Complexul de inferioritate, între smerenie și distorsiunea percepției de sine

Complexul de inferioritate este un fenomen psihologic complex cu implicații profunde asupra identității unei persoane și a relațiilor pe care le stabilește cu oamenii din jur. Conceptualizat de psihologi ca un sentiment persistent de inadecvare față de ceilalți, acesta poate fi explorat din perspective complementare: creștin-ortodoxă, psihologică și neuropsihologică. Fiecare paradigmă contribuie la o înțelegere mai profundă a complexului de inferioritate, de la distorsiuni duhovnicești și tulburări ale percepției de sine până la dezechilibre neurofuncționale. Pentru persoanele care vor să se vindece de acest sentiment, smerenia autentică, echilibrul emoțional și restructurarea cognitivă pot deveni căi de vindecare și reconstrucție a identității personale.

Despre complexul de inferioritate și cel de superioritate se vorbește destul de mult în spațiul public, uneori în termeni științifici, iar alteori într-o manieră superficială. În acest articol ne vom referi doar la complexul de inferioritate pe care îl vom aborda din perspectivă creștin-ortodoxă, psihologică și neuropsihologică, fiecare paradigmă dezvoltând o înțelegere specifică, dar complementară a acestui fenomen, privindu-l ca distorsiune duhovnicească a raportării la sine și la Dumnezeu, tulburare de percepție de sine sau dezechilibru neurofuncțional.

Psihologul Alfred Adler, fondatorul psihologiei individuale, a introdus conceptul de complex de inferioritate, care desemnează, în viziunea sa, un sentiment profund și persistent de inadecvare, slăbiciune sau inferioritate resimțit de o persoană față de altele, în diverse domenii ale vieții - profesionale sau familiale. Probabil că mulți dintre noi am experimentat acest sentiment în anumite situații din diferite motive, precum: nu cunoaștem foarte bine o limbă străină, nu suntem mereu performanți și premianți, nu suntem suficient de înalți sau de slabi, nu avem cei mai reușiți copii sau cea mai frumoasă casă în comparație cu colegii și prietenii noștri. Atât timp cât sentimentul de inferioritate rămâne în limite rezonabile (nu este nici prea mic și nici prea mare), ne încadrăm în ceea ce spe­cialiștii numesc normalitate. Pentru unii oameni identificarea acestui sentiment poate fi un imbold pentru dezvoltare personală, dar alții se pot bloca în această stare și nu o mai pot depăși, ajungând chiar la depresie sau anxietate.

Trebuie să ne punem semne de întrebare atunci când sentimentul de inferioritate este exagerat de crescut, fără să aibă drept bază argumente reale, reprezentând doar o distorsiune sau tulburare de percepție a propriei persoane în fața celor din jur despre care credem în mod eronat că sunt „mai buni” decât noi. Cauzele acestui complex sunt variate: experiențe traumatice din copilărie, comparații nepotrivite cu frații sau colegii, eșecuri repetate în diverse situații sau stiluri parentale autoritare și hipercritice.

Conștiința stării noastre

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991), cuvios smerit din Grecia cu o viață duhovnicească aleasă, a avut o dragoste deosebită față de omul căzut, o parte dintre sfaturile sale fiind adunate în mai multe volume, unele traduse și în limba română. În lucrarea „Vindecarea sufletului în învățătura părintelui Porfirie”, el face diferența dintre smerita-cugetare și complexul de inferioritate: „Omul smerit nu este o personalitate bolnavă. Are conștiința stării sale, nu și-a pierdut centrul personalității sale. Cunoaște păcătoșenia lui, micimea lui și acceptă ob­servațiile duhovnicului său și ale fraților săi. Îi pare rău, dar nu deznădăjduiește. Se întristează, însă nu se istovește și nu se mânie. Cel stăpânit de complexul inferiorității, în exterior și la început, seamănă cu omul smerit. Însă, dacă îl cercetezi puțin sau îl povățuiești, atunci egoul său bolnav iese la suprafață, se supără, se tulbură, pierde și acea puțină pace pe care o avea. La fel se întâmplă și cu omul melancolic în comparație cu cel ce se pocăiește. Cel melancolic se interiorizează și se preocupă doar de sinele său. Păcătosul care se pocăiește și se spovedește iese din sine. Credința noastră are acest lucru minunat, pe duhovnic. Dacă i-ai mărturisit duhovnicului și ai primit iertare, nu te mai „întoarce” cu gândul de la acele păcate și neputințe.

Din perspectiva creștin-ortodoxă, complexul de inferioritate este abordat ca o problemă duhovnicească legată de modul în care creștinul se raportează la Dumnezeu, la oamenii din jur și la sine. E necesar un echilibru între smerenie și conștiința valorii personale ca ființă creată „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Smerenia autentică nu înseamnă autodevalorizare sau dispreț față de propria persoană, ci recunoaștere realistă a propriilor limite și păcate în lumina iubirii și a milostivirii lui Dumnezeu.

Adevărata valoare a unui om nu constă în realizări profesionale, diplome sau averi acumulate, ci în relația sa vie cu Dumnezeu, care îi iubește necondiționat pe toți oamenii, fie performanți, fie mai puțin performanți. Complexul de inferioritate în forma sa accentuată implică o pierdere a speranței mântuitoare și o concentrare excesivă asupra propriei persoane. De aceea Sfinții Părinți recomandă ca lupta împotriva gândurilor de nevrednicie și neputință exagerate să se facă prin rugăciune, spovedanie și participarea la Sfintele Taine ale Bisericii, prin care creștinul primește iertarea și întărirea lăuntrică.

Orientarea către virtuți

Pentru depășirea complexului de inferioritate, Sfântul Porfirie recomanda ca toată puterea noastră să o îndreptăm către „grădina înflorită” (spre semințele virtuților, ale bunătății, ale omului nou) pe care o avem în noi. Atunci „grădina noastră spinoasă” (omul vechi, patimile răului) se va ofili. „Trebuie să studiem cuvintele Sfinților Părinți, să rostim psalmi și texte biblice și să ne rugăm cu ardoare și cucernicie, să ne hrănim din viețile sfinților și să devenim următori ai lor. Nu trebuie să ne preocupe sălbăticiunile și patimile noastre, ci doar să avem dispoziția de a ne lepăda de ele. La un moment dat, când vom fi pregătiți (când vom deveni destul de smeriți), Dumnezeu le va lua de la noi. Toată strădania noastră trebuie să se îndrepte spre a-L iubi pe Dumnezeu. Creștinul nu trebuie să se teamă, teama are ca pricină slava deșartă, iubirea de sine, iubirea de cele lumești. Creștinul nu trăiește în viața aceasta singur, pentru sine. Dimpotrivă, trebuie să rostească împreună cu Sfântul Apostol Pavel: «Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine». Trebuie să fim siguri că nimic nu-L poate face pe Hristos să înceteze să ne iubească. De aceea să înaintăm cu curaj. (...) Să fim siguri că vom fi biruitori și că vom afla harul dumnezeiesc, e suficient să-L iubim pe Hristos”, spunea Sfântul Porfirie Kavsokalivitul.

Neuropsihologia explică sentimentul de inferioritate printr-un dezechilibru în activitatea anumitor regiuni cerebrale (cortexul prefrontal medial, amigdala) și a anumitor neurotrans­mițători (serotonină, dopamină, cortizol). O persoană care are adesea complexe de inferioritate poate păstra în memorie, în mod selectiv, ex­periențe eșuate sau umilitoare, ceea ce consolidează o imagine de sine negativă. Intervențiile neuropsihologice, inclusiv tehnicile de reglare neuroemoțională, neurofeedback sau psihoterapie integrativă cu accent pe restructurarea cognitivă, pot ajuta la reconfigurarea acestor circuite disfuncționale și la restabilirea unei percepții echilibrate asupra sinelui.

Indiferent din care perspectivă vom privi complexul de inferioritate, acesta reprezintă o raportare distorsionată la sine, la ceilalți, la Dumnezeu și conduce la suferință sufletească și relațională. De aceea pentru echilibrare e nevoie să privim persoana umană în complexitatea ei, acordând atenție sufletului, trupului și vieții duhovnicești. Fin cunoscător al mișcărilor sufletești, Sfântul Porfirie recomanda: „Astăzi oamenii caută să fie iubiți de ceilalți și de aceea nu izbutesc nimic. Corect este să nu te intereseze să te iubească ceilalți, ci tu să-L iubești pe Hristos și pe semeni. Doar în felul acesta se umple sufletul. Totul este ca omul să-L iubească pe Hristos și toate problemele se vor aranja”.