Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Părinţi, nu „uitaţi“ copiii la şcoală!
Un studiu realizat în Marea Britanie de Royal Economic Society (Societatea Economică Regală) a descoperit că nivelul de reuşită al unui elev şi abilităţile acestuia sunt influenţate de cinci ori mai mult de părinţi şi familie decât de profesorii de la şcoală, informează telegraph.co.uk.
Studiul a comparat elevii care au fost nevoiţi să-şi schimbe şcoala la vârsta de 16 ani cu fraţii şi surorile acestora care au rămas în aceeaşi şcoală pe parcursul anilor adolescenţei. Cercetarea a fost condusă de dr. Arnaud Chevalier şi a analizat datele de la şcolile din Danemarca între anii 2002-2010.
Astfel, cercetătorii au testat diferenţele privind rezultatele la examen ale elevilor din cele două situaţii, pentru a evalua influenţa relativă a unor factori precum şcoala, familia sau caracteristicile individuale ale elevilor. Aşadar, jumătate din variaţia rezultatelor la testele elevilor se datorează unor factori ce ţin de influenţa familiei, în timp ce şcolile au o contribuţie de doar 10%. Restul procentelor sunt atribuite caracteristicilor individuale ale elevilor.
Realizatorii studiului au spus că efectul familiei asupra scorurilor de testare este acelaşi, indiferent de situaţia economică a acesteia.
Profesorii, nevoiţi să suplinească lipsa educaţiei din familie
Potrivit lui Michael Wilshaw, director al Ofsted (Oficiul pentru Standarde în Educaţie şi Servicii pentru Copii din Anglia), profesorii nu reuşesc să-şi facă în mod corespunzător datoria pentru că trebuie să devină un înlocuitor al familiei pentru elevi, fiind uneori nevoiţi să acopere deficitele din educaţia pe care ar trebui să o facă părinţii acasă cu proprii copii.
Totuşi, acesta a afirmat că şcolile trebuie să intervină pentru a oferi îndrumare morală, deoarece mulţi copii cresc fără valorile familiale, culturale şi comunitare de care au nevoie pentru a se dezvolta.
Studiul a arătat, de asemenea, că influenţa părinţilor şi a familiei are un impact mai mare decât cea a şcolii atunci când e vorba de rezultatele examenelor, mai ales la matematică şi ştiinţe.
Problemele identificate sugerează că lipsa de sprijin din partea părinţilor se extinde dincolo de simpla îndrumare în ceea ce priveşte lectura şi ajutorul pentru înţelegerea şi rezolvarea temelor. Copiii sunt influenţaţi de tot ceea ce este în jurul lor, de modul în care părinţii se comportă, de ceea ce ei spun şi de ceea ce ei fac.
„Elevii se confruntă astăzi cu o mulţime de modele, însă nu toate sunt pozitive. Ei văd exemple de celebrităţi la televizor şi intră fără să-şi dea seama în cultura oamenilor care nu vorbesc în mod corect şi nu interacţionează ca nişte modele“, a declarat A. Lightman, profesor la Massachusetts Institute of Technology.
„În zilele noastre, momentul în care familia se reuneşte este adesea sfârşitul zilei, când membrii iau cina în faţa televizorului, iar părinţii sunt prea obosiţi să mai iniţieze discuţii cu proprii copii, dincolo de a le spune, pur şi simplu, să-şi îndeplinească datoriile casnice sau să-şi facă temele“, concluzionează A. Lightman.
Discuţiile în familie în care copiii sunt încurajaţi să citească şi să exploreze idei intelectuale ar fi benefice.
„Dacă ai un copil,te înrolezi să fii părintele acestuia pe viaţă“
În zona destinată comentariilor de la cititori, un cadru didactic afirmă: „Sunt profesor de 14 ani şi, de-a lungul anilor, am văzut multe din ceea ce părinţii ar fi trebuit să facă, dar au lăsat pe seama şcolii. Nu şcoala trebuie să fie părintele copilului. Dacă ai un copil, te înrolezi să fii părintele acestuia pe viaţă. În ultimii ani, funcţia principală a unei şcoli - aceea de a educa - s-a schimbat foarte mult. Ca profesor, rolul meu s-a extins: sunt şi mamă, şi consilier de orientare, şi persoană responsabilă cu ordinea şi disciplina, dar, în principal, educator. Dacă părinţii nu-şi îndeplinesc sarcinile cum trebuie, profesorii trebuie să aloce din timpul dedicat studiului şi altor aspecte nerezolvate acasă“.
„Este imposibil ca şcoala să înlocuiască un părinte bun. Viaţa de familie face toată diferenţa. Predau de 10 ani şi sunt în acelaşi timp şi părinte“, scrie alt profesor.
Alt cititor, tot cadru didactic, sugerează că misiunea educatorilor nu se rezumă doar la copii, ci şi la părinţii acestora, iar o bună colaborare a şcolii cu cei din urmă ar îmbunătăţi vizibil situaţia.
Atmosfera de acasă şi succesul elevului
Alt profesor, tot în zona dedicată comentariilor, explică: „Anul acesta am 131 de studenţi. Nu le pot fi tuturor părinte, nici măcar unui sfert din ei. Părinţii trebuie să-şi intensifice şi să-şi îndeplinească responsabilităţile lor. Şcoala nu este un vid: atmosfera de acasă şi din comunitate contează foarte mult în ecuaţia privind succesul studentului sau al elevului“.
Cercetătorii consideră că prea mulţi copii sunt expuşi la cultura centrată pe binele propriei persoane care promovează răsplata imediată, mai mult decât virtuţi ca onestitatea, hărnicia şi perseverenţa.
Nu putem lăsa toate responsabilităţiile educaţiei copiilor doar şcolii sau doar familiei. O bună colaborare între aceste două părţi, şi mai ales o conştientizare a fiecăreia asupra propriului rol reprezintă o soluţie reală. Astfel, vom şti să răspundem şi la întrebarea: Cine trebuie să-i înveţe pe elevi diferenţa dintre bine şi rău, cum să-şi gestioneze conflictele şi cine să le explice bunele maniere?