Durerea este inevitabilă, suferința este alegerea ta

Pe toți ne frânge viața la un moment dat. Frângerea vieții poate sta în neiubirea mamei sau abandonul tatălui. În boala ta sau a celui pe care îl iubești. În experiența dureroasă de a fi părăsit fără vreo explicație. Nu mai găsești drumul spre inima celuilalt. Ești într-o criză de sens, te trezești dimineața din pat fără energia și motivația de a face ceva, orice. Viața pe care ai proiectat-o la 25 de ani în mintea ta e la o depărtare de ani-lumină de ceea ce trăiești în prezent. Ai greșit. Ai eșuat. Ai distrus lucruri frumoase din viața ta cu egoismul, ignoranța, orgoliul sau nehotărârea.

Cu toţii cunoaştem cartea „Moromeții” a lui Marin Preda. Există acolo o descriere a personajului Moromete pe care am simțit-o universal valabilă și care mie mi-a rămas în minte. Spunea autorul că Moromete era un bărbat la mijlocul vieții, care putea fi schimbat de mari bucurii și mari tristeți. Cu toții putem fi schimbați de mari bucurii și mari tristeți, indiferent că suntem la începutul, mijlocul sau sfârșitul vieții.

Am văzut și gustat durerea, ochii goi, triști, frânți, lacrimi, durere, întrebări… Însă durerea face parte din viață, la fel ca bucuria, la fel ca schimbarea. În toată avalanşa care poate fi viața, speranța se distinge și răzbate mai puternic ca orice alt sentiment: răul, la fel ca binele, nu durează o veșnicie. Durerea, la fel ca bucuria, nu durează o veșnicie.

Au fost perioade în viața mea când eram euforică, nimic nu-mi putea sta în cale, aveam emoții pozitive față de fiecare om pe care îl întâlneam, vedeam frumosul și potențialul peste tot. Au fost perioade şi când eram parcă anesteziată, fără să simt nimic, fără să cred că voi mai simți vreodată ceva, că soarele își va mai întinde vreodată căldura și peste sufletul meu. Am învățat multe despre mine și lume în ambele situații. Am fost frântă și i-am frânt pe alții la rândul meu.

Cu siguranță fiecare suntem personajul negativ din povestea de viață a cuiva, deși este o diferență substanțială între răul provocat cu intenție, planificat și calculat și răul pe care îl provoci fără să vrei, ale cărui consecințe le regreți și încerci să le schimbi în măsura posibilităților.

Alegerea personală

Scriitorul japonez Haruki Murakami a scris o idee care m-a pus zile întregi pe gânduri: „Durerea este inevitabilă, suferința este alegerea ta”.

Durerea este un instantaneu, o trăiești pe moment. Pierderea, moartea, boala, schimbarea, dificultățile financiare, emoționale sau relaționale ni se întâmplă tuturor, sunt o condiție a ființei umane, care trăiește într-o lume profund imperfectă. Nu ești mai nefericit decât alții, te asigur. Nu ai idee ce trăiesc oamenii în spatele ușilor închise și fiecare ființă are provocări pe măsura resurselor de care dispune.

Durerea este, aşadar, o inevitabilă condiție a vieții pe pământ, în schimb, când vine vorba de suferință, de multe ori este o alegere în a perpetua drama, victimizarea, ignoranța sau teama de a vedea unde și ce am greșit. Suferința de a nu recunoaște că te-ai amăgit singur, când ai proiectat asupra celuilalt dorințele și aspirațiile tale, ori nevoia de a fi salvat. Suferința de a nu te cunoaște pe tine însuți, prin urmare nu cunoști nici natura umană, care este supusă greșelii, falimentului, schimbării. Suferința de a nu te ancora în realitatea dublată de fapte și comportament, nu (doar) de vorbe.

Este o alegere să rămâi în suferință, fără a vedea care e informația din spatele ei. Fiecare experiență dureroasă are în fundal un puternic mesaj care ți se adresează, fără îndoială. Depinde doar de tine dacă alegi să faci liniște în gânduri, analize, judecată, comparații, emoții intense negative și să te uiți cu onestitate în oglindă, la contribuția ta în legătură cu situația în care te afli acum, la emoțiile, comportamentul și gândurile tale. Ah, ce exercițiu greu…

S-ar putea să descoperi că ești victima propriului punct de vedere, atât de subiectiv și interpretabil, mai ales în contextul în care nu ai suficiente date.

Calitatea vieții pe care o vei avea peste doi ani depinde de calitatea vieții de astăzi, de ce simți și gândești. E o ecuație atât de predictibilă, însă îți amintesc că schimbarea nu este posibilă, ci este inevitabilă.

Grija față de noi

Nu ne învață nimeni să avem grijă de noi emoțional, fizic și spiritual. Învățăm aceasta pe cont propriu, prin încercare și eroare. Uneori cu costuri uriașe, dar e atât de bine și de necesar, pentru că un om vindecat dă mai departe, la rândul său, toată vindecarea. Îi învață şi pe alţii grija față de ei. Restaurarea este un proces care cere timp, răbdare, iubire, acceptare, înțelegere, tolerarea durerii și a disconfortului, dar trauma inițială pe care nu o procesezi o recreezi în toate relațiile și contextele de viață.

Viața mea nu va fi niciodată simplă sau ușoară, dar este semnificativ mai bună, mai luminoasă, mai fericită. O viață frumoasă (sau bună) nu înseamnă o viață ușoară. O viață frumoasă este asumată, conștientă, cu decizii cât de cât corecte, cu bunătate, ghidată de valori, cu un scop. Dificultăți vor fi mereu, provocările nu se vor opri vreodată, însă, la capătul lor, poți vedea frumusețea procesului: omul mai bun care ai devenit.

Filosofia durerii

De multe ori m-am întrebat de ce s-a întâmplat așa? De ce mie sau familiei mele? Toate întrebările au luat sfârșit în momentul în care am citit Cartea lui Iov. Parafrazând, Dumnezeu îi spune dreptului Iov, cel lovit de suferința cruntă, cine ești tu că să-mi pui întrebări cu privire la ceea ce fac și îi prezintă un tablou fascinant al creației: modul în care animalele viețuiesc, perfecțiunea naturii și altele pe care mintea omului încă nu le-a deslușit. Atunci mi-am dat seama că Dumnezeu aduce în viața mea experiențe dureroase cu un scop și am încetat să Îi mai cer socoteală pentru situațiile prin care am trecut.

Lecțiile învățate au fost neprețuite. Și mergând în natură, am înțeles (parțial, desigur) de ce Dumnezeu îi prezintă lui Iov natura când acesta își expune durerea: uită-te la stânci, la ape, la cascade, la munți, dealuri și ghețari, toate acestea vor fi acolo mult după ce viața ta se va fi terminat, mult după ce dramele tale își vor fi terminat cursul. Natura te învață despre efemeritatea durerii. Natura te învață despre statornicie. Natura te învață despre binele și frumosul care răzbesc din cele mai grele circumstanțe. Natura te învață despre moarte și renaștere, despre înflorire și putrezire.

Dincolo de tot ce am scris sau nu, vreau să accentuez cât de apăsat pot importanța mulțumirii și a recunoștinței față de Dumnezeu, față de tot binele care ne înconjoară… și chiar momentele de durere au rolul lor, de formare și modelare a caracterului nostru. Este drept să primim și binele, dar și răul, cu disponibilitatea de a înțelege că viața este mai mult decât ce se vede și se întâmplă aici și acum.