Schitul Stăneşti din ţinutul Vâlcei la 1900

La sud de Râmnicu Vâlcea şi în apropierea Mănăstirii Mamu se păstrează lăcaşul vechiului Schit Stăneşti, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Iniţial, pe locul acestui lăcaş a fiinţat o biserică de lemn ridicată de Mogoş banul şi fiul său, Mogoş Armaş. Ulterior, în 1537, Giura logofăt şi soţia sa, moştenitorii ctitorilor şi ai celor care vor fi ridicat Mănăstirea Mamu din apropiere, au zidit o bisericuţă de zid, în formă de cruce, cu cele trei încăperi separate de ziduri, cu turlă pe naos şi acoperişul boltit în pronaos, iar faţadele decorate cu cărămidă aparentă, lucrare executată, se pare, cu meşteri de pe Valea Moravei. Două decenii mai târziu, bisericuţa a fost pictată de grecul Eratuti Zografos, pentru ca spre sfârşitul secolului al XVI-lea să cunoască modificări substanţiale. De data aceasta, ctitorii bisericii sunt cei din neamul boierilor Buzeşti, care îşi manifestau tot mai mult importanţa pe scena politică a Ţării Româneşti prin ridicarea sau refacerea a numeroase lăcaşuri de cult în Oltenia. Boierii Buzeşti au fost cei care au redimensionat lăcaşul prin adăugarea unui pridvor închis supralărgit, unit prin două şiruri de coloane de cele două abside ale naosului. De asemenea, boierii Buzeşti au ridicat chilii pentru călugării care se nevoiau în jurul acestui lăcaş. De altfel, se pare că aici a fost înmormântat în mare taină Stroe Buzescu, unul dintre căpitanii domnitorului Mihai Viteazul, a cărui piatră de mormânt era văzută de arhitectul Ion Traianescu în cercetările efectuate la începutul secolului al XX-lea. La 1900, bisericuţa Schitului Stăneşti era filie a Parohiei Lungeşti, jud. Vâlcea.