Parohia Negrileşti din fostul judeţ Tecuci. În toamna aceluiaşi an, autorităţile locale practic îi confiscă 5 ha de pământ, deoarece se aflau în perimetrul fondului funciar al întovărăşirii agricole care se înfiinţase în localitate. În primăvara anului 1953, preotul Morozan refuză să accepte cultura agricolă impusă prin întovărăşire de către autorităţile locale şi începe să-şi lucreze în mod individual suprafaţa agricolă. Exemplul său a fost urmat de alţi ţărani, situaţie care determina desfiinţarea întovărăşirii. Tot preotul Morozan, împreună cu preotul coslujitor Ion Dămăceanu, a organizat o chetă în biserică prin care a strâns 200 kg grâu, contra cost pentru produse de manufactură textilă făcute de maicile de la Mănăstirea Răteşti, la fel cum făcuse şi cu un an înainte. Astfel de atitudini au atras atenţia autorităţilor care nu vedeau cu ochi buni cum credincioşii sunt uniţi în jurul preoţilor şi cum întovărăşirea se află în pericolul de a se dizolva. Atunci organele de partid locale au apelat la Securitate. La 31 august 1954, părintele Morozan a fost ridicat şi trimis în arestul Securităţii Regiunii Bârlad. Este anchetat într-un lot de opt inculpaţi, format mai ales din agricultori, inclusiv preotul Ion Dămăceanu. Este interogat asupra atitudinii adoptate faţă de întovărăşirea agricolă din localitate şi a posesiei de armă găsită în urma percheziţiei domiciliare. Este vorba de un pistol de 9 mm pe care îl primise în 1944 de la un soldat german, aflat pe frontul româno-germano-sovietic din apropiere, în schimbul a 10 litri de vin. Preotul Morozan a păstrat pistolul pentru a-şi apăra gospodăria de bandele de hoţi care ameninţau permanent satele din proximitatea frontului. De teamă de a nu fi sancţionat penal, preotul Morozan nu a mai predat arma, care avea să fie găsită de Securitate. Prin Sentinţa nr. 698 din 18 decembrie 1954 a Tribunalului Militar Iaşi, a fost condamnat la 18 ani de muncă silnică, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Prin Decizia nr. 450 din 2 martie 1955 a Tribunalului pentru Unităţile MAI i s-a admis recursul, încât dosarul a fost trimis la fond. La proces (25 februarie 1956), părintele Morozan a denunţat intimidările la care a fost supus de către anchetatori pentru a da declaraţii false. În încheierea din 12 martie 1956 a Tribunalului Militar Iaşi s-a decis trimiterea dosarului la Procuratură „pentru completarea cercetărilor” şi întocmirea unui nou rechizitoriu. Prin Sentinţa nr. 1372 din 22 septembrie 1956 a Tribunalului Militar Bucureşti a fost condamnat la 5 ani de închisoare corecţională, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Totodată, prin aplicarea Decretului nr. 421/1955, părintele Morozan a fost graţiat de pedeapsă, achitat de acuzaţia de „activitate intensă contra clasei muncitoare” şi s-a dispus încetarea urmăririi penale pentru infracţiunea de „favorizarea infractorului”. La 26 septembrie 1956 a fost eliberat. Se pare că nu a mai putut reveni în preoţie. La 20 ianuarie 1958 este reţinut din nou. Prin Decizia MAI nr. 10.003/1958, părintele Morozan a primit o detenţie administrativă pentru 60 de luni în lagăr de muncă, începând cu 17 februarie 1958. A cunoscut lagărele de la Culmea şi Periprava. A fost eliberat la 17 februarie 1963.