Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie Cu toţii avem nevoie de blândețe

Cu toţii avem nevoie de blândețe

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Psihologie
Un articol de: Alina A. Rotaru - 24 Iun, 2021

Relațiile interumane sunt o sursă inepuizabilă de cercetare, dezvoltare și perfecționare, deoarece viața fiecăruia înseamnă transformări continue, experienţă cu experienţă, în urma cărora înțelegerea asupra lucrurilor se tot adâncește. Pe lângă multe aspecte legate de relațiile interumane, pe care le-am tatonat şi exersat de-a lungul timpului, am descoperit şi importanţa majoră a blândeții în viața noastră: avem nevoie de blândețe către noi înşine, dar și din partea celorlalți. 

Cum definim blândețea? Dicţionarul explicativ ne arată că blândeţea înseamnă „vorbă de om blând, calm în prezența omului, atmosferă plăcută, cu grijă și calm, caracter blând”. Aceasta arată că omul se dezvoltă într-un mediu de siguranță și acceptare emoțională, iar acest lucru face parte dintr-o nevoie intrinsecă a naturii noastre, motivată de exploatarea la maximum a capacităților în scopul dobândirii mai multor resurse pentru îmbunătăţire personală şi socială.

A fi în preajma unui om care îți oferă liniște sufletească și emoțională construiește premisele pentru o dezvoltare sănătoasă, inclusiv la nivel biologic, deoarece sistemul nervos parasimpatic este responsabil de vindecare, regenerare și dezvoltarea unor noi țesuturi, iar stresul și activarea ne suscită sistemul nervos simpatic, responsabil, printre altele, de mecanismele de supraviețuire: luptă, fugi sau îngheață. Nu ne putem dezvolta în absența liniștii și a echilibrului. Este o ipoteză confirmată, avem baza biologică dovedită. Zilele trecute, mă aflam într-un dialog cu o femeie, soție și mamă, care de 30 de ani se ceartă cu soțul ei, fără un motiv evident. Doar certuri, repro­șuri, acuze infinite… Am întrebat-o la finalul conversației: Ce aveți în mod real de împărțit, nu au intervenit între voi violența, trădarea, situații deosebit de grave, şi cu toate astea vă urâți și vă disprețuiți mai tare decât unii care au trecut prin astfel de momente? Absolut de neînţeles. 

Să evităm jocul victimizării

Dacă mediul în care trăim exploatează acea parte din noi care răspunde de mecanismele de supraviețuire, nu avem timpul și energia pentru a ne dezvolta. Şi care este miza, de fapt, în viață: să avem dreptate mereu?; să fim victime eterne?; să călcăm peste cadavrele celorlalți în încercarea de a ne atinge obiectivele?; să luăm premiu pentru cel mai antipatic și de evitat om din lume? Suntem prinși aproape inevitabil în acest joc al victimizării, al lui cine are dreptate, iar după mult timp, energie și resurse consumate, realizăm că oamenii sunt ceea ce sunt și schimbarea se produce atunci când ei decid sau atunci când viața îi obligă, printr-o serie de circumstanțe, să facă transformările necesare. Întrebarea nu este dacă vei avea provocări, ci când vor veni ele şi cum le vei face faţă?

Procesul introspecției este unul extrem de dificil, iar într-o societate axată pe consum, care îţi sugerează că nu ai nevoie de analiză interioară sau luciditate, ci doar de actul compulsiv de a consuma, orice, nu e de mirare că apar nefericirile şi frustrările pe toate planurile, personal, social. Or, alegerea de a trăi armonios cu tine şi cu cei din jur, într-un cuvânt a alege blândeţea, iubirea, pare cel mai greu, solicitant și, totodată, cel mai frumos drum al vieții. Şi totuşi, merită să facem această alegere, mai ales în viaţa de cuplu? Pentru unii, răspunsul e simplu, chiar intuitiv: da, cu prisosinţă. În cazul altora, răspunsul poate veni treptat, dar este sigur: viața are sens și savoare doar în relație cu cel de lângă tine, oricât de dificil este de construit. Este unul dintre cele mai împlinitoare lucruri pe care le poți trăi. Totuşi, oricât de inteligent, frumos sau bogat ar fi un om, nu poți rămâne lângă el dacă, la nivel sufletesc și uman, nu vă leagă emoții, trăiri, sentimente, proiecte, amintiri, spontaneitate, valori comune, joacă, împărtășire de idei și timp petrecut împreună.

Omul, însetat de iubire

Este uşor să consumăm o experiență și să trecem la următoarea fără vreo preocupare cât de mică în construirea unei relații sănătoase, care presupune inclusiv comunicarea unor aspecte vulnerabile, altfel spus, să ne lăsăm descoperiţi în cele mai grele momente ale vieţii. Consecinţele, însă, sunt devastatoare în timp. Este bine să avem în vedere mereu faptul că inimile celor de lângă noi sunt însetate de iubire, de apreciere, de bunătate, iar pe acest drum al devenirii avem nevoie de auto­cunoaștere, educație, smerenie, iertare, blândețe. Porneşte acest proces al îmbunătăţirii propriei persoane de la îmbunătăţirea relaţiei cu cel mai apropiat om din viaţa ta (soţul/soţia) şi ascultă-l în mod real. Lasă telefonul deoparte, sau orice altceva îţi atrage atenţia, și privește-l în ochi, observă-i postura corpului, ridurile fine, expresiile de îngrijorare, tonul vocii, umerii încordați sau relaxați, atitudinea defensivă sau deschisă pe care o are în prezența ta. A învăța să-l asculți cu adevărat pe celălalt deschide calea spre înțelegere și acceptare. Ieşi din egoismul care, după părerea mea, constituie un flagel în relațiile din ziua de astăzi, și observă zbaterile și nevoile celuilalt.

A oferi încurajare și suport, cuvinte blânde și frumoase, iată un alt aspect care îți consolidează relațiile interumane şi te face mai bun. Cel puţin aceasta este concluzia cercetătorilor de la Institutul Gottman, după zeci de ani de cercetare a factorilor care conduc spre reușită sau eșec în relaţii. Întreabă-te: oamenii de care sunt înconjurat se dezvoltă și sunt fericiți în prezența mea sau sunt într-o continuă tensiune mintală și emoțională?

Deși adesea nu pare, Dumnezeu a alcătuit familia și relațiile interumane pentru fericirea și împlinirea omului, nu pentru dezastrul lui. Se vorbește despre patru factori motivaționali aflați în spatele fiecărei acțiuni umane: frica, dorința, datoria și dragostea. Frica se referă la acțiunile impulsionate de teama de moarte, ratare, sărăcie, boală, judecata celorlalți sau iad; dorința este căutarea constantă a sa­tisfacției, împlinirii, bunăstării, emoțiilor pozitive, achizițiilor; datoria ne îndreaptă spre a face ceea ce este corect, cu responsabilitate, asumare și angajament; dragostea este impulsul și nevoia de a oferi grijă, afecțiune, de a împărtăși profunzimi ale ființei tale cu alt­cineva. Analizează-te şi observă care dintre aceşti patru factori motivaţionali îţi impulsionează acțiunile.

Făcând terapie de grup cu pacienții bolnavi în faze terminale, Irvin Yalom a descoperit o nouă dimensiune a bucuriilor vieții, pe care aceștia le experimentau: aprecierea stelelor, florilor, ploii, zăpezii, bucuria de a-l îmbrățișa pe cel de alături și de a-i spune că îi poartă dragoste, prețuirea sau aprecierea pur şi simplu pentru ceea ce sunt ei, oameni. Stephen Covey, în cartea „Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace”, enunță principiul următor: „începe cu gândul la final”, adică, pornește cu înțelegerea clară a destinației. Avem în ochi praful iluziilor, iar asta ne împiedică să vedem persoanele sau lucrurile esențiale, cele cu adevărat importante.

Uneori, viaţa mi se pare extrem de complicată, deoarece reușita în orice domeniu se găseşte la intersecția atât de multor variabile dependente și independente, încât pare aproape imposibil să o ating. Sunt și momente, însă, în care realizez că viața este, în fapt, simplă, atunci când ne lăsăm ghidați de principii de bun-simț și valori sănătoase, când ne întoarcem spre celălalt cu dorința de a fi umani și buni.