Teologul Gheorghe Bej din Cintei, judeţul Arad, sub persecuţia comunistă

S-a născut la 5 mai 1924, într-o familie de oameni simpli din Cintei, judeţul Arad. După şcoala primară din satul natal (1938), tânărul Bej a urmat Şcoala Normală din Timişoara (1908-1946), iar în 1946 s-a înscris la Academia teologică din Arad. În perioada studenţiei s-a remarcat printre studenţii apropiaţi ai preotului profesor Ilarion V. Felea, totodată participând la cercul de studii filosofice coordonat de studentul Viorel Gheorghiţă.

Frumoasa perioadă a studenţiei de la Teologie avea să fie curmată în mod brutal de către organele de represiune comuniste. În contextul transformărilor social-politice iniţiate de noul regim politic, marcat de adoptarea unei noi constituţii şi naţionalizarea unităţilor economice, autorităţile comuniste au trecut la o serie de presiuni la adresa mai-marilor Bisericii, în scopul diminuării şi marginalizării activităţii pastoral-misionare în societate. Încă înainte de adoptarea unei noi legislaţii privind învăţământul şi cultele (august 1948), regimul comunist avea în vedere desfiinţarea principalelor şcoli teologice, dar sub aparenţa unei iniţiative venite dinspre Biserică. Aşa se facă că, din primăvara anului 1948, Episcopului Andrei Magieru al Aradului i se cere „reformarea” mai multor instituţii bisericeşti arădene, considerate anacronice, iniţiativă care avea nevoie de aprobarea Ministerului Cultelor. Presiunile venite dinspre factorul politic au fost pornite într-un context şi mai complicat pentru viitorul Bisericii. Este vorba de aplicarea Ordinului MAI nr. 5 din 15 mai 1948, prin care toţi cei cunoscuţi cu antecedente legionare în evidenţele Siguranţei erau vizaţi pentru arestare. Aşa se face că, la sfârşitul lunii mai 1948, într-o noapte, toţi studenţii teologi arădeni au fost reţinuţi de Siguranţă. Măsura trebuia să fie un semnal pentru chiriarhul arădean că trebuie să cedeze şi să preia iniţiativa desfiinţării instituţiei de învăţământ. Susţinut de către unii profesori, Episcopul Andrei a refuzat „sugestia” factorului politic. Atunci, organele de represiune au trecut la construirea unui scenariu diabolic, din care rezulta că, începând cu februarie 1948, în Academia arădeană se înfiinţase un grup legionar, aşa cum era considerat cercul de studii filozofice condus de Viorel Gheorghiţă. Acestora li se vor adăuga apropiaţii studenţilor teologi de la liceele arădene în care învăţaseră, încât pentru Siguranţă rezulta „grupul FDC, nr. 70”. Totul era absurd, dar logic pentru factorul politic care recurgea la măsuri abuzive pentru timorarea decidenţilor din Biserică. Toată activitatea cercului filozofic al studentului Gheorghiţă devenea de factură legionară. De pildă, o conferinţă cu tema „Preoţimea în slujba poporului ca factor de lumină, cultură şi educaţie”, susţinută de studentul Gheorghe Bej în cadrul cercului filozofic, inspirată din cartea preotului Nicolae M. Popescu („Preoţi de mir adormiţi în Domnul”), de Siguranţă era considerată o acţiune legionară. În aceste condiţii dramatice, studentul Gheorghe Bej ajungea în arestul Siguranţei din Arad (în documente consemnat la 1 iunie 1948). În anchetă era caracterizat astfel: „pătruns de o adâncă educaţie religioasă şi legionară, hotărât, încăpăţânat, periculos; este un element care foarte greu s-ar putea redresa”. Această caracterizare era rezultatul anchetelor dure la care studentul Bej rezistase o vreme, pentru ca în cele din urmă să fie nevoit să recunoască așa-zisa conspiraţie legionară din Academia teologică. Prin Sentinţa nr. 449 din 25 martie 1949 a Tribunalului Militar Timişoara, a primit o condamnare de 2 ani şi 6 luni, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. La expirarea pedepsei, prin Decizia MAI nr. 52/1951, a mai primit un termen de 6 luni în colonie de muncă.

A cunoscut penitenciarele de la Arad, Timişoara, apoi coloniile de muncă forţată de la Valea Neagră şi Poarta Albă (iulie 1950). A fost eliberat la 18 octombrie 1951 de la Poarta Albă. Şi-a reluat studiile de Teologie, anul III la Institutul teologic de la Cluj (1951-1952) şi anul IV la Sibiu (1952-1953). La 16 octombrie 1953, a primit darul diaconiei din mâinile Episcopului Andrei Magieru pe seama Catedralei eparhiale din Arad. Aici, a slujit până în 1976, când a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Aradul Nou.