Altruismul, vocație spirituală și comportament social

Științele sociale și psihologice susțin că altruismul este un comportament motivat de empatie și de teoria schimbului social, fiind un produs al interacțiunii dintre componentele: afectivă (empatie), cognitivă (relații, evaluări, raționamente morale) și contextuală sau socială (norme, roluri și situații). În textul Sfintei Scripturi și în textele Sfinților Părinți identificăm multe exemple de altruism exprimat atât prin filantropie, cât și prin compasiune, iertare, răbdare și asumarea suferinței aproapelui, dovedind că acesta nu este doar o emoție sau un act izolat, ci un mod de viață după modelul Mântuitorului Iisus Hristos.

În textul Sfintei Scripturi, altruismul este exprimat prin iubirea dezinteresată față de oamenii din jur și slujirea acestora fără a aștepta o recompensă. Acest aspect poate fi identificat atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament. În Pilda samarineanului milostiv, Domnul Iisus răspunde unui învățător al Legii care întreabă: „Cine este aproapele meu?” În pilda prezentată, altruismul este exemplificat prin depășirea granițelor etnice, religioase și sociale, căci samarineanul, văzut în mod tradițional ca dușman al iudeilor, este cel care ajută un om rănit, deși un preot și un levit trecuseră pe lângă el ignorându-l. În această situație evocată de Mântuitorul Iisus Hristos, altruismul samarineanului implică o acțiune concretă (îngrijirea rănilor), sacrificiu personal (a dus pe omul rănit la un han, unde a avut grijă de el) și sentimentul de milă așa cum mențio­nează textul biblic („văzându-l, i s-a făcut milă”).

Răspunzând la o altă întrebare cu privire la „care este cea mai mare poruncă din Lege?”, Hristos leagă iubirea față de Dumnezeu de cea față de aproapele spunând: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta (...) și pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Iubirea față de aproapele presupune altruism prin renunțarea la egoism, disponibilitatea de a acționa în beneficiul acestuia și uneori chiar un cost personal.

Având în fața ochilor modelul suprem de altruism al Domnului Hristos, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Filipeni, îi îndeamnă pe creștini să urmeze modelul Mântuitorului, adoptând o atitudine de smerenie, jertfă și dăruire față de ceilalți: „Să nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă, ci din smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. (...) S-a smerit pe Sine, făcându-Se ascultător până la moarte, și încă moarte pe cruce”. Astfel, Domnul Iisus Hristos este prezentat ca model de altruism absolut, a renunțat la slava cerească pentru a Se întrupa, a sluji și a muri pentru mântuirea oamenilor.

Exemple de altruism

Organizatorul filantropiei instituționalizate, Sfântul Vasile cel Mare, a întemeiat în Cezareea un complex de spitale, aziluri, cantine și locuințe pentru oamenii săraci, denumit „Vasiliada”. El a transformat învățătura Sfintelor Evanghelii în exemple concrete de binefacere, un model filantropic creștin în care a combinat iubirea pentru aproapele cu organizarea eficientă, dovedind altruism social și comunitar.

În Patericul Egiptean sau Apoftegmele Părin­ților Pustiei găsim multe exemple de altruism material, dar și duhovnicesc. Când a fost chemat de către niște monahi să judece un frate păcătos, avva Moise Etiopianul a venit purtând pe umăr un sac cu nisip care curgea în urma sa. El a oferit monahilor o imagine sugestivă a altruismului duhovnicesc, dovedind compasiune și smerenie, rostind fraza „păcatele mele curg în urma mea și eu vin să judec pe altul!?” Indirect, Cuviosul l-a apărat pe fratele rănit de păcate, asumându-și propria nevrednicie în fața comunității.

Un alt exemplu de altruism spiritual ni-l oferă avva Pimen, care inițial a tăcut când a fost întrebat de către un monah: „Ce să fac? Căderile mă copleșesc!” Ascultându-l cu atenție, el a dovedit discernământ și empatie, nu s-a grăbit să vatăme sufletul celui slab, ci l-a susținut tainic. Iar după un timp a rostit: „Ridică-te iar și iar. Dumnezeu te poartă pe brațele Lui de fiecare dată”. Tăcerea Cuviosului Pimen nu înseamnă indiferență, ci altruism pedagogic, el a ascultat cu inima deschisă pe fratele care i-a cerut sfat și i-a oferit cuvânt de folos la momentul potrivit.

Aceste exemple arată că la Sfinții Părinți altruismul nu este doar o emoție sau un act izolat, ci un mod de viață, după modelul Mântuitorului Iisus Hristos, iar altruismul nu are întotdeauna o expresie materială, ci poate fi pus în practică și prin compasiune, iertare, răbdare, tăcere și asumarea suferinței aproapelui.

Empatie şi schimb social

Din perspectivă psihologică, altruismul reprezintă un comportament motivat de empatie și de teoria schimbului social. Cercetători precum Daniel Batson au susținut că altruismul poate fi rezultatul unei motivații empatice autentice, adică un om ajută pe un alt om fără a aștepta o recompensă, făcând acest lucru pentru că simte durerea persoanei aflate în suferință. În schimb, teoria schimbului social sugerează că și cele mai altruiste comportamente pot avea o componentă hedonistă: oamenii acționează pentru a evita disconfortul psihologic al vinovăției sau pentru a obține aprecierea socială. În psihologia socială și cognitivă altruismul este prezentat ca fiind un produs al interacțiunii dintre componentele: afectivă (empatie), cognitivă (relații, evaluări, raționamente morale) și contextuală sau socială (norme, roluri și situații).

La nivel afectiv, altruismul este declanșat, de obicei, de empatie (capacitatea de a percepe și simți suferința oamenilor din jurul nostru), compasiune și prietenie. Studiile lui Daniel Batson sugerează că empatia sinceră și intensă poate determina comportamente altruiste, chiar în absența unor recompense personale sau sociale. O persoană care vede un bătrân căzut pe stradă nu trece indiferentă, ci se apropie întrebându-l cu ce îl poate ajuta. Poate că are nevoie de apă, să fie dus acasă ori la cel mai apropiat spital. Uneori e suficient un cuvânt bun de încurajare și susținere, care să-i dea bătrânului puterea să se ridice și să plece singur către casă.

Din punct de vedere cognitiv, o persoană va analiza situația în care se află omul în nevoie, proces care implică evaluarea gravității situației, a resurselor proprii, dar și a normelor morale internalizate. Teoria schimbului social susține că oamenii evaluează costurile și beneficiile comportamentului prosocial, chiar și în situațiile când aleg să acționeze în mod altruist. În plus, gestul altruist ar putea fi ghidat de principiile morale ale persoanei respective, care va acționa în concordanță cu acestea, fiind atentă și la imaginea sa în ochii celorlalți oameni. Astfel, un exemplu elocvent ar fi centrele educative din cadrul multor biserici, unde anumiți profesori oferă consultații gratuite unor copii cu dificultăți de învățare și financiare, în baza convingerilor personale că a face bine aproapelui e o datorie mo­rală și creștină. Acțiunea altruistă implică un raționament cognitiv (analizează timpul și costul acestuia) și fidelitate față de valorile transmise de Sfânta Scriptură.

Contextul social este deosebit de important, deoarece acesta modelează și reglează exprimarea comportamentului altruist, care poate fi încurajat sau inhibat de norme de reciprocitate, responsabilitate socială, dreptate etc. De asemenea, contextul situației, numărul martorilor, gravitatea situației, prezența altor oameni care intervin pot influența probabilitatea acțiunii altruiste. Într-un autobuz, gestul unui adolescent de a ceda locul unei femei însărcinate, chiar dacă ceilalți pasageri ignoră situația, este un gest care arată educația sa morală și religioasă, care poate încuraja alte gesturi altruiste.

Interacțiunea dintre afect, cogniție și context nu acționează izolat, ci toate aceste componente interacționează și influențează comportamentul altruist. Reacția emoțională inițială este evaluată din punct de vedere cognitiv, care la rândul ei este influențată de normele sociale și contextul social.