Preotul Viorel Oneţ(iu) sub persecuţia comunistă

S-a născut la 16 (mai apare şi cu data de 4) aprilie 1906 în familia preotului Nicolae Oneţiu din localitatea Sohodol de pe Valea Arieşului. După absolvirea Liceului „Timotei Cipariu” din Dumbrăveni, în anul 1928, tânărul Viorel Oneţiu urmează cursurile Academiei Teologice din Cluj. După terminarea şcolii teologice în anul 1934, Viorel Oneţiu primeşte darul preoţiei. El va fi slujit în satul Izbita, din comuna Bucium, unde moştenise o casă din familia din partea mamei. După 1940, pe tânărul preot Viorel Oneţiu îl găsim slujind în Parohia Abrud-sat, iar mai apoi în ţinutul natal, în satul Peliş. Ca mulţi alţi tineri din perioada interbelică, în perioada studenţiei, Viorel Oneţiu a fost atras de mesajul naţionalist al Mişcării Legionare, activând ca membru până în 1938. La începutul guvernării „naţional-legionare”, în octombrie 1940, el reintră în rândurile mişcării, activând, potrivit documentelor întocmite de organele de represiune comuniste, ca „şef de garnizoană”. În calitatea de legionar a participat la manifestarea naţionalistă de la 1 decembrie 1940 de la Alba Iulia, la care au fost prezenţi conducătorul statului, generalul Ion Antonescu, şi comandantul Mişcării Legionare, Horia Sima. A activat în Legiune până la rebeliunea din ianuarie 1941, contribuind la sfinţirea unei troiţe şi organizând un marş. Faţă de zvonurile alarmiste care nu mai conteneau în zilele rebeliunii, în seara de 22 ianuarie 1941, printr-un membru al mişcării, părintele Oneţiu a îndemnat pe legionarii din Abrud „la calm şi prudenţă”. După evenimente, a fost cercetat de autorităţile antonesciene ca „instigator la rebeliune”. Pentru lipsă de probe a fost eliberat. Deoarece era în evidenţele fostelor servicii secrete, după 1945, a intrat în vizorul organelor de represiune comuniste, fiind permanent urmărit, ascultându-i-se predicile şi orice rostiri. Calitatea politică avută în perioada interbelică a condus inevitabil la arestarea sa de către Securitatea comunistă, în ziua de 19 iulie 1954. La 12 august 1952 a fost anchetat la Securitatea din Cluj, după care a primit o detenţie administrativă de 60 de luni în colonie de muncă. A cunoscut penitenciarul din Cluj (17 septembrie 1952), Centrul de triere Bucureşti (ianuarie 1953), apoi coloniile de la Oneşti (noiembrie 1953), respectiv Bicaz (decembrie 1953). În urma anchetei comisiei Ministerului Afacerilor Interne, întrunită la 5 aprilie 1954 la Oneşti, s-a constatat că părintele Oneţiu este „inapt pentru muncă”. În consecinţă, la 30 aprilie 1954, părintele Viorel Oneţiu a fost eliberat din colonia Oneşti.