Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Credința și tradițiile, valori cu care cresc tinerii din Feredeni
Folclorul şi transmiterea tradiţiilor către generaţiile viitoare au devenit o componentă importantă a misiunii părintelui Dănuţ Fotea din Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, comuna Feredeni, judeţul Iaşi. Acesta a înfiinţat Ansamblul de dansuri populare „Hurgheşul”, Grupul vocal „Hurgheşelul”, iar colindele autentice sunt valorificate prin intermediul unui concurs cu sute de participanţi. În toamna acestui an, a organizat împreună cu Asociaţia ASIRYS, Primăria Deleni şi şcoala din localitate Festivalul „Folcloristica”, un eveniment care, cu fiecare ediţie, întăreşte convingerea că „veşnicia s-a născut la sat”.
De 20 de ani, părintele Dănuţ Fotea, însoţit de doamna preoteasă Iulia, este preocupat nu doar de sădirea cuvântului lui Dumnezeu în sufletul celor rămaşi în satul Feredeni, ci şi de păstrarea şi promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor locale. „Suntem ceea ce suntem datorită strămoşilor noştri, iar nouă ne plac foarte tare tradiţiile, le respectăm şi încercăm să le ducem mai departe. Când ajungi într-un loc, trebuie să foloseşti toate resursele locale dacă vrei să realizezi ceva, însă toţi, dar în special tinerii au nevoie să se raporteze la ceva, la un stindard zic eu, iar noi am ales să ne raportăm la ceea ce suntem prin intermediul credinţei în Dumnezeu şi al tradiţiilor noastre. Cu acestea ne identificăm şi la acestea trebuie să ne raportăm dacă dorim să construim ceva durabil”, spune părintele Dănuţ Fotea, parohul de la Feredeni, un sat aflat la 10 kilometri de târgul Hârlăului (Iaşi). Este un loc unic în ţară, cel puţin din două motive: primul este acela că nu se mai găseşte un toponim la fel, „deşi suntem tentaţi să-l asociem cu Feredei, de exemplu, cu care are o oarecare legătură etimologică”, însă ca şi entitate administrativă, Feredeni este unic; al doilea constă în comoara adăpostită de peste două sute de ani de biserica-monument istoric, şi anume un fragment din moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă.
„Alege şcoala!” în Parohia Feredeni
În Parohia Feredeni, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, se desfăşoară o bogată activitate cultural-artistică, dublată de una educaţională. „Nu putem merge toţi pe şantier pentru nişte bani care vin şi se duc, ci copiii capabili, talentaţi, trebuie îndrumaţi (şi susţinuţi) spre mediul universitar, academic. Copiilor trebuie să le insuflăm o educaţie legată de stabilitate. Biserica noastră furnizează cele mai multe elemente de educaţie şi cultură din zonă: festivaluri, concursuri, activităţi, toate cu scopul de a construi, pornind de la credinţă, ceva durabil în timp”, spune pr. Dănuţ Fotea. Pentru cei aproximativ 110 copii din parohie, activităţile sunt nenumărate: cerc de pictură, revistă, drumeţii, şah, fotbal, atelier de cusut, iar de curând nu mai puţin de alte douăsprezece ateliere, în cadrul programului „Alege şcoala!”
„Avem activităţi şi cu părinţii, şi cu copiii. Eu coordonez patru ateliere (cateheză, comunicare, istorie locală, literatură), iar soţia, care este învăţătoare şi asistent social, se ocupă de alte opt ateliere axate în special pe partea de pregătire şcolară. Noi derulăm aceste proiecte în parohie, însă acum sunt concretizate într-un cadru instituţional, au o continuitate. De asemenea, programul «Alege şcoala!» ne-a adus şi surprize plăcute, în sensul că am beneficiat de o bază materială utilă la activităţi, precum laptopuri, videoproiectoare, flipchart, diferite jocuri pentru copii etc., iar cei înscrişi în program primesc chiar şi o sumă de bani”, explică părintele Fotea. Chiar dacă duc lipsă de spaţiu, cele mai multe activităţi desfăşurându-se în biserică, acest program era necesar, mai ales pentru că un sfert din cele 265 de familii este constituit din „diaspora Feredeni”, în urmă rămânând 37 de copilaşi care spun „mamă” sau „tată” la telefon, iar seara, la culcare.
„Nimic nu înlocuieşte lipsa unui părinte” şi de aceea apar şi anumite carenţe de comportament care necesită o abordare multidisciplinară, atelierul de comunicare coordonat de pr. Fotea venind în completarea întâlnirilor acestor copii, „şi a altora care vin pe lângă beneficiari”, cu un psiholog. Între atelierele derulate se remarcă cel de literatură, ce poartă numele „Alexandru Vlahuţă”, un cerc de lectură înfiinţat în 1920 de preotul paroh de la vremea respectivă şi reînviat de părintele Dănuţ Fotea în anul 2017. „Citim poezii, dar şi alte texte literare, iar fiecăruia îi vine rândul la citit, deşi fără prea mare entuziasm. Însă nu au încotro (râde); apoi facem şi analiză pe text, de tipul «ce a vrut oare să transmită autorul» (râde) şi ce am receptat noi, ce părere avem noi despre acea poezie, acel text. Alegem, de exemplu, şi unele cu date istorice, ori a căror acţiune se derulează într-o anumită regiune, şi astfel ajungem să discutăm şi despre evenimente istorice, să învăţăm şi geografie... La toate activităţile implicăm şi voluntari, copii care au ajuns la facultate, viitori învăţători, profesori, şi care transmit celor mici un mesaj foarte puternic de reuşită. Iar cei mici îşi proiectează un ideal în reuşita celor mari”, adaugă parohul de la Feredeni.
„Hurgheşul” şi „Hurgheşelul”
Pr. Dănuţ Fotea revine de fiecare dată la pasiunea pentru istoria locală, satul datând de la 1480, astfel că „avem foarte multe poveşti şi istorioare despre familii întregi de boieri care au trăit aici”, cu atât mai mult cu cât „avem o datorie morală să ne preocupe mai mult istoria locului în care trăim”. Satul Feredeni, şi comuna Deleni în general, este locul unde tradiţiile şi obiceiurile, în special cele care ţin de portul popular, de sărbătoarea Naşterii Domnului şi a Anului Nou, sunt încă vii. Ele au fost redescoperite tot mai mult în ultimii ani şi puse în valoare şi prin cele două ansambluri ale parohiei: Ansamblul folcloric „Hurgheşul”, de dansuri populare, şi Grupul vocal „Hurgheşelul”.
„În 2018 mi-am dat seama că tinerii care termină gimnaziul şi pleacă la liceu ori cei care urmau facultatea pierdeau legătura cu satul natal, şi atunci m-am gândit la ceva care să-i ţină aproape şi să-i unească. Aşa am înfiinţat ansamblul de dansuri populare „Hurgheşul”, deşi eu nu am fost prea talentat la dans, însă pe parcurs am mai învăţat şi eu câte ceva (râde). Primim îndrumare artistică gratuită de la un prieten coregraf, Petrică Drăgan, iar tinerii se implică foarte mult. Acum sunt unsprezece perechi de tineri în ansamblul de dansuri, nişte copii foarte echilibraţi şi, totodată, mărturisitori. Premiile obţinute le dau şi mai multă încredere”, subliniază părintele Dănuţ Fotea.
Grupul vocal „Hurgheşelul”, înfiinţat în 2016, numără acum între 35 şi 40 de copii, iar glasurile lor cristaline răsună nu doar la Crăciun, când colindă vestind Naşterea Domnului, ci şi în biserică, duminică de duminică, la slujba Sfintei Liturghii. Numele celor două ansambluri au fost date în memoria moșului Ion Leahu, fost cântăreț la biserica din Feredeni, un mare iubitor de folclor şi de copii, care a readus în memoria colectivă numele vechi al râului ce împarte în două satul.
„A murit la aproape 90 de ani, dar de la el am aflat foarte multe lucruri, avea o memorie fantastică, şi printre altele îmi povestea şi despre râul Hurgheş care străbate satul, deşi nu e nicăieri cartografiat. Lui îi plăceau mult şi tradiţiile, să danseze şi să-i asculte pe copii. Pot spune că stindardele noastre sunt «Hurgheşul» şi «Hurgheşelul», deoarece oriunde ne prezentăm o facem impecabil, chiar dacă la început nu aveam nici măcar costume populare”, rememorează pr. Fotea.
Aşa sunt însă începuturile, mai grele, poate şi pentru că în acele momente se cerne răbdarea şi priceperea, se testează sprijinul comunităţii.
Reuşita copiilor, în plan educaţional şi cultural-artistic, stă în buna colaborare a instituţiilor reprezentative dintr-o comunitate, biserica, şcoala şi autoritatea locală, şi implicarea activă a familiei. „Am avut o colaborare bună cu primăria, sperăm să ne sprijine în continuare, dorim o bună colaborare şi cu şcoala, deoarece aceşti copii merită eforturile tuturor. Repetiţiile la dansurile populare le facem la Căminul Cultural din Deleni şi la şcoală, iar celelalte activităţi le derulăm în biserică”, mai spune pr. Dănuţ Fotea. Tot la Căminul Cultural Deleni se desfăşoară de câţiva ani concursul „Naşterea Domnului - Bucurie sfântă” al cărui scop este, după cum spune părintele, de a promova colinda autentică: „L-am transformat din concurs parohial în concurs şcolar, pentru că cei mai mulţi copii sunt la şcoală, iar acolo trebuie să fim şi noi. Colinda autentică trebuie să ajungă la cei mici pentru a dăinui”.
La Deleni, bucuria Naşterii Domnului este urmată de un regal al obiceiurilor de iarnă, în ultima zi din an desfăşurându-se Festivalul de datini şi obiceiuri de Anul Nou, organizat de primăria din localitate.
Feredeni, gazdă a Festivalului „Folcloristica”În perioada 29-30 octombrie 2022, satul Feredeni a fost gazda celei de-a opta ediţii a Festivalului „Folcloristica”, organizată de Parohia „Adormirea Maicii Domnului” și Asociaţia „Super Tineri” (ASIRYS), în parteneriat cu Primăria Comunei Deleni şi Școala Gimnazială Feredeni. Evenimentul a reunit 370 de artişti, meşteri, participanți şi voluntari din mai multe localităţi ale judeţului Iaşi (Feredeni, Deleni, Cotnari, Hărmănești, Hârlău, Todirești, Târgu Frumos), județul Bacău, dar și din străinătate: Spania, Iordania, Egipt, Italia, Germania și Turcia. „Folcloristica este un eveniment unic, foarte frumos, prin care sunt promovate tradiţiile şi obiceiurile din judeţul Iaşi. Noi am câştigat anul trecut titlul de «Cel mai frumos sat», prezentând un cântec, un dans, o tradiţie şi un produs culinar, ultimele două combinate deoarece am pregătit un moment de nuntă specific în care mireasa, în curtea casei ei, rupe un cozonac şi îl aruncă nuntaşilor în patru direcţii, în formă de cruce. Regula este ca satul care câştigă ediţia să o organizeze pe următoarea, astfel că anul acesta, la Feredeni, am avut oaspeţi din mai multe sate şi din mai multe ţări. Voluntarii din străinătate formează de fapt juriul care decide câştigătorul”, spune pr. Dănuţ Fotea. 101 copii, alături de voluntari locali şi internaţionali, au participat la ateliere creative despre folclor şi momente artistice, la parada satelor, meşterii populari din zonă şi-au prezentat truda mâinilor lor, iar gospodinele din Feredeni au încântat cu o gustoasă expoziţie de preparate culinare. „Străinii sunt pasionaţi de folclorul nostru şi cu atât mai mult ar fi păcat ca pe noi să nu ne preocupe conservarea lui şi transmiterea generaţiilor viitoare. În centrul tuturor activităţilor se află, aşa cum este şi firesc, copiii, însă pentru a exista continuitate, părinţii şi bunicii unei comunităţi trebuie valorificaţi. Bunicii sunt exponenţii, reprezintă trecutul la care ne raportăm în momentul în care ne proiectăm viitorul. Şi de această dată, bătrânicile mele, cu reţetele lor vechi de mămăligă dulce sau sarmale cu crupe, şi gospodinele de 40-50 de ani au scos din mâinile lor adevărate minunăţii, care au încântat invitaţii”, susţine pr. Fotea. |
Tineri din Feredeni în proiecte ErasmusTinerii din Ansamblul de dansuri populare „Hurgheşul” au început să-şi reprezinte comunitatea şi internaţional, în vara acestui an participând la un concurs în Bulgaria, unde s-au situat pe prima poziţie a clasamentului. Dincolo de bucuria dansului, festivalurile la care participă sunt experienţe de viaţă care-i ajută să crească tot mai mult şi nu doar din punct de vedere artistic. „Au nevoie de cineva care să le certifice talentul şi munca, e adevărat că se bucură foarte mult de premiile primite, însă e important să ştiţi că mulţi nu ieşiseră din sat până la experienţa «Hurgheşul», iar contactul cu lumea este fabulos. De asemenea, participările lor în calitate de voluntari la Festivalul «Folcloristica» le-a oferit şansa unor burse Erasmus în Spania şi Slovenia”, a spus pr. Dănuţ Fotea. În străinătate, în cadrul proiectelor internaţionale, tinerii din Feredeni nu doar prezintă parte din tradiţiile locale, ci se întorc cu idei de bune practici, pe care le implementează împreună cu părintele paroh şi cu doamna preoteasă în activităţile cu cei mici. |