Preotul Traian Şulea, de la slujirea Altarului în lupta politică, apoi în temniţa comunistă

Un alt cleric ortodox închis în perioada comunistă şi necunoscut în istoriografia postdecembristă este preotul Traian Şulea. Acesta s-a născut la 11 august 1907 într-o familie de oameni simpli din Dobra Hunedoarei. După ciclul primar, a urmat Şcoala Normală de Băieţi din Deva, pe care a absolvit-o cu distincţie. Mai apoi, în 1927-1931, cu bursă, a urmat Academia de Teologie Ortodoxă din Oradea. După obţinerea capacităţii în preoţie, este hirotonit pe seama aşezămintelor spitaliceşti din Oradea. Depune activitate pastoral-misionară intensă în rândurile bolnavilor internaţi în spitalele din Oradea, devenind un cunoscut şi iubit slujitor în părţile Bihorului. Totodată, la iniţiativa Episcopului Roman Ciorogariu, în anul 1934, în curtea Spitalului central din Oradea, preotul Şulea demarează construirea unei impozante biserici, în stil bizantin, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”. Cu sprijinul autorităţilor locale, al Episcopi­ei, al Societăţii Femeilor ortodoxe şi al credincioşilor bihoreni, părintele Şulea ridică aceas­tă biserică în patru ani, fiind sfinţită la 6 iunie 1937 de către Episcopul Nicolae Popovici. Slujeşte aici până în august 1940, când este obligat de ocupantul horthyst să se refugieze în teritoriul românesc liber.
După plecarea sa, biserica pe care o zidise este închisă de către horthyşti, până la eliberarea din 1944, pentru ca în 1961 să fie închisă din nou, de data aceasta de către comunişti. Se refugiază în localitatea natală, la Dobra. Încă din 1937 era înscris în Mişcarea legionară. Din acest motiv, de la Dobra este chemat la conducerea organizaţiei legionare din judeţul Bihor cu sediul la Beiuş, în locul liderului Victor Corbuţ, numit prefect la Fălciu. Are mandat să reorganizeze mişcarea în judeţ, să numească şi să instaleze noii şefi de plasă, să refacă cetăţuile, să-i verifice pe vechii legionari şi să asigure cazarea şi alimentele pentru refugiaţi. De la comandamentul Mişcării primeşte ordinul de refacere a comerţului legionar şi de strângere a ajutorului legionar. Nu de puţine ori este martor sau nu ia măsuri împotriva abuzurilor săvârşite de unii legionari atunci când îi obligă pe evrei să-şi vândă prăvăliile sub preţul pieţei. Participă la marile manifestări legionare din Capitală din zilele de 6 octombrie şi 30 noiembrie 1940. La rebeliunea din ianuarie 1941 încheie în mod paşnic predarea către armată a obiectivelor de stat din Beiuş. După acest moment nu se mai implică în politică, limitându-se la slujirea Altarului. În 1942, părintele Şulea ajunge preot la Petrileni, localitatea Rieni, judeţul Bihor. După eliberarea nord-vestului Ardealului, se pare că nu s-a mai întors în Oradea, probabil pentru a nu se expune epurărilor operate de guvernul Groza. Se retrage în localitatea natală, funcţionând ca profesor la Şcoala tehnică de ucenici agricoli. Din Dobra este arestat la 16 aprilie 1952 de Securitate, pentru funcţia politică deţinută în timpul guvernării legionare. Prin Decizia MAI nr. 502 din 19 ianuarie 1953 primeşte o detenţie administrativă de 60 luni în colonie de muncă. Trece prin penitenciarul din Deva (iunie 1952), Centrul de Triere Bucureşti, colonia de la Mogoşoaia (aprilie 1953), închisorile din Galaţi (noiembrie 1953) şi Lugoj (februarie 1954). În iulie 1954 pe numele său se emite un mandat de arestare sub suspiciunea de „activitate intensă contra clasei muncitoare”, adică participare în Mişcarea legionară înainte de 23 august 1944. Este adus la Oradea şi ţinut în anchete pentru o perioadă de şase luni. Mărturiseşte asupra activităţii sale legionare, în mare parte confirmându-se cu declaraţiile unor martori şi foşti membri legionari. În decembrie 1954 este trimis în justiţie. Abia la 10 august 1955, prin Sentinţa nr. 252 a Tribunalului Militar Teritorial Oradea, este condamnat la 5 ani şi 6 luni temniţă grea pentru „activitate contra clasei muncitoare”, cu computerea detenţiei începând cu 16 aprilie 1952. Solicită recurs, care îi este admis prin Decizia nr. 2198 din 19 octombrie 1955 a Tribunalului Militar pentru Unităţile MAI. Totodată, Sentinţa este redusă la 5 ani temniţă grea şi graţiată în conformitate cu prevederile Decretului nr. 421/1955. Astfel, la 25 noiembrie 1955 era eliberat din penitenciarul Oradea.