Suferinţele părintelui Vasile Solon Vasilache în detenţia comunistă

Necunoscut în istoriografia română postdecembristă şi adeseori confundat cu arhimandritul mitrofor Vasile Vasilache, fostul stareţ al mănăstirii bucureştene Antim, părintele Vasile Solon Vasilache se înscrie în galeria monahilor care în perioada comunistă au cunoscut universul concentraţionar. S-a născut la 1 februarie 1902 în localitatea gălăţeană Piscu. După şcoala primară din satul natal (1909-1914), tânărul Vasilache a urmat Liceul „Vasile Alecsandri” din Galaţi (1914-1920), apoi Facultatea de Drept din Bucureşti (1923-1926). Un an mai târziu intră ca avocat-stagiar în Baroul din Galaţi şi, cum era tradiţia vremii, se înscrie în Partidul Naţional Liberal. Este curtat şi de alte grupări politice, încât în 1931 intră în Uniunea Agrară, devenind chiar ajutor al primarului din Galaţi. Dezamăgit de corupţia de la nivel politic, în 1935 avocatul Vasilache se înscrie în Mişcarea legionară, care proclama deviza unei Românii creştine. Participă la tabăra de la Carmen Sylva (1935), contribuie la ajutorul legionar şi ia parte la înhumarea lui Moţa şi Marin. Cunoaşte lagărele de la Miercurea Ciuc şi Vaslui. Pentru activitatea sa, la recomandarea organizaţiei legionare Covurlui, la 8 octombrie 1940 este numit chestor al poliţiei din Galaţi. În această calitate se opune abuzurilor poliţiştilor, mulţi legionari, la adresa evreilor din Galaţi, atunci când operau descinderi fără autorizaţia Parchetului. Ba mai mult, restituie bunurile confiscate de la evrei, în special banii şi bijuteriile. Intră în conflict cu un ofiţer german care se ocupa de repatrierea germanilor. Din aceste motive, la 21 octombrie 1940 este scos din funcţia de chestor. Nu mai activează în mişcarea legionară, cum nici în rebeliune nu se implică. În perioada războiului este concentrat de mai multe ori, ultima dată în 1943-1944, ca locotenent comandant de companie care se ocupa de paza unor prizonieri sovietici utilizaţi la muncile agricole din zona Râmnicu-Sărat. Se opune abuzurilor unor fermieri, asigurând un tratament uman prizonierilor. Totodată este atras de dimensiunea spirituală. Împreună cu soţia, Aneta Vasilache, cercetează mănăstirea care se construieşte în comuna gălăţeană Tudor Vladimirescu, contribuind financiar şi material. De aceea, în 1945, în acord cu soţia se hotărăşte să ia calea monahismului. Încă din mai 1945, soţia intră ca soră în mănăstirea vâlceană Sărăcineşti, mai apoi ajungând maica Nicodema la Bistriţa olteană, respectiv la Tismana. Vasile Vasilache îşi vinde bunurile, iar în iunie 1946 intră pe poarta Mănăstirii Bogdana din Bacău. De altfel, într-o fişă personală întocmită de Siguranţă în 1946, Vasilache este caracterizat „foarte religios, până la misticism”. La 26 octombrie 1946 este tuns în monahism, iar la 3 decembrie acelaşi an primeşte hirotonia ca ierodiacon. În ianuarie 1947, este transferat de Episcopia Romanului la Mănăstirea Vladimireşti, pentru slujire alături de duhovnicul Clement Cucu. În decembrie 1947 primeşte darul preoţiei. În mai 1948 revine în Mănăstirea Bogdana, pentru a-şi regăsi liniştea, deoarece era mereu căutat de către organele de represiune. Este chiar propus la conducerea Mănăstirii Bogdana, însă refuză. La 6 august 1948 se transferă la Mănăstirea Miclăuşeni abia înfiinţată. Slujeşte împreună cu duhovnicul Clement Cucu, punând început bun obştii din acest aşezământ. Totuşi, organele de represiune îl urmăresc pe motiv că ar continua activitatea legionară sub masca hainei de monah. Dorinţa ieromonahului Vasile Vasilache nu era de a se sustrage autorităţilor, ci de a-şi asigura liniştea rugăciunii. Atras de faima de duhovnic a părintelui Cleopa, în aprilie 1949 se mută la Sihăstria. Se remarcă prin slujbe alese şi predici cu multă priză la credincioşi. Călugării din Sihăstria încep să se teamă de vizitele prea dese al miliţiei, sugerând părintelui Vasilache să se mute în altă mănăstire. La 20 iunie 1949 merge la Mănăstirea Neamţ, apoi, cu o scrisoare de recomandare de la părintele Cleopa, chiar la Mănăstirea Suceviţa. Aici postul de duhovnic este ocupat, motiv pentru care pleacă la Catedrala „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava. Slujeşte şi predică frumos, pentru care este apreciat de Arhiepiscopul Sebastian Rusan. Dar ochiul vigilent al Securităţii îşi face din nou simţită prezenţa. Părintele Vasilache merge din nou la Neamţ, unde stareţul Melchisedec Dumitru îl sfătuieşte să se întoarcă la Sihăstria. (Va urma)