Preotul profesor Simion Radu în temniţa comunistă

Unul dintre profesorii teologi sibieni care în perioada comunistă au cunoscut universul concentraţionar a fost Simion Radu. Acesta s-a născut la 18 noiembrie 1906, într-o familie de oameni simpli şi credincioşi din Mohu, judeţul Sibiu. După şcoala confesională de şase clase din satul natal, tânărul Radu a urmat Şcoala Normală „Andrei Şaguna“ din Braşov (1927-1931). După absolvire a funcţionat ca învăţător la Codlea (1926-1927), apoi s-a înscris la Academia Andreiană din Sibiu (1927-1931). Totodată, a susţinut examenele de diferenţă de liceu şi bacalaureatul la Sibiu în vederea înscrierii la o facultate. De altfel, după absolvirea academiei sibiene şi-a susţinut diferenţele la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde a obţinut licenţa (1935). Activitatea didactică şi-a început-o ca profesor suplinitor de religie la Liceul Comercial (de 8 clase) şi Gimnaziul (de 4 clase), ambele din Haţeg (1931-1932).

La 30 octombrie 1933 a fost hirotonit preot de către arhiereul-vicar Vasile Stan, cel care îi fusese profesor la şcoala din Braşov. Apoi, profesorul Radu a funcţionat ca profesor la Şcoala Normală din Cristuru Secuiesc (1932-1938), dar şi ca preot paroh pentru românii ortodocşi din această comunitate (1935-1938), contribuind la ridicarea unui lăcaş ortodox. În anul 1938 este numit profesor titular la liceele teoretice de băieţi şi fete din Sighişoara, pentru ca, după doi ani, prin concurs să ocupe postul de profesor de religie la Liceul „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu. Aici a funcţionat până la 1 septembrie 1948, când Catedra de religie a fost desfiinţată în urma aplicării noii legi a învăţământului. În perioada refugiului universităţii clujene, profesorul Radu a urmat cursurile Facultăţii de Filozofie, obţinând licenţa în 1944. Ulterior, s-a înscris la doctorat la Facultatea de Teologie din Bucureşti, devenind doctor în teologie în anul 1949, sub îndrumarea părintelui Dumitru Stăniloae. De-a lungul activităţii sale la catedră, profesorul Simion Radu a publicat numeroase predici, eseuri filosofice, studii de teologie, în special de morală, precum şi două cărţi: „Duh creştin şi duh românesc. Îndemnuri către tineret“, Sibiu, 1942, şi „Evanghelia şi democraţia. Încercare de critică şi orientare socială“, Sibiu, 1945. După 1948, părintele profesor Radu a funcţionat ca profesor de matematică şi fizică la Şcoala Elementară din Guşteriţa, de lângă Sibiu, refuzând să renunţe la preoţie. De altfel, într-o notă a Securităţii, un informator arăta că părintele Radu ar fi afirmat că „harul preoţesc niciodată nu se poate abjura“ şi că „funcţiunea lui de profesor n-a conceput-o decât ca preot, iar atunci când s-a înscris la Filozofie a făcut-o cu scopul de a da temelii mai puternice culturii sale teologale“. Probabil din acest motiv a obţinut recunoaşterea Ministerului Cultelor abia la 1 aprilie 1951, deşi încă din 1950 fusese numit de mitropolitul Nicolae Bălan pe un post de asistent, la Secţia Sistematică din Institutul Teologic din Sibiu. Această reuşită din cariera sa a fost de scurtă durată, deoarece în noaptea de 15 spre 16 august 1952 a fost arestat de Securitate. A fost anchetat la Sibiu pe motiv că, după 1945, ar fi făcut parte din comitetul orăşenesc al PSD Sibiu. În realitate, arestarea sa, ca şi a altor clerici sibieni, era o acţiune a Securităţii de intimidare a mitropolitului Nicolae Bălan. Iniţial, părintele Radu a primit o detenţie administrativă de 60 de luni, ulterior fiind mult diminuată în cadrul eliberărilor masive efectuate în anii următori. În timpul detenţiei, părintele a fost trimis la muncă forţată în coloniile Capu Midia (noiembrie 1952-iulie 1953) şi Oneşti. A fost eliberat la 1 mai 1954 din colonia de la Oneşti. A revenit în Sibiul lui drag, reuşind reîncadrarea la institut în 1955, mai întâi ca funcţionar, apoi ca bibliotecar, iar din 1958 ca spiritual II. În 1969 a ieşit la pensie, iar în 1995 a trecut la cele veşnice.