Cu mulți ani în urmă, am citit o statistică privind conținutul aproximativ al gândurilor care ne ocupă mintea o zi întreagă, iar un procent foarte mare, de peste 50%, erau regrete privitoare la trecut. Atunci m-am exclus automat din această categorie, dar astăzi, ceva mai matură, mă trezesc deseori gândindu-mă la aspecte din copilăria mea pe care le-aș schimba, la persoane importante pentru mine care, dacă s-ar fi purtat altfel, poate că nu aș fi fost atât de nesigură pe mine o bună parte din adolescența mea, atât de complexată sau rezistentă la felurite argumente.
Mă gândesc, apoi, la cum m-aș fi putut schimba: ce aș face, ce nu aș face, ce șanse mi-aș da sau nu. Cert este că gândurile mele se îndreaptă spre o mulțime de lucruri din trecut, care într-un fel sau altul mi-au influenţat prezentul şi, inevitabil, mă întreb ce-ar fi fost dacă situațiile se modificau pe parcurs. Mi-am reproșat că nu am văzut lucruri pe care trebuia să le văd, nu am sesizat aspecte evidente din caracterul cuiva, că am vorbit când era mai bine să tac și invers. Concluzia la care am ajuns este următoarea: ce lipsește nu poți număra, ce nu există, nu există, iar a te întreba cum ar fi fost dacă, este inutil. Risipești energie și timp pe care le poți investi în crearea unui prezent mai bun. Azi, aici, cu resursele de care dispui.
Supraestimăm trecutul și subestimăm prezentul. Dacă ți-ai sufleca mânecile și ai începe o parte din lucrurile la care visezi în mintea ta de mult timp, peste un an ai ajunge departe, cu mai puține regrete, poate. De aceea, este indicat să te gândești la trecut, dar pentru a extrage o lecție, o învățătură: ce să faci sau să nu faci în situația X, cum ai putea să te porți mai bine într-un anumit context cu Y. Restul este risipă de energie mintală. Ce lipsește nu poate fi numărat, aşa că mai bine lasă regretele trecutului la o parte. Ziua de astăzi este o filă albă în care poţi scrie bine, atât cât eşti în stare. Mâine ai altă filă goală. Nu te mai gândi azi la ce nu ai putut face ieri, iar mâine să meditezi la greșelile de azi. Ce ai fi tu fără experiențele trecutului, fie şi nefericite unele dintre ele? Dacă te gândești cu atenție, cele mai valoroase lecții și mai importante abilități din tine au fost construite cu greu. Într-o viziune reducționistă, ești suma experiențelor tale, de orice natură ar fi ele. M-am întrebat apoi: Care este varianta, combinația ideală de trăsături pentru un om? Şi am constatat că nu există un răspuns sau o rețetă universal valabilă, însă sunt câteva repere care pot să-ți ofere indicii în legătură cu abilitățile importante într-un domeniu sau o situație.
Analiză în context
Fiecare vorbă sau gest este necesar să fie analizată în contextul care le generează. De exemplu, talentul nativ, de geniu, la muzică nu-ți folosește la nimic dacă te-ai născut într-o familie vulnerabilă, care nu-ți poate oferi șansa de a face ceea ce îţi place, de a te afirma, de a-ţi dezvolta abilitățile în acest sens. De asemenea, dacă ești un prinț englez și îți place munca câmpului, e foarte puțin probabil că vei ajunge fermier. Contextul este crucial, el poate valorifica sau îngropa talentele tale native. Este valabil și în cazul trăsăturilor psihice. Un mediu cere reziliență emoțională și robustețe, iar altul cere sensibilitate ridicată și agreabilitate crescută. Aceasta înseamnă că o caracteristică nu este bună sau rea în ea însăși, ci doar în relație cu un context specific. Sigur, există trăsături râvnite și de folos în aproape orice context, cum ar fi adaptabilitatea, inteligența sau sociabilitatea. Însă, peste câteva luni, poți avea ceva din ceea ce nu ai acum prin simpla alegere de a cultiva în mod conștient o abilitate anume. Sau poți dezvolta ceea ce ai deja într-o măsură mai mare.
În aproape toate cazurile, sunt soluții pentru a te vindeca de boala regretelor. Există lucruri pe care nu le poți schimba. De fapt, nimic din trecut nu poți schimba, dar ceea ce faci azi, mâine și săptămâna viitoare poate să te scutească de regrete în viitor. Până la mormânt, statutul tău va fi de om care se construiește continuu. Un om care crește, se dezvoltă, investește în el este mereu surprinzător, o companie de dorit. La un moment dat, trebuie să abandonăm speranța unui trecut mai bun, spunea cu atâta înțelepciune Irvin Yalom. Nu-ți mai canaliza energia înspre trecut, nu-l poți schimba, dar poți să acționezi în prezent cu mai multă înțelepciune, pe baza lecțiilor învățate în trecut. Este o decizie cât se poate de personală, de asumată. E lupta ta proprie. Astăzi ai cea mai bună variantă posibilă dintre toate câte le creionezi în mintea ta. De aceea, abandonează speranța unui trecut mai bun.
Lutul moale din mâna ta este prezentul: aici ai putere să schimbi ceva.
Judecarea celorlalți ne fură bucuria
Un alt obstacol care ne oprește din a ne trăi viața fără regrete este judecata aplicată asupra celor care optează pentru un stil de viață diferit de al nostru.
Cât de limitați suntem în gândire într-o lume nelimitată în posibilități! Cât de mult îi judecăm pe cei care sunt diferiți de noi, majoritatea ne considerăm etaloane în ceea ce privește justețea credințelor despre lume şi viață. De unde avem convingerile acestea atât de rigide? Din mediu, de cele mai multe ori. Considerăm că modul propriu de a privi lumea este cel corect. Am crescut cu un fel de a privi lucrurile influențați de părinți și modelați de experiențele timpurii. Când am crescut, ne-am pus o pereche de ochelari de cal pe ochi și am început să susținem cu tărie că ceea ce se află în câmpul nostru vizual este realitatea universală.
Acum, mai mult ca oricând, mă amuză gândirea dihotomică, știind că lumea are atâtea nuanțe. Binele are atâtea nuanțe, răul are atâtea nuanțe, mediile în care am crescut sunt atât de diferite. Și totuși, insistăm să-i punem pe ceilalți în patul rigid al lui Procust, al convingerilor noastre. Se poartă războaie din cauza diversității, se urăsc oameni între ei doar pentru că au păreri diferite, uitând că diferenţele dintre noi ne oferă o altă perspectivă asupra aceluiași subiect şi, deci, nu putem fi decât îmbogățiţi. Fiecare generație are rolul de a forța limitele impuse și de a încălca status quo-ul, doar așa apar schimbarea și evoluția. Diversitatea face lumea aceasta străveche mereu nouă și interesantă. Diversitatea naște artă, poezie, proză, teatru. Aș celebra diversitatea din fiecare om, cultură sau națiune. Mă înclin în fața fiecărui om diferit de mine și refuz să mai cred că cine nu este ca mine are o problemă.
Acesta este modul prin care putem aprecia diversitatea, bucurându-ne de beneficiile ei şi îmbrățișându-i cu toată inima pe toţi, oricât de diferiţi ar fi de noi.
Pentru mine a fost revelator faptul că nu trebuie să schimb pe cineva, să îmi conving interlocutorul de ceva pentru a fi prezentă în conversație, ci pur şi simplu să îi accept convingerile, oricât de diferite ar fi de ale mele.
