Localitatea Vlădeni, jud. Braşov, străjuită de Munţii Măgura Codlei, este locul unde s-a născut în ziua de 16 Brumar a anului 1903 părintele Dumitru Stăniloae. Mergând pe DN1, între Braşov şi Făgăraş, cum te apropii de Vlădeni, zăreşti monumentala turlă a bisericii ce parcă sfredeleşte cerul, lăcaş în care părintele teologiei româneşti a primit Sfânta Taină a Botezului şi unde revenea, cu drag, pentru a sluji Sfânta Liturghie.
Biserica din Vlădeni este lăcaşul sfânt în care pruncul Dumitru s-a lăsat prins în mrejele frumuseţii ortodoxiei, unde s-a apropiat pentru prima dată de Sfintele Taine ale Mântuitorului, unde a auzit primele cântări de laudă aduse lui Dumnezeu, unde s-a rugat şi unde avea să revină ca preot pentru a sluji atunci când se afla pe plaiurile natale.
Slujitorul de azi al bisericii din Vlădeni este părintele Ionuţ Ilea, un preot tânăr şi inimos, care încearcă să păstreze vie memoria părintelui Stăniloae în comunitate, restaurând casa memorială şi îngrijind lăcaşul de cult cu hramul „Sfântul Vasile cel Mare“.
Biserica a fost construită de oamenii din zonă, români neaoşi, o comunitate autentică de transilvăneni. „Într-un sat de iobagi, o comunitate în care, în acea vreme, în afară de primarul George Zorca, tatăl părintelui Iacob Zorca - fost memorandist -, şi de notar, nu avea nimeni salariu, s-a putut ridica această monumentală biserică. Lăcaşul s-a dorit a fi o expresie vie a ortodoxiei şi a românismului, care au dăinuit în sufletele lor şi s-au repercutat grandios în construirea acestei biserici. S-a construit în doar trei ani de zile, cu eforturi imense“, începe părintele paroh povestea sfântului lăcaş. Biserica se vede din orice colţ al satului, iar din turn poţi vedea până la Codlea.
Pentru că în Vlădeni pământul nu este foarte productiv, dar fiindcă există aici multe păşuni şi o pădure întinsă, ocupaţia de bază a oamenilor a fost creşterea vitelor. Oamenii mai trăiau şi din exploatarea pietrei de calcar, pe care o ardeau, transformând-o în var şi o vindeau apoi prin tot Ardealul. Din acei bănuţi câştigaţi cu sudoare, cu muncă grea, au construit această biserică având un turn de 48 de metri înălţime. Turnul este înconjurat de patru turnuleţe mici, care au o simbolistică aparte: „Acest lucru arăta un fel de autonomie juridică locală în ceea ce priveşte judecăţile pentru pricini mici. Procesele pentru pricini mari se soluţionau la Braşov de către Scaunul săsesc, dar pricinile mici se rezolvau aici de către juzi, înţelepţii satului, ca un fel de favor al Scaunului săsesc faţă de comunitatea neaoşă de români din Vlădeni. Alt favor a fost jus gladii, dreptul de a purta sabie, adică dreptul de a aplica pedepse capitale. Faptul că românii din Vlădeni au beneficiat de jus gladii spune multe despre ei. Arată că erau nişte oameni responsabili, disciplinaţi, care aveau cuvânt şi îl respectau“, spune părintele Ionuţ Ilea.
Biserica s-a construit în trei ani, între 1875 şi 1878. A fost sfinţită de mitropolitul Ardealului Miron Romanul. Primarul de atunci, George Zorca, a cerut oamenilor ca fiecare familie să participe, pe lângă danii în bani, cu câte două care de var şi două mii de cărămizi. În acea vreme nu exista ciment sau adezivi. Tehnica era cea folosită la construcţia cetăţilor. Se lucra cu var fierbinte, amestecat cu nisip, care crea o priză între cărămidă şi piatră mai mare şi mai durabilă decât cimentul de acum. Cărămizile erau produse de ei, cu mâinile lor. Cunoşteau tehnica arderii cărămizii şi aveau cuptoare în lazuri, la ieşirea din Vlădeni către Perşani. În pământ se săpau gropi mari, şi în ele fie stingeau varul arzând piatra de calcar, fie ardeau cărămizile care se puneau în stil piramidal, iar dedesubt se făcea un foc pe care trebuia să-l întreţină şi să-l supravegheze zile întregi la aceeaşi intensitate. Oamenii au tocmit un meşter sas de la Merghindeal, o localitate de la limita dintre judeţele Braşov şi Sibiu, Johan Vonner. Acesta a gândit proiectul şi i-a îndrumat pe săteni în executarea edificiului.
Părinţi filocalici zugrăviţi lângă ierarhi
Biserica este impunătoare şi în interiorul înveşmântat cu 1.200 de metri pătraţi de pictură: „Şaptesprezece ani a durat executarea picturii, din 1952 până în vremea părintelui Emilian Târnăcop, în 1969. Abia în anul sfinţirii a fost terminat şantierul de pictură. A fost pictată în tehnică fresco de un fiu al satului, profesorul Toma Lăscoi. Este o biserică monumentală, în care trăieşti nişte senzaţii unice. Poate şi locul, istoria, memoria părintelui Dumitru Stăniloae converg spre a-ţi dărui un sentiment înălţător când slujeşti sau participi la slujbă“, mărturiseşte părintele paroh. Însăşi biserica dă mărturie că în acel sat a crescut un teolog iubitor de filocalie: pe peretele de apus, lângă tablourile votive ale ierarhilor, sunt reprezentaţi doi dintre cei mai mari sfinţi teologi ai Bisericii Ortodoxe. De-a dreapta vrednicului de pomenire patriarh Justinian Marina stă Sfântul Ierarh Grigorie Palama, iar de-a stânga mitropolitului Nicolae Mladin al Ardealului este Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul.
Vizite patriarhale la Vlădeni
În anul 1969, la 21 septembrie a avut loc primul mare eveniment bisericesc al comunităţii: sfinţirea bisericii de către patriarhul Justinian Marina. Povesteşte părintele paroh din amintirile culese de la săteni: „A fost un eveniment pe care l-a marcat şi în alocuţiunea de la cămin, de la masa de după Sfânta Liturghie, patriarhul Justinian Marina, care a făcut un laudatio extrem de frumos şi de sensibil adus vlădărenilor, consăteni ai părintelui Dumitru Stăniloae.
A fost impresionant, l-au aşteptat cu cai, îmbrăcaţi în port tradiţional românesc, feciorii satului au flancat călări maşina cu care a venit patriarhul cu suita. A fost un eveniment care a rămas în memoria bătrânilor“. De atunci, 40 de ani au aşteptat vlădărenii vizita unui patriarh în satul lor. În anul 2009, la 21 august, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit slujba de binecuvântare a Casei Memoriale „Dumitru Stăniloae“ din Vlădeni.
În ultima perioadă, părintele paroh Ionuţ Ilea a întreprins lucrări de întreţinere a lăcaşului, în urma cărora s-a schimbat acoperişul de aproape 1.000 de metri pătraţi, s-a restaurat turla, s-a refăcut zugrăveala exterioară, schimbându-se ferestrele şi instalaţia de sonorizare. În prezent, biserica în care slujea cu drag părintele Dumitru Stăniloae atunci când venea „acasă“ îşi primeşte credincioşii zveltă, demnă şi solemnă.
