Aud tot mai des că suntem suma oamenilor pe care îi întâlnim, că fiecare om cu care intrăm în contact rămâne undeva în sufletul nostru, el însuşi fiind mişcat în suflet de trăirea pe care ne-a insuflat-o. De obicei, sunt rezervat faţă de expresiile care tind să devină proverbe, dar aceasta se confirmă aproape de fiecare dată când întâlnesc o persoană nouă.
O întâlnire care mi-a făcut inima să vibreze a fost cea cu Teodor Buzu, un pictor basarabean stabilit în Cehia de vreo 25 de ani, un om al cărui scurt pelerinaj prin sufletul meu a lăsat un dar veşnic, acela de a fi înţeles cât de important este curajul de a fi sincer în artă, indiferent dacă aceasta se referă la pictură, muzică sau scris.
Pe Teodor Buzu l-am întâlnit la castelul din localitatea cehă Most, unde i-am admirat o parte din lucrările sale, inedite în felul lor mai ales prin faptul că abordează o tematică mai puţin obişnuită printre artiştii contemporani. Tablourile lui Teodor Buzu sunt rugăciuni în culori. În compoziţiile sale cromatice se pot desluşi cu uşurinţă chipurile sfinţilor ortodocşi pictate aproape ca în icoanele tradiţionale.
Trebuie să recunosc faptul că simţul critic al canonistului din mine m-a făcut să fiu, la început, reţinut în a aprecia ceva ce nu e icoană, dar seamănă totuşi a icoană. M-am întrebat dacă lucrările lui Teodor Buzu nu cumva sunt o formă de exprimare a sentimentalismului religios, o ofensă la adresa icoanelor ortodoxe pictate cu rigurozitate maximă după canoane stabilite de secole. După un moment de judecată aspră, am ieşit din mine şi am privit în jur, iar ceea ce am văzut m-a făcut să înţeleg lucrurile într-o lumină în care tablourile lui Teodor Buzu începeau a căpăta sensuri tot mai profunde şi mai "canonice". Nu vă gândiţi că aş fi avut te miri ce revelaţie. Pur şi simplu i-am văzut pe cei care priveau exponatele, oameni de cultură, oficialităţi de stat, profesori, majoritatea de naţionalitate cehă, care sorbeau din priviri tablourile lui Teodor Buzu ca pe ceva total nou, ca pe ceva proaspăt şi bine-venit, ca pe ceva intrigator şi în acelaşi timp liniştitor.
Mi-am dat seama în acel moment că ceea ce face Teodor Buzu în Cehia, în ţara europeană cu cel mai ridicat grad de ateism declarat, nu poate fi decât o excelentă şi necesară misiune în cel mai ortodox sens al cuvântului. Teodor Buzu nu se teme că va intra pe o nişă a artei contemporane prin specificul lucrărilor sale, ci face permanent dovada curajului de a fi sincer în artă, de a aşterne pe pânză trăirile şi credinţa sufletului său.
Receptivitatea cehilor faţă de arta bisericească este una relativ scăzută în comparaţie cu a altor state europene care, deşi se află şi ele în plină secularizare, mai găsesc încă puterea morală de a aprecia o icoană tradiţională, de exemplu. Cehii nu sunt aşa. Cehilor le place arta "neutră", arta care se manifestă liber, fără să se afle sub papucul vreunei instituţii tradiţionale. Din această perspectivă, lucrările pictorului basarabean îi aşază pe cehii reticenţi în faţa unor convingeri religioase profunde, exprimate într-o manieră modernă şi atractivă, dar cu un puternic simbolism religios; suficient de puternic încât să stârnească adânci întrebări existenţiale în sufletul omului divorţat de Dumnezeu. Admiraţia pe care aceste tablouri o stârnesc în mod inevitabil oamenilor, religioşi sau nereligioşi, poate fi un preambul pentru revenirea la valorile creştine, la aprecierea frumuseţii eclesiale şi poate chiar la cinstirea celui mai mare Artist, a Celui care l-a făcut pe om frumos şi doritor de frumuseţe. "Artistul, dacă e sincer prin creaţia sa, se înalţă spre Dumnezeu. În acest mod, pictura se transformă într-un ritual, într-o rugăciune. Un tablou bun emană o energie pozitivă, tocmai ca şi o icoană. În acest caz, plecăciunea artistului faţă de simbolurile creştine este un lucru firesc. Acum se vorbeşte foarte mult despre criza economică, dar foarte puţin despre criza umană. Pentru a rezolva criza economică e bine să ne întoarcem la valorile umane, la valorile creştine. Abordarea acestei tematici este un gest, o expresie personală de apreciere faţă de valorile creştine şi faţă de aportul Bisericii Ortodoxe în ziua de azi. Valorile creştine nu trebuie să rămână închise în Biserică, ci trebuie să predomine în viaţa de toate zilele. Prezenţa unui tablou cu simbolism religios în casele noastre sper că va aduce aminte despre aceste valori", mi-a mărturisit pictorul Teodor Buzu.
"Poţi smulge pe om din ţara lui, dar nu poţi smulge ţara din om"
Asemenea sculptorului Constantin Brâncuşi, care a mers pe jos de la Târgu-Jiu până la Paris, Teodor Buzu a călătorit acum un sfert de veac de la Drăsliceni, din Basarabia, la Harkov, în Ucraina, unde a studiat tainele picturii, după care a urcat în oraşul medieval Tabor din Cehia, împreună cu soţia sa, Dagmar, pe care a cunoscut-o în timpul studiilor. În mai puţin de 30 de ani, a participat la 93 de expoziţii colective, având la activ şi peste 60 de expoziţii personale, multe dintre ele găzduite chiar de ţara de adopţie, Cehia. Teodor Buzu se autodefineşte ca fiind un "artist plastic român din Basarabia, stabilit cu traiul şi creaţia în Cehia", iar multe dintre lucrările sale trădează într-un fel nostalgia pentru pământul natal şi ataşamentul faţă de valorile spirituale şi culturale româneşti. "Când am plecat în Cehia - povesteşte pictorul - am luat cu mine Soarele, apă suficientă mi-a dat statul ceh. Cehia a devenit a doua patrie a mea, m-a învăţat să ascund acest Soare în atelierul meu de creaţie şi să iau câte o rază din el în fiecare zi, după necesitate. Dar oricât de înalt ar fi copacul, frunzele cad tot pe pământ, la rădăcini. De aceea, lucrările mele sunt dedicate părinţilor mei, care mi-au dat cei şapte ani de acasă, suficienţi pentru a face faţă în toată lumea. Poţi smulge pe om din ţara lui, dar nu poţi smulge ţara din om. Atelierul meu e oriunde; unde se află şevaletul şi masa de lucru, acolo se află centrul lumii. Pictura e pentru mine căutarea răspunsului la întrebări precum: unde s-au ascuns cuvintele frumoase, zâmbetele fericite ale oamenilor, care nu mai sunt între noi, ce culoare are dorul?"
În căutarea acestor răspunsuri, pictorul Teodor Buzu nu se opreşte doar la pictură, ci merge până la sufletele oamenilor. Caută răspunsuri în cei care îi apreciază lucrările, în inimile soţiei şi a celor doi băieţi, în sufletele copiilor pe care îi învaţă să picteze. Predă pictura la un liceu şi a iniţiat şi o "şcoală populară" de artă, după modelul Universităţii Populare de la Vălenii de Munte a lui Nicolae Iorga. "Cehii se ruşinează să-şi arate emoţiile, dar majoritatea din ei tind spre sentimente. Eu mă străduiesc să le aduc, în afară de profesionalism, tot ce e mai bun în poporul român: sufletul. Oamenii au nevoie de hrană spirituală; de aceea n-am lipsă de elevi. Cred că cel mai mare rol în educaţia tinerilor prin intermediul artei este acela de a descoperi frumuseţea în fiecare clipă, în tot ce ne înconjoară", mărturiseşte Teodor Buzu. Dincolo de înalta lui statură profesională, Teodor Buzu este un om cald, un om care ştie să lase în dar un gând bun celui care îşi deschide sufletul şi care doreşte să înveţe curajul de a fi sincer în tot ceea ce face.
93 de expoziţii colective şi 61 personale în toată lumea
Pictorul Teodor Buzu s-a născut pe 3 mai 1960, în com. Drăsliceni, jud. Chişinău, Republica Moldova. A urmat cursurile Liceului de Arte Plastice "Igor Vieru" din Republica Moldova şi Academia de Arte şi Design din Harkov, Ucraina, după care s-a stabilit în Cehia. Astăzi, activează în domeniile: pictură de şevalet, artă monumentală, design grafic, grafică, ilustraţie, este cadru didactic în domeniul învăţământului artistic preuniversitar şi a participat la 93 de expoziţii colective şi 61 personale, fiind asociat în organisme precum: Uniunea Internaţională a Artiştilor Plastici profesionişti (IAA, AIAP, UNESCO); Asociaţia Artiştilor Plastici din Bohemia de Sud, Cehia; Grupul "Die Neuen Milben", Austria; Uniunea Artiştilor Plastici din Praga; Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Moldova. A obţinut numeroase premii internaţionale şi distincţii: Cavaler al Ordinului Naţional al României "Pentru Merit", în grad de Comandor (2003); Premiul la Concursul internaţional de arte plastice Passau, Germania (2003); Premiul expoziţiei internaţionale "United", Slovenia (2004); Premiul oraşului Tabor, Cehia (2004); Premiul "Intersalon", Ceské Budejovice, Cehia (2004); Premiul "Excelenţa artistică", Dubai (2005); Premiul săptămânalului "Literatura şi arta" (2006, 2008); Diploma Salonului Internaţional de Carte, Chişinău (2009) - pentru ilustraţiile la cartea
Legenda Luceafărului ş.a. Este laureat al unor concursuri de arte plastice: Diploma "Fondazione Sinaide GHI", XII Edizione, Roma, Italia (1990); Diploma Freistadt, Austria (1991); Premiul al II-lea la Trienala de acuarelă, Lucenec, Slovacia (1992); Premiul al III-lea la Concursul pentru realizarea artistică a complexului arhitectural, Cehia (1999); Premiul I "Design & technology", Nagano, Japonia (pentru signe şi prezentarea grafică) etc.
