Prima lege a pașapoartelor datează din 1912

Prin Înaltul Decret Regal nr. 1758, promulgat de regele Carol I la 19 martie 1912, a apărut prima lege referitoare la paşapoarte, denumită „Lege asupra paspoartelor”.

Libertatea românilor de a călători peste graniţele Dunării şi ale Imperiului Habsburgic fusese deja recunoscută prin Regulamentele Organice intrate în vigoare la 1830 în Moldova şi la 1831 în Ţara Românească, în care era menţionat şi documentul de călătorie cunoscut sub termenul de „pasport”, potrivit site-urilor prefecturasuceava.ro şi pasapoarteiasi.ro. Regulamentul Organic stipula şi obligaţia de a se elibera „răvaşe de drum” celor care părăseau teritoriul ţării şi de a le cerceta pe cele ale celor care intrau în ţară.

Legea din 1912 introducea primele principii generale pentru documentele de călătorie. Potrivit acesteia, paşapoartele, emise în numele regelui, erau de forma unei cărţi mici, de dimensiunile 9X13 cm, fiind „compuse din 20 de pagini numerotate”, notează pasapoarte. mai.gov.ro. Fiecare pagină a paşaportului avea „un fond încadrat, compus cu motive naţionale, în culoarea liliacului deschis, făcând să iasă în aparenţă stema ţării şi cuvântul ROMÂNIA, iar dedesubt cuvântul PASPORT”. 

Cu toate că paşapoartele erau documente individuale de călătorie în străinătate, acestea cuprindeau şi o rubrică dedicată însoţitorilor, în care puteau figura, pe lângă titular, soţia, soţul şi copiii minori.