Preotul Ioan Chirilă din Tătărăni, judeţul Vaslui, în temniţa comunistă

S-a născut la 12 mai 1905, în familia cântăreţului bisericesc Dumitru Chirilă din localitatea vasluiană Tătărăni. După şcoala primară din satul natal, a urmat Liceul teoretic „Cuza Vodă” din Huşi (1920-1922), Seminarul Teologic din acelaşi oraş (1922-1930) şi Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1933-1938). În 1926, primeşte darul preoţiei pe seama Parohiei Crăsnăşeni, din comuna natală. Pentru ridicarea unei biserici de piatră, preotul Chirilă este nevoit să adere la Partidul Naţional Ţărănesc, iar din septembrie 1940 la Mişcarea legionară. Nu duce o politică militantă, nu se remarcă în nici un fel, dar figurează în partide pentru obţinerea sprijinului financiar atât de necesar ctitoriei sale. Cu toate acestea va avea mult de suferit. Un denunţ din 6 ianuarie 1943, cum că ar deţine două „centuri cu diagonală căptuşite cu verde, precum şi material vechi de propagandă legionară”, îl situează imediat ca un inamic al regimului antonescian. În urma percheziţiei domiciliare din 23 ianuarie 1943, denunţul nu se confirmă, încât o lună mai târziu dosarul său este clasat. Totuşi, din exces de zel, organele Jandarmeriei consemnează în procesul-verbal că părintele Chirilă avea „două coale de hârtie verde creponată şi o însemnare intitulată Regele şi Ţara, cu conţinut legionar”, în fapt un înscris cu cerneală de culoare verde din perioada Străjeriei, deci anterioare guvernării legionare. În 1944, din cauza frontului româno-sovietic, se refugiază în cuprinsul Episcopiei Buzăului, pentru un an slujind la Parohia Jideni.

După instalarea regimului comunist, este urmărit de Securitate, mai ales după ce, în 1949, fiul său a fugit în Italia. Într-o fişă personală, din 1951, se consemna că părintele Chirilă ar fi cerut credincioşilor, în special tinerilor, să nu mai frecventeze manifestările organizate de comunişti, precum prezentările cinematografice, totodată încer­când să-i mângâie pe credincioşi, spunându-le că trebuie să suporte apăsarea cotelor. De asemenea, la praznicul Crăciunului din 1951, el a refuzat să citească pastorala, care făcea referire la suferinţele poporului coreean încercat de războiul civil. De aceea, nu în­tâm­plător, în evidenţele Securităţii era arătat ca un „fanatic în credinţă şi [că] întreţine legături cu toate elementele dăunătoare regimului de democraţie populară”.

Pentru afirmaţiile sale în predici, părintele Chirilă a fost chemat la Serviciul raional de Securitate, „unde a fost prelucrat şi i s-a luat angajament că nu se va mai manifesta contra regimului”.

Atitudinea de revoltă împotriva abuzurilor săvârşite de regimul comunist şi-a păstrat-o, când într-o predică din aprilie 1952 vorbea despre posibila cădere a regimului comunist, din cauza căruia ajunsese „un muritor de foame”.

De asemenea, în a treia zi de Paşti din 1952, la predică el a spus credincioşilor să nu muncească în zilele de sărbătoare, aşa cum cereau autorităţile locale. La 18 iulie 1952 este arestat şi trimis în arestul Securităţii din Huşi, apoi la Bucureşti, sub acuzaţia de „fost şef de garnizoană legionară”. În tot timpul anchetei el a refuzat să recunoască vreo acuzaţie de acest fel, permanent afirmând că nu a făcut parte din Mişcarea legionară. Cu toate acestea, prin Decizia MAI nr. 680 din 7 august 1952, a fost trimis în detenţie administrativă pe o perioadă de 24 luni. A cunoscut penitenciarul de la Huşi (iulie 1952), apoi coloniile de muncă de la Valea Neagră (ianuarie 1953) şi Poarta Albă (septembrie 1953). La 20 aprilie 1954, în referatul comisiei speciale MAI nr. 3 întocmit în urma anchetării părintelui Chirilă, se arăta că nu are manifestări ostile la adresa regimului, „este inapt şi suferă de TBC pulmonar”. Astfel, la 10 mai 1954 este eliberat din colonia Poarta Albă. Părintele s-a întors în satul natal, însă nu pentru mult timp. La 27 septembrie 1959 a fost arestat din nou, apoi anchetat la Securitatea din Iaşi, pentru aceeaşi falsă activitate legionară. Prin Sentinţa nr. 331/1960 a Tribunalului Militar Iaşi este condamnat la 8 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Trece prin închisorile de la Iaşi (mai 1960), Jilava (septembrie 1960) şi Aiud (octombrie 1960). Este eliberat la 31 iulie 1964 din Penitenciarul Aiud.