Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie Când moralitatea lipsește, inteligența poate face ravagii

Când moralitatea lipsește, inteligența poate face ravagii

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Psihologie
Un articol de: Alina A. Rotaru - 26 Iul, 2020

Filosofi, teologi, psihologi și numeroși antropologi au încercat să răspundă pe parcursul timpului la dilema moralității înnăscute: am fost născuți cu un simț al moralității sau l-am dobândit pe parcursul vieții, sub influența mediului în care am crescut? Ne naștem „tabula rasa”, vorba filosofului englez John Locke? Ce greutate are moștenirea predispo­zițiilor care se află în noi? Are mediul în care creștem și ne dezvoltăm cel mai important cuvânt de spus în dezvoltarea moralității?

 Mediul înconjurător include pă­rin­ții în mod spec­ial, profesorii, e­du­­catorii, religia, normele sociale, culturale și, în mod cert, acestora nu le ­putem nega sau subestima influen­ța lor în dezvoltarea noastră.

Cum putem afla dacă no­u-născuții au un simț al moralității sau nu? Îi putem întreba pe ei, desigur, însă mai mult ca sigur nu vom primi răspuns. De aceea, The Baby Lab este un centru în care o echipă de cercetători, alături de psihologul de la Yale, Karen Wynn, au încercat să răspundă la diverse întrebări prin construirea unor situații experimentale, astfel încât să afle „răspunsuri” de la res­pon­denții care nu le pot exprima verbal, copiii foarte, foarte mici.

Fac bebelușii de 5 luni diferența dintre bine și rău?

Proba experimentală la care au fost supuși infanții a constat în a privi în primă fază o marionetă care se străduiește să deschidă o cutie transparentă cu o jucărie în ea. Un cățel cu cămașă galbenă vine și îi dă o mână de ajutor marionetei pentru a deschide cutia, apoi un cățel în cămașă albastră vine și trântește capacul cutiei pentru a nu ajunge marioneta la jucărie. Când au fost puși să aleagă un cățel din cei doi, mai mult de trei sferturi dintre bebeluși au ales cățelul „bun”, cel în cămașă galbenă, care ajuta marioneta să deschi­dă cutia. 

Cercetarea a continuat și pe bebeluși de 3 luni care nu își pot controla brațele, dar pot „vota” ­personajul preferat cu ochii, iar rezultatele au arătat că înspre marionetă au privit în medie 5 secunde, iar înspre cățelul „drăgut”, aproximativ 33 de secunde. 81% dintre bebelușii partici­panți la studiu au ales jucăria ­„bună”. Vedem aici construirea fundamentului moralității, o judecată elementară a conceptelor de bine și rău, prezentă la bebelu­șii de doar câteva luni. Aceste rezultate ne arată că putem vorbi de o moralitate universală ale cărei semințe sau rădăcini se află în fiecare dintre noi de timpuriu, independent de influența mediului exterior. Acest studiu a fost publicat în anul 2007 în revista „Nature” și a fost replicat de alte studii, cu rezultate la fel de consistente.

O rațiune pervertită e sclava patimilor 

În mod cert, dintr-o discuție despre mora­litate nu putem exclude rolul emo­țiilor morale experimentate mai târziu pe parcursul dezvoltării umane. Emoțiile superioare sau morale își au sediul în a treia formațiune a creierului nostru, neocortexul. Neocortexul este responsabil cu rațiunea, gândirea și deciziile ­logice, dar tot aici există emoțiile superioare, ca empatia, iubirea ­spirituală sau compasiunea. Alți cercetători numesc și rușinea, mândria sau vina ca fiind emoții morale, deși acestea sunt exprimate mai devreme în dezvoltare. De aici, distincția între emoțiile inferioare, brute și emoțiile su­perioare, evoluate. Edificator în acest context este conflictul dintre dragostea mică, de sine, egoistă, de conservare a persoanei proprii, și dragostea superioară, necon­di­ționată, așa cum face Dumnezeu față de oameni. Emoțiile au o puternică amprentă asupra comportamentului și convingerilor noastre. Deseori folosim gândirea și rațiunea doar pentru a ne justifica deciziile ­luate pe baza emoțiilor și de aici expresia: „Rațiunea (pervertită) este sclava pasiunilor”. 

Nu totdeauna dezvoltării în cunoaștere îi urmează o conștiință morală pe măsură 

La fel cum există teorii privind dezvoltarea cognitivă, psihosocială, psihoculturală, dezvoltarea limbajului, dezvoltarea fizică și intelectuală, există și diverse teorii privind dezvoltarea morală a ființei umane. Cea mai cunoscută și acceptată teorie este cea dezvoltată de Lawrence Kohlberg, care a descoperit că modul în care persoanele se raportează la dilemele morale reflectă dezvoltarea cognitivă. Totuși, este important să realizăm că nu întotdeauna un nivel înalt al dezvoltării cognitive precede o dezvoltare morală în consecință. Eisenberg și Morris (2004) afirmă că judecata morală nu ­este activată doar de cogniție și dreptate, ci vorbim în acest context și de emoții ca empatia, vinovăția și suferința.

Stadiile dezvoltării morale

Kohlberg a descris trei niveluri de dezvoltare morală, care includ șase stadii ale raționării morale. Stadiul I este orientat spre pedeapsă și supunere. Este un stadiu infantil al mora­lității: ­facem ceea ce trebuie pentru a evita pedeapsa sau consecințele nefaste ale unor posibile acțiuni. Stadiul II se concentrează pe scopul instrumental și schimbul social sau ceea ce poate fi transpus în proverbul „o mână spală pe alta”. Aici primează interesul: dacă obțin un beneficiu, mă ­angajez în acțiunea morală pe care o am de făcut, dacă nu obțin un beneficiu, nu o fac. Primele două stadii sunt la nivelul I, cel de moralitate pre­con­­ven­țională, caracteristic copiilor aflați între vârsta de 4 și 10 ani.

Stadiul III se referă la menți­ne­rea relațiilor reciproce și aprobarea altora. În această etapă putem judeca intențiile altora, ne formăm propriile idei despre ce înseamnă să fii o persoană ­bună și vrem să le fim pe plac celorlalți prin convingerile și acțiunile noastre. Stadiul IV este caracterizat de grija și conștiința socială, iar aici indivizii sunt preo­cupați de împlinirea datoriei și a obli­ga­țiilor sociale, de respectarea normelor sociale. Ideea principală după care se conduc oamenii aflați în acest stadiu este că încălcarea unei reguli este ceva rău, indiferent de circumstanțe. Ultimele două stadii se referă la moralitatea convențională, de nivel II, caracteristică copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani sau mai mult.

Stadiul V este descris de moralitatea contractului, a drepturilor individului și a legii democratice acceptate. Persoanele aflate la acest stadiu gândesc în termeni raționali, prețuiesc ­binele societății și consideră că valorile sunt cel mai bine reprezentate prin respectarea legii. Stadiul VI și ultimul este cel în care moralitatea principiilor etice universale primează, iar individul procedează așa cum consideră el că este corect, ghidat de valori și principii, indiferent de legi sau părerea celorlalți. Ultimele două stadii fac parte din nivelul III al dezvoltării morale, supranumit moralitatea post­convențională, la care ajunge adultul tânăr sau unii oameni nu ajung aici niciodată.

Deși ne naștem cu o rădăcină a mora­lității în noi, care ne ajută să distingem între comportamentele bune și cele rele, mai târziu, în viață, dezvoltarea morală ține de noi într-o proporție semnificativă, de modul în care ne raportăm la dilemele morale existente și cum ne poziționăm în relație cu principiile morale și Dumnezeu.

Citeşte mai multe despre:   copil