Preotul Ioan Spânu din Coşna, Suceava, în temniţa comunistă

S-a născut la 13 august 1881, într-o familie de agricultori din localitatea bucovineană Coşna. A urmat Şcoala primară din Prundu Bârgăului (1888-1892), judeţul Bistriţa-Năsăud, apoi liceul din Năsăud (1900), respectiv Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1905). După obţinerea licenţei, timp de patru ani vieţuieşte în Mănăstirea Putna. În 1909 se căsătoreşte cu fiica protopopului Nicolae Lusnicianu, după care obţine darul preoţiei. Mai întâi este ajutor la Parohia Păltinoasa, judeţul Suceava (1911-1913), şi administrator la Parohia Bucşoaia (1912-1916 şi 1917-1919), pentru ca din 1922 să fie paroh la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea natală. Se implică profund atât în politica cetăţii, cât şi în cea de emancipare naţională, apoi partinică, din aceste motive rămânând în conştiinţa coşnenilor drept unul dintre preoţii de prestigiu din zona Dornei. În 1911-1921 este membru al Partidului Naţional Român, iar mai apoi al Partidului Naţional Ţărănesc. În 1937 demisionează din PNŢ şi intră în gruparea condusă de Alexandru Vaida-Voievod. După 1944 intră în rândurile PNŢ-Lupu, iar din 1947 ajunge membru al Frontului Plugarilor (exclus în 1950). Totodată, pe plan local ocupă funcţii de conducere ale partidului din care provenea, iar în 1929-1931 este chiar deputat al judeţului Câmpulung. Ca membru al PNŢ, în anii 20 a luptat pentru împroprietărirea ţăranilor din Coşna, iar în 1938 a cedat 33 ha din averea sa funciară pentru amenajarea unui izlaz comunal. A fost deputat eparhial al Episcopiei Clujului, respectiv în Congresul Bisericesc al Bucovinei. În timpul ocupaţiei horthyste el rămâne în Coşna, alături de parohienii săi.

În mod repetat este anchetat şi batjocorit de jandarmeria horthystă pentru propagandă românească, fixându-i-se un domiciliu obligatoriu. La 24 august 1944 este reţinut din nou de forţele de ordine horthyiste şi întemniţat la închisoarea din Bistriţa. Este eliberat după trei săptămâni de către armatele eliberatoare. Pentru prestigiul de care se bucura în rândul localnicilor şi ca vechi membru ţărănist, în 1945 este contactat de către membri ai organizaţiei anticomuniste „Sumanele Negre”. Se pare că i s-ar fi propus crearea unui nucleu de rezistenţă anticomunistă, care să întreţină legătura cu preotul Valer Antal din Topliţa şi să acţioneze în cazul declanşării unui război împotriva Sovietelor. După descoperirea organizaţiei de către autorităţile comuniste, la 5 mai 1946 este arestat, apoi anchetat la Malmaison şi deţinut timp de şase luni în penitenciarul Văcăreşti. Este eliberat, ulterior figurând în lotul organizaţiei „Sumanele Negre” spre judecare. Este judecat în contumacie, deşi pe întreaga perioadă a procesului a figurat la domiciliu. Printr-o decizie din 18 noiembrie 1946 a Curţii Militare Bucureşti este condamnat la muncă silnică pe viaţă şi 10 ani temniţă grea. Pentru reglementarea situaţiei sale juridice intervine la Emil Bodnăraş. În 1947 este achitat de orice penalitate, dar eliberat abia la 1 iulie 1948. Revine la Coşna, aflându-se permanent sub atenţia organelor de represiune.

În 1951 se pensionează. Slujeşte la Parohia Şieu-Sfântu, din Protopopiatul Beclean, însă până în iulie 1952, când Miliţia îl obligă să se întoarcă la Coşna. Motivele erau legate de poziţia sa socială, de „chiabur” (deţinea 17 ha teren agricol), şi trecutul său politic. Se pare că acestea au constituit mobilul arestării sale din 9 septembrie 1952. Este anchetat la Securitatea din Iaşi asupra trecutului său politic şi mai ales pentru suspiciunea de implicare în organizaţia „Sumanele Negre”. Cunoaşte închisorile de la Suceava (februarie 1953 şi mai 1955), Jilava (iulie 1953) şi Văcăreşti (decembrie 1954). După o perioadă de detenţie fără nici o formă legală, autorităţile comuniste l-au trimis în justiţie, unde prin Sentinţa nr. 428 din 20 aprilie 1955 a Tribunalului Militar Bucureşti a fost condamnat la 2 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „omisiunea de denunţ la uneltire contra ordinii sociale”. Prin aplicarea Decretului nr. 421/1955, perioada condamnării s-a computat de la data arestării. La 14 iunie 1955 a fost eliberat din Văcăreşti.