Preotul Vasile Mateescu în ghearele Securităţii comuniste

S-a născut la 22 octombrie 1882 în familia unui agricultor din localitatea argeşeană Valea Danului. După şcoala primară (1890-1895), urmează Seminarul Central din Bucureşti (1898-1903). Între 1903 şi 1904 este învăţător în câteva localităţi argeşene, Valea Danului şi Verneşti, dar şi în localitățile vâlcene Dângeşti şi Rădăcineşti. La 2 februarie 1905 primeşte darul preoţiei pe seama Parohiei Vâlsăneşti, judeţul Argeş. Aici slujeşte până la 14 august 1916, când este mobilizat pe front ca preot confesor cu gradul de locotenent în Brigada a III-a. Pentru „buna îndeplinire a funcţiei de preot” în Primul Război Mondial este decorat cu ordinul ţarist „Sfântul Stanislav” de aur cu spade. Slujeşte în mediul cazon până în 1920, când se întoarce la Parohia Vâlsăneşti. După cinci ani, preotul Mateescu revine în cadrele armatei. Între 1925 şi 1936 slujeşte ca preot cu gradul de căpitan în Garnizoana Piteşti şi este membru în Consistoriul de judecată al preoţilor militari. După 1936 are gradul de maior ca preot-delegat la Comandamentul Corpului I Armată. În 1940 ajunge protopop cu gradul de locotenent-colonel al Corpului I Armată. Participă la luptele de pe frontul din est, unde înfiinţează 11 cantine pentru băştinaşii loviţi de ororile războiului şi mijloceşte pentru procurarea de alimente şi medicamente. Pentru aceste acte caritabile, germanii l-au acuzat pe părintele Mateescu de rusofilie, încercând chiar să-l linşeze la Melitopol. În 1943 se întoarce de pe font, activând în partea sedentară a unităţii militare de care aparţinea. Pentru faptele sale este decorat cu Ordinul „Coroana României”. În 1944 este trecut în rezervă, dar un an mai târziu, chemat să ocupe posturile de inspector al clerului militar şi de confesor al Şcolii Militare din Piteşti. În contextul comunizării Armatei române, la puţin timp, părintele Vasile Mateescu este pensionat.

După ieşirea din cadrul activ al armatei, părintele Mateescu aderă la Partidul Naţional Ţărănesc-Maniu, ajungând şeful Secţiei militare a filialei ţărăniste argeşene. În contextul condamnării liderilor ţărănişti, la 22 noiembrie 1947 este ridicat de la domiciliu de Siguranţa Piteşti, care îl anchetează timp de opt zile şi îl înaintează Curţii Marţiale Bucureşti. Este eliberat după 28 de zile. La 29 decembrie 1947 este arestat din nou de Siguranţa comunistă. Aflat în arestul Siguranţei, părintele Mateescu trimite un memoriu directorului Siguranţei Statului şi ministrului afacerilor interne în care arată că în toată activitatea sa de slujitor al Altarului nu a avut nici o aderenţă politică dăunătoare statului, şi pe frontul din est şi-a manifestat ataşamentul faţă de cei afectaţi de război. La 4 februarie 1948 este judecat şi achitat de Tribunalul Militar Bucureşti pentru acuzaţia de „acţiune duşmănoasă împotriva regimului democratic”.

Cu toate acestea, rămâne în vizorul organelor Securităţii comuniste. La 15 aprilie 1952 este arestat de Securitate, pe motiv că făcuse parte din PNŢ-Maniu, Secţia militară. În mai-iunie 1952 este anchetat în Securitatea Piteşti, refuzând să recunoască acuzaţiile de activism politic împotriva regimului democratic. La 25 iulie 1952 este mutat la Centrul de Triere Rahova din Bucureşti, apoi, în ianuarie 1953, în colonia de muncă de la Chirnogi, judeţul Călăraşi. Două luni mai târziu este internat în Spitalul-penitenciar Văcăreşti din Capitală, de unde la 6 august 1953 cunoaşte eliberarea.