Problemele care îngreunează procesul de instaurare a unei democraţii stabile

Multe sisteme politice posttotalitare se confruntă cu un şir de probleme care inhibă procesul de instaurare a unei democraţii stabile. Printre ele pot fi menţionate diferenţierea nivelului de trai a diferitor grupuri sociale; înrăutăţirea calităţii vieţii majorităţii populaţiei; nivelul redus al satisfacerii trebuinţelor sociale ale populaţiei; nemulţumirea celei mai mari părţi a populaţiei faţă de promovarea reformelor; fragmentarea sistemului de partide. Este clar că procesul funcţionării stabile a sistemelor politice este inimaginabil fără soluţionarea acestor probleme.

Stabilitatea sistemelor politice în perioada de tranziţie depinde de o multitudine de factori, printre care pot fi evidenţiate sistemul de valori ce domină în societate şi caracterul acţiunilor elitelor politice. Atunci când regimul politic dispune de elite politice bine integrate, când este sprijinit de cetăţeni, când acţionează eficient, şansa răsturnării lui de o forţă domestică este minimă. Acest fapt caracterizează, în special, sistemele liberal-democrate. Elitele politice din democraţiile stabile, scrie M. Burton, sunt strâns legate de partidele, de mişcările, de programele şi reprezentările aflate în conflict. Cu toate acestea, ele consimt să respecte normele generale, fapt ce presupune dezirabilitatea şi pertinenţa unei concurenţe politice moderate. Aceasta se explică prin raporturile de complementalitate existente între partide, în acest caz fiind mai nimerit să vorbim despre unitatea consensuală a elitelor politice, ele gravitând în jurul înţelegerii comune a importanţei prezervării unei armonii relative în cadrul unei interacţiuni non-violente dintre grupurile aflate în confruntare. Comparaţiile arată că relaţiile dintre grupurile concurente aduc mai mult cu o conveţuire paşnică.

Subminarea stabilităţii sociale

În perioada de democratizare, însă, elita politică are o compoziţie eterogenă. Acest fapt nu este întâmplător, deoarece pe scena politică şi-au făcut apariţia foştii funcţionari de partid, demagogi, populişti de toate nuanţele, întreprinzători, beneficiari de câştiguri ilicite, muncitori fără locuri de muncă, intelectualitate decepţionată şi pauperizată, grupuri etnice mobilizate etc.

Este necesar de menţionat că tranziţia la structurile post-totalitare ale vieţii sociale nu înseamnă neapărat, că din conştiinţa politică a membrilor societăţii au dispărut acele valori, norme şi stereotipuri de gândire, care s-au format în condiţiile sistemului politic totalitar. Dimpotrivă, ţinând cont de caracterul complex şi conflictual al transformărilor din viaţa socială, de modificarea sistemului de valori şi a situaţiilor de criză (inflaţia, căderea nivelului de trai, şomajul, criminalizarea societăţii etc.), se propagă din ce în ce mai mult nostalgia faţă de vechiul sistem, revalorizarea vechilor rânduieli prin punerea lor într-o lumină trandafirie.

Procesul de constituire a mai multor sisteme politice post-totalitare atestă faptul că există o ruptură între sistemul politic şi cultura politică, fapt care conduce la subminarea stabilităţii sociale. Această falie este caracterizată prin ruperea legăturilor dintre societate şi stat, din aceasta decurgând impunerea unor noi valori şi moduri de comportament grupurilor sociale. Aceasta se întâmplă, atunci când consolidarea populaţiei, stabilitatea sistemului politic depinde de gradul de corespundere dintre propriile ei valori şi valorile culturii politice.

Cultura democraţiei, soluţie a conflictelor şi contradicţiilor interne

În legătură cu aceasta, o importanţă deosebită îi revine culturii democraţiei, care în literatura de specialitate este interpretată drept o categorie ce cuprinde toate componentele conştiinţei sociale, ce se manifestă şi se reproduc la nivelurile cognitive, emoţionale şi atitudinale ale existenţei ei şi, în aceleaşi timp, care se conturează într-un anumit context de percepţie şi înţelegere a procesului politic.

Cultura democraţiei reprezintă tocmai acel element al sistemului politic prin intermediul căruia sunt soluţionate conflictele şi contradicţiile interne în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea puterii de stat. Acest fapt, la rândul său, poate exercita un impact pozitiv asupra procesului de stabilizare a dezvoltării sistemului politic.

Procesul de constituire a culturii democraţiei este însă un proces complex şi contradictoriu, depinzând de un şir de factori de ordin atât subiectiv, cât şi obiectiv. Pe lângă aceasta, cultura democraţiei, după cum atestă experienţa ţărilor occidentale, s-a format întotdeauna în contextul unor transformări de durată, ce trec prin diferite faze intermediare, cenzuri de vârstă, de avere, de poziţie socială. Este suficient să amintim că în Europa de Est acest proces a durat nu mai puţin de 100 de ani. Este evident că, ţinând cont de conjuncturile de astăzi, cultura democraţiei, ca un sistem de norme, valori şi atitudini, poate câştiga în societatea de tranziţie o poziţie dominantă într-un termen record, graţie evoluţiei ei graduale.

Discrepanţele cauzate de stabilitatea sistemelor politice

Dezvoltarea stabilă a sistemelor politice posttotalitare este puternic condiţionată de valorile politice, ele fiind determinate de două aspecte. În primul rând, reglementarea relaţiilor sociale este o condiţie necesară atât pentru funcţionarea, cât şi pentru modificarea lor progresivă. În absenţa ei, apare pericolul declanşării unor factori destabilizatori în sfera politică, creşte gradul apatiei sociale, ea fiind însoţită de incertitudine, nelinişte şi agitaţie. În al doilea rând, experienţa istoriei mondiale demonstrează că cele mai mari succese sunt repurtate de acele societăţi care plasează ordinea în vârful ierarhiei valorilor. Din contra, preeminenţa în cadrul unei societăţi a valorilor destructive stânjeneşte procesul de dezamorsare a conflictelor, conducând la îngheţarea lor.

Stabilitatea din sistemele politice posttotalitare nu se manifestă într-un mod univoc. În pofida afinităţilor în dezvoltarea lor politico-instituţională, evoluţia acestor sisteme politice este marcată de discrepanţe profunde din sfera economică, socio-politică şi socio-culturală.

E un fenomen firesc, căci în momentul disoluţiei sistemelor politice totalitare, ţările-membre porneau în condiţii de inegalitate, existând decalaje de dezvoltare şi a nivelului de trai. În Cehia, Ungaria şi Polonia existau, la acea vreme, lăstarii unei societăţi civile, în aceste ţări, regimul comunist n-a putut lichida clasa de mijloc. Nu s-a reuşit nici chemarea la ordine a unei părţi importante a elitei intelectuale şi culturale. Cultivată în spirit naţional, ea s-a dovedit refractară faţă de ideea internaţionalismului socialist. De asemenea, valorile şi preceptele democratice aveau o rezonanţă puternică în inimile lor. În definitiv, toţi aceşti factori au permis transformarea acestei elite într-o opoziţie politică reală. O situaţie diametral opusă s-a creat în fostele republici URSS, care au mers pe calea independenţei şi a edificării statelor suverane. În aceste state tinere, purtând încă amprenta socialismului totalitar, lipseau premisele necesare pentru o dezvoltare democratică civilizată - societate civilă, lipsa unei elite naţionale democratice, tradiţii democratice etc. De aceea, este firesc ca în aceste ţări moştenirea trecutului să orienteze şi să dea substanţă proceselor transformatoare.

Factori ce influenţează procesele transformatoare

Asupra acestor trăsături insistă politologul ucrainean V. Polohalo.

Astfel, prima dintre acestea este alienarea majorităţii populaţiei în raport cu puterea şi, în acelaşi timp, dependenţa multidimensională a oamenilor faţă de stat. O a doua trăsătură este supunerea unilaterală a cetăţenilor faţă de normele şi prescripţiile ce reglementează viaţa lor cotidiană şi politică şi, în acelaşi timp, libertatea neîngrădită a statului în exercitarea atribuţiilor sale. Lipsa unui sistem de garanţii reale cu privire la drepturile omului şi a cetăţeanului acordate de instituţiile puterii de stat, nesancţionarea abuzurilor funcţionarilor, imposibilitatea autoapărării în faţa acestor abuzuri este o a treia trăsătură. De asemenea, politologul ucrainean insistă asupra însuşirii, distribuirii şi redistribuirii oculte a fostei proprietăţi publice („socialiste“); asupra simbiozei dintre puterea politică coruptă, economie subterană şi lume interlopă; asupra predominanţei în procesul politic al unor clanuri corporativ-nomenclaturiste şi concentrarea puterii politice, economice şi spiritual-informaţionale, osmoza oligarhiei şi a autoritarismului. Ultima trăsătură asupra cărei insistă Polohalo este uzitarea utilitară de către oligarhie şi clanuri a normelor şi procedurilor democrafice (ca un decor necesar pentru legitimarea lor, drept un procedeu tehnic de manipulare a conştiinţei sociale).

Este firesc ca totalitatea acestor factori să influenţeze decisiv asupra proceselor transformatoare ce au loc în ţările date şi asupra nivelului de stabilitate a lor. În aceste condiţii dificile, când are loc un proces rapid de înstrăinare a maselor de politică, un rol deosebit îi revine ideologiei.

Majoritatea savanţilor definesc ideologia drept un ansamblu sistematizat de idei, ce exprimă interesele, scopurile şi intenţiile unor grupuri sociale mari. Fiind o formă a conştiinţei corporatiste, ideologia reflectă punctul de vedere de grup asupra modului de dezvoltare socială şi politică şi este menită să încorporeze în conştiinţa oamenilor moduri adecvate de evaluare a prezentului şi viitorului unei societăţi. (În numărul viitor vom continua să vorbim despre ideologia politică şi dezideologizarea societăţii aflate în tranziţie)