▲ În timp ce unii specialişti susţin că tezaurul dacic de la Sarmisegetuza Regia nu poate fi comparat cu tezaurul de la Pietroasa - celebra „Cloşcă cu puii de aur“, alţii lansează ideea că brăţările dacice reprezintă tezaurul cel mai important al românilor ▲ Dacă tezaurul dacic aparţine în mod clar strămoşilor noştri, „Cloşca“ a fost adusă şi ascunsă pe aceste meleaguri de popoarele migratoare ▲ Experţii străini susţin că românii sunt singurul popor din Europa a cărui bogăţie în aur rivalizează cu cea existentă în Muzeul Aurului din Mexico City ▲
Expoziţia „Inestimabile valori de patrimoniu: brăţările dacice“ a fost deschisă pe 12 octombrie, în contextul Sărbătorilor Iaşului, fiind considerată un eveniment unic pentru oraşul Iaşi, şi va putea fi vizitată până pe 21 octombrie la Muzeul Unirii din Iaşi. Expoziţia este organizată de Ministerul Culturii şi Cultelor din România, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Iaşi, Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi, Muzeul Naţional de Istorie a României Bucureşti, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi.
Vasile Munteanu, directorul Direcţiei de Cultură şi Culte, este artizanul aducerii la Iaşi a celebrelor brăţări dacice care au fost recuperate de statul român din Germania, Statele Unite ale Americii, Franţa sau din România.
Cercetările privind importanţa brăţărilor dacice sunt în curs de desfăşurare. Una dintre temele cel mai des discutate este aceea că acest tezaur ar fi cel mai important pentru istoria românilor. „Din câte spunea directorul Muzeului Naţional de Istorie a României, tezaurul dacic ar fi chiar mai important decât tezaurul «Cloşca cu puii de aur» de la Pietroasa pentru că se referă chiar la locuirea noastră neîntreruptă aici, se referă la o moştenire importantă aparţinând unuia dintre cele două elemente de sinteză care au dus la formarea poporului român, şi anume dacii, în timp ce «Cloşca cu puii de aur» este spectaculos, dar e clar că el a fost ascuns rapid aici de către un neam migrator. Brăţările au şi o valoare intrinsecă, evident, sunt din aur, zece kilograme de aur, aşa cum spune lumea, iar aici este şi supărarea mea, pentru că gradul de interes este dictat mai mult de valoarea lor în aur... Dacă ar fi fost din aramă, de exemplu, ar fi avut acelaşi impact, chiar dacă importanţa lor e la fel de mare? Însă aurul a reprezentat ceva în istoria omenirii, întotdeauna. Asemenea bijuterii nu puteau să fie decât unele de însemn social, un semn al rangului social, în acelaşi timp, după cum cred eu, aveau şi o anumită însemnătate ritualică sau cultică. vor fi cercetate, eu nu mă pot pronunţa pentru că nu sunt arheolog, dar ce este evident, este faptul că nu au fost lucrate pentru a fi purtate de oricine şi nici pentru a fi purtate tot timpul, ci doar cu anumite ocazii“, a menţionat Vasile Munteanu.
Alte trei brăţări dacice vor fi recuperate de statul român
Celebritatea brăţărilor este dată şi de faptul că „brăţările au fost descoperite prin «braconaj» arheologic, poate că şi acest lucru le-a sporit notorietatea. Se ştie că sunt acei căutători de kosoni şi de alte mărturii dacice din munţii Orăştiei. Ministerul Culturii şi Poliţia au avut mult de furcă cu diferite echipe de braconaj argheologic. În cele din urmă brăţările descoperite au fost scoase din ţară prin diferite filiere de scurgere a patrimoniului, cu care toată Europa este înţesată în momentul de faţă. Din fericire, printr-o bună colaborare cu Poliţia Română şi Interpol s-au recuperat nouă dintre cele cincisprezece, câte se crede că au fost în tezaur. Iar vestea pe care o avem este că, în foarte scurt timp, vor mai fi recuperate încă trei. Aceste evenimente le-au ţinut în prim plan şi le-au făcut notorii“.
Ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, a confirmat ieri că alte trei brăţări dacice din aur ar putea fi aduse în România până la sfârşitul acestui an, ele urmând să fie răscumpărate de statul român, după ce vor fi expertizate de o comisie numită de Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC).
Febra aurului dacic în Munţii Orăştiei
Deşi dacii erau recunoscuţi pentru bogăţia lor în aur, prea puţine obiecte din acest metal au fost descoperite de arheologi. „Tezaurul se află în studiu în momentul de faţă, iar ceea ce mi se pare mie semnificativ este că din perioada dacică noi nu am scos foarte mult aur, ori este foarte cunoscut că toţi istoricii antici vorbesc despre bogăţiile statului dac, şi de fapt ăsta a fost, în cele din urmă şi motivul pentru care romanii au invadat Dacia. Se ştie şi este consemnat faptul că aurul dacic a reechilibrat bugetul Imperiului Roman, iar noi nu găsiserăm urme! L-or fi luat romanii pe tot?! Se pare că nu, şi iată că tezaurul acesta vine să confirme spusele istoricilor antici. În momentul de faţă, avem, din perioada dacică, doar câteva obiecte de mici dimensiuni şi un coif care mai atrage atenţia, în rest mai sunt tezaure de argint mai importante, de la Sâncrăieni şi din altă parte“, a spus Vasile Munteanu.
Despre posibilitatea descoperirii altor comori în apropierea Sarmisegetuzei, Vasile Munteanu crede că „dacă aş emite o părere despre asta, iar aş vedea sute de echipe cu detectoare, cu aparaturi sofisticate prin Munţii Orăştiei, lângă Sarmisegetuza. Acolo e omul şi detectorul... toţi au detectoare de metale“.
Cea mai valoroasă expoziţie pe care o găzduieşte Iaşul, la Muzeul Unirii
Despre modul în care obiecte de asemenea valoare au ajuns la Iaşi, Vasile Muntenu a menţionat că: „La Iaşi au ajuns într-un timp foarte scurt. După o discuţie de cinci minute cu reprezentantul Poliţiei de Patrimoniu, am decis să facem demersurile. Lucrurile au fost destul de dificile, pentru că o parte dintre brăţări se află în că sub ancheta procuraturii din Alba Iulia, şi numai cu avizul procurorului general de la Curtea de Apel din Alba Iulia am putut să le aducem. În acelaşi timp, o altă parte dintre brăţări se află la Muzeul Naţional de Istorie şi era nevoie de avizul conducerii acestei instituţii, dar asta nu rezolva problema, pentru că era nevoie şi de avizul Comisiei Naţionale a Patrimoniului Mobil şi, în sfârşit al Ministerului Culturii şi Cultelor. În paralel, a trebuit să facem poliţa de asigurare pentru brăţări, pentru că aşa se stipulează în lege şi pentru că valoarea lor este foarte mare. Poliţa de asigurare nu este mare, sub 1.000 de euro pentru că şi asiguratorii au înţeles că asigurând ei această comoară practic îşi câştigă notorietate, iar CV-ul lor este cu totul altul. Însă nu aveau metodologia pentru asigurarea unei asemenea comori şi din acest motiv a durat foarte mult şi acest lucru, iar efortul a fost intens. Apoi, cei de la Palatul Culturii au acceptat propunerea instantaneu şi am ales Muzeul Unirii ca loc de expunere din mai multe motive. În primul rând pentru că este un spaţiu restaurat de curând şi este nevoie să revină în atenţia publicului, ca un loc în care se întâmplă fapte culturale, iar felul în care a fost restaurată clădirea, credem noi, este reprezentativ pentru orice idee de restaurare. Muzeul Unirii este ca şi un seif care este pus în acest moment la dispoziţia brăţărilor. Nu exclud faptul că acolo este un sistem de securitate foarte bun, un indicator de prezenţă foarte bun, urmărire video ş.a.m.d., în plus, muzeul este amplasat pe o stradă istorică, Lăpuşneanu. Inspectoratul Judeţean de Poliţie a fost partener în această acţiune culturală, ei au şi un departament al Poliţiei de Patrimoniu care lucrează cu noi.
Nu cred că la Iaşi au mai fost aduse vreodată exponate de o asemenea valoare şi nici de un asemenea impact. Numărul vizitatorilor ar fi putut să fie mult mai mare dacă ar fi permis măsurile de securitate, pentru că acolo nu pătrund mai mult de zece persoane deodată“.
Brăţările erau purtate la ceremonii politice şi religioase
Arheolog Tamilia Marin, muzeograf la Muzeul de Istorie din Iaşi, a precizat că „în ceea ce priveşte locul de descoperire exact, datele se află în continuare sub ancheta pe care o desfăşoară poliţia. Tezaurul este datat în secolul II înainte de Hristos până în secolul I după Hristos, dar o datare mai strânsă ar fi secolul I înainte de Hristos. Descoperirea a avut loc la Sarmisegetuza Regia. Referitor la momentul descoperirii circulă informaţii cu privire la anul 2000, poate chiar mai devreme, din cauza braconajului care s-a dezvoltat după anul 1994 au fost semnale ale colegilor de la Muzeul din Deva asupra acestor aspecte. Dar, cu privire la aceste brăţări, ele au fost descoperite în două loturi, să spunem, primele zece în anul 2000, iar următoarele cinci în 2001. Au fost apoi scoase ilegal din ţară, în decursul anilor“.
În ceea ce priveşte modul în care erau folosite, Tamilia Marin a menţionat că „erau însemne de rang regal şi probabil că erau purtate în cermonii politice, religioase, de către conducători, de către aristocraţie. Ele au, de asemenea, şi o altă valoare, dincolo de această semnificaţie, să spunem spirituală, şi anume referitoare la arta aurului din perioada civilizaţiei dacice clasice, când foarte puţine obiecte de aur se cunosc, pe de o parte, din cauza unui presupus monopol regal al acestui metal preţios, pe de altă parte, se ştie că mare parte din aurul Daciei a luat calea Romei.“
„Cloşca cu puii de aur“ de origine gotică versus brăţările dacice autohtone
Aşa cum remarca muzeografa Tamilia Marin, „brăţările impresionează chiar şi lumea specialiştilor prin perfecţiunea formei, a realizării, în felul acesta testând deosebita artă a bijutierilor daci care, iată, reuşeau prin intermediul unui singur produs, unui singur obiect, să îmbine mai multe tehnici. Brăţările sunt alcătuite, de regulă, din 4,5 spirale, până la 7 spirale, aproape de 8, şi arată cum meşterii daci reuşeau să tragă aurul prin filieră, să creeze sârma care, apoi, prin ciocănire şi ştanţare, să redea aceste modele aproape de perfecţiune, care îmbină motive vegetale cu cele zoomorfe, mai precis capul de şarpe, specific artei dacice. În general, pe bijuterii din acestea care aveau un caracter de spirală, fie că este vorba de inele, fie că este vorba de brăţări, există motivul şarpelui“.
Referitor la ipoteza lansată de unii specialişti conform căreia importanţa brăţărilor ar fi mai mare decât cea a „Cloştii cu puii de aur“, Tamilia Marin a remarcat că „în general, arheologii se feresc de statistici şi de topuri. Fiecare obiect îşi are importanţa lui, însemnătatea lui, dacă nu numai din istorie, ci şi în modul de viaţă al respectivei comunităţi care l-a făcut şi care l-a vehiculat. Pentru noi, aşa cum este şi denumirea pe care am dat-o expoziţiei, în general pentru România, valoarea acestui tezaur este inestimabilă, ca valoare istorică, dincolo de valoarea aurului. Sigur că valoarea lui este dată de faptul că este dacic, este produs aici, de autohtoni, iar această opinie este certificată chiar şi de specialiştii străini care spuneau că noi, românii, trebuie să fim mândri pentru că avem aurul nostru propriu, al strămoşilor noştri, şi nu aur venit pe calea cuceririlor. Ba chiar experta care a făcut expertiza primelor două brăţări spunea că suntem singurul popor din Europa a cărei bogăţie în aur rivalizează cu cea existentă în Muzeul Aurului din Mexico City. Deci, o părere care, chiar dacă ar fi exagerată, oricum, ne onorează“.
Un semn de întrebare rămâne asupra faptului că în perioada comunistă nu s-au făcut astfel de descoperiri. De altfel, în general, majoritatea arheologilor spun că marile descoperiri se fac din întâmplare. „Cercetările au fost intense în periada respectivă şi chiar şi acuma. Dar, întotdeauna trebuie să ţinem cont şi de factorul de hazard care există în munca arheologului, precum şi rigorile meseriei. Arheologul întotdeauna încearcă să descopere modul de viaţă, cercetând metodologic totul, dar nu neapărat comori“, a mai precizat Tamilia Marin de la Muzeul de Istorie din Iaşi.
Însemnătatea tezaurelor nu poate fi comparată
Arheologul Silviu Sanie, de la Institutul de Arheologie din Iaşi, susţine că tezaurele nu pot fi comparate. „În primul rând, este vorba despre epoci diferite, dar în privinţa brăţărilor dacice, este foarte important faptul că au fost recuperate“.
Aşa cum a menţionat Silviu Sanie, decoperirile recente relevă importanţa bogăţiei în aur a Daciei, din care mare parte a ajuns la Roma. În opinia arheologului ieşean, un tezaur de mare importanţă pentru perioada veche este cel de la Cucuteni - Băiceni care este la fel de autohton ca şi tezaurul dacic. „Tezarul de la Cucuteni - Băiceni este cu două-trei secole anterior acestor brăţări, dar este mult mai complex“. De asemenea, Silviu Sanie a mai menţionat că sunt şi alte tezaure dacice foarte importante, dar nu sunt din aur, de unde şi valoarea intrinsecă a brăţărilor dacice. În privinţa tezaurului de la Pietroasa, Silviu Sanie a menţionat că acesta are o valoare artistică foarte mare. (Articol realizat prin amabilitatea doamnei Aurica Ichim, şef secţie la Muzeul Unirii din Iaşi)
Nici o brăţară nu e la fel cu cealaltă
Primele patru brăţări au fost aduse în ţară chiar la începutul acestui an, fiind răscumpărate de statul român. Brăţările aparţin epocii geto-dacice clasice (sec. II î.Hr. - I d.Hr.). Ministerul Culturii şi Cultelor a fost implicat încă de la început în ancheta care a dus la identificarea şi repatrierea brăţărilor de aur dacice, parte integrantă a patrimoniului cultural naţional.
Brăţările sunt asemănătoare, însă fiecare diferă una de alta, astfel încât nu sunt identice. Acestea seamănă foarte mult şi cu brăţările de formă spiralată, din argint, cunoscute din descoperirile mai vechi de tezaure dacice, constând în podoabe de argint, din epoca geto-dacă clasică (sec. II î.Hr. - I d.Hr.). Conform unor statistici recente, numărul total de obiecte din argint (piese de port şi podoabă, vase) descoperite în spaţiul locuit de către geto-daci, care, în linii mari, coincide cu teritoriul de astăzi al României, este de 822. Din acestea, doar 27 piese sunt din aur, provenind din 14 locuri de descoperire. Cu atât mai importantă este descoperirea şi recuperarea acestor obiecte, arată Ministerul Culturii şi Cultelor.
Raritatea extremă a podoabelor dacice din aur, de felul brăţărilor, dimensiunile lor excepţionale (greutate de 900 - 1.100 g), perfecţiunea execuţiei, locul şi circumstanţele descoperirii lor se pot foarte probabil explica prin folosirea lor în cadrul unor ceremonii fastuoase, în care se îmbina factorul politic şi cu cel religios. Având în vedere faptul că ele au fost descoperite în proximitatea capitalei regale de la Sarmisegetuza Regia reflectă rangul excepţional avut de către cei ce le-au comandat şi le-au purtat, în cadrul ierarhiei social-politice şi religioase a regatului dac în sec. I î.Hr. (în mare, epoca lui Burebista).
Aşa cum relevă Muzeul Naţional de Istorie al României, în demersul de recuperare a unora dintre brăţările dacice, un rol semnificativ l-a avut dr. Barbara Deppert-Lippitz, expert public autorizat în cadrul Camerei de Comerţ din Frankfurt am Main şi membru al Institutului Arheologic German, primul specialist care a avut ocazia să examineze una dintre brăţări, în urmă cu câţiva ani. Ulterior, o echipă de experţi români, din care au făcut parte dr. Lucia Marinescu şi dr. George Trohani, de la Muzeul Naţional de Istorie a României, şi prof. univ. dr. Mircea Babeş, de la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie, a expertizat aceste piese arheologice, stabilind autenticitatea lor.
Tezaurul de la Pietroasa
Aflat în expoziţia „Tezaur Istoric al Muzeului Naţional de Istorie a României“, tezaurul de la Pietroasa fascinează prin frumuseţea pieselor. Cunoscut şi sub numele popular de „Cloşca cu puii de aur“, tezaurul a fost descoperit în martie-aprilie 1837 de doi ţărani în timp ce luau piatră de pe dealul Istriţa (750 m). Din tezaurul compus iniţial din 22 de piese, autorităţile au putut recupera doar 12, în greutate totală de aproape 19 kg.
Dintre acestea, cinci sunt lucrate doar din aur: un platou mare, o cană (oenochoe), o pateră cu decor în relief şi o statuetă în centru, un colan cu inscripţie şi un colan simplu, iar şapte sunt împodobite şi cu pietre preţioase: un colan, patru fibule şi două vase poligonale, unul octogonal şi altul dodecagonal.
Cele zece piese pierdute au fost probabil trei colane, dintre care unul cu inscripţie, o cană asemănătoare cu cea păstrată (oenochoe), o pateră simplă, nedecorată, o fibulă mică, probabil pereche cu cea mai mică dintre cele păstrate, şi două perechi de brăţări încrustate cu pietre, conform Muzeului Naţional de Istorie. Inscripţia aflată pe unul din colan a fost interpretată în diverse modalităţi, iar cea mai acceptată este „Gutan(e) Iowi hailag“ care ar putea fi tradusă ca „lui Jupiter al goţilor consacrat“, conform Muzeului Naţional de Istorie. Tezaurul a fost atribuit unui neam germanic, iar scenariul propus a fost cel al ascunderii tezaurului în contextul refugierii în Imperiu a vizigoţilor lui Atanarich. O altă ipoteză presupune că tezaurul ar putea fi atribuit ostrogoţilor.
