Când trăia Octavian Goga, aici, la domeniul de la Ciucea, din Cluj, erau primiţi ca oaspeţi miniştri, oameni de cultură, personalităţile timpului. Goga a simţit totuşi lipsa a ceva ce îi fusese transmis de înaintaşii săi, câteva generaţii de preoţi. Îşi dorea foarte mult să aibă în apropiere un locaş de rugăciune. Şi-a propus să înfiinţeze pe domeniul său o mănăstire de monahi cu preocupări intelectuale, dorinţa sa fiind încurajată de mama sa, preoteasa Aurelia din Răşinari, fiica protopopului Ion Bratu, prieten al Mitropolitului Andrei Şaguna, al lui Timotei Cipariu, cel care l-a găzduit pe tânărul Mihai Eminescu în casa sa.
Octavian Goga a murit în mai 1938 fără să îşi mai vadă visul împlinit. În corespondenţa purtată de Veturia Goga cu Episcopul Nicolae Colan din Cluj este reamintită intenţia de a duce la îndeplinire dorinţa lui Octavian - ca Ciucea întreagă să treacă în proprietatea Episcopiei Ortodoxe din Cluj. Veturia pomenea episcopului că Octavian Goga provine dintr-o veche familie de preoţi, că „a moştenit dragostea şi devotamentul credinţei“. Octavian Goga se considera un locatar vremelnic la Ciucea, în timp ce „biserica este eternă, şi deci Ciucea noastră trebuie să devină pentru vecie un loc de închinăciune“.
Loc de închinare pentru ortodocşi
Ideea înfiinţării unei mănăstiri a apărut la mutarea lui Goga aici, în Ciucea, după anul 1920. În acea perioadă, satul era greco-catolic, mai erau câţiva ortodocşi care frecventau biserica greco-catolică pentru că nu aveau unde să meargă, iar Goga, fiind şi fiu de preot, s-a gândit să aducă o bisericuţă, să înfiinţeze o mănăstire de călugări unde să poată veni şi credincioşii de confesiune ortodoxă, povesteşte stareţa Inocenţia. După ce a primit acceptul episcopiei, Veturia, prin Gavril Câmpeanu, preot la Gălpâia, Sălaj, şi ajutor de notar în Ciucea, biserica veche de la Gălpâia a ajuns la Ciucea. Veturia Goga i-a scris preotului din Gălpâia o scrisoare, datată pe 24 decembrie 1939, în care îi mulţumea „din toată inima“ şi îl asigura că „de acolo de sus Octavian Goga ne va binecuvânta pe amândoi. Aştept să vină primăvara să putem lucra la pictură, ca şi bisericuţa să îşi ridice braţul spre cer în toată frumuseţea ei modestă“. Părintele Gavril Câmpeanu era fericit că bisericuţa veche şi-a găsit utilitatea după ce fusese „lăsată singură în câmpul deschis la margine de sat“.
Înfiinţarea obştii
După ce Veturia Goga a adus bisericuţa, au ajuns la Ciucea şi câteva maici. „A durat puţin şederea maicilor aici din cauza vitregiei timpurilor, astfel că în 1945 au trebuit să plece. Unele au mai rămas, pe o parte le-am cunoscut, mi-au povestit despre şederea lor aici. Doamna Veturia avea foarte multe domenii, gospodării, anexe, nu avea cu cine lucra pentru că era perioada războiului sau imediat după război, iar maicile veneau prin rotaţie şi ajutau la muncile gospodăreşti, până în â67, când castelul, domeniul, a devenit muzeu“, mărturiseşte maica Inocenţia.
În 1945, mănăstirea s-a închis, iar peste aproape jumătate de veac, când s-a redeschis, în 1994, aici totul era în ruină, în paragină.
„În partea din faţă a casei era pădure. Era ca o mică ruină în mijlocul pădurii. Mai bine fusese întreţinută zona cu muzeul unde erau vizitatori.“ Muzeul s-a deschis în 1967, dar, fiind în perioada comunistă, trecutul religios fusese lăsat ca şi clădirea, în uitare.
„Veturia Goga a donat statului domeniul, acesta incluzând şi mănăstirea, astfel că noi ţinem acum, juridic, de Consiliul Judeţean. Nu s-a făcut decât o delimitare imaginară, noi avem în administrare o zonă, iar muzeul are altă zonă, forul superior fiind Consiliul Judeţean. Atunci când s-a deschis prima dată mănăstirea, deşi era proprietară Episcopia Clujului, actele nu au mai fost duse la îndeplinire. Există corespondenţă, există multe dovezi că Octavian Goga, doamna Veturia, episcopul doreau să înfiinţeze aici o mănăstire, dar nu s-au mai finalizat actele, a venit războiul şi apoi comunismul“, povesteşte maica Inocenţia.
Când Veturia Goga a donat statului domeniul, aici a intrat şi perimetrul mănăstirii. Când mănăstirea s-a redeschis, în 1994, s-a încheiat un protocol între Consiliul Judeţean şi Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului care expiră în această toamnă.
„Ori reparam casa, ori plecam“
Maica Inocenţia a venit la Ciucea din zona Moldovei, cu titlu provizoriu. „Aici s-a investit mult suflet, în primul rând. Ardealul, în zona acesta nefiind populat cu mănăstiri, măicuţele suntem din Moldova, de la mănăstiri mari, cu titlu provizoriu, dar iată că au trecut 17 ani deja de când suntem aici. Am folosit resursele din interior, ne-au ajutat rudele noastre, neavând bani. Ei nu au aşteptat plată pământească. Când vrei să faci totul ca pentru Dumnezeu şi ca pentru tine, ca la casa ta, atunci faci lucrurile cât mai bine. Aici era pădure, iar clădirea era o ruină. Avem expertiza tehnică făcută, pentru că ne-am propus şi noi să reparăm casa. Am chemat un expert, pe domnul Ludovic Kopenetz din Cluj, cel mai mare expert din Ardeal. Am făcut o expertiză reală, nu doar una aşa, ca să o depunem la documentaţie, şi am primit ordin de evacuare. Atât era de dărăpănată casa, iar acoperişul, cel puţin, pe partea cu pădurea era distrus aproape în totalitate.“ După această expertiză, maicile au primit autorizaţia de construcţie în regim de urgenţă, pentru că doreau să înceapă reparaţiile care erau capitale. Din casă nu a rămas decât scheletul, a trebuit să fie refăcut tot, absolut tot, de la cărămidă, acoperiş, şarpantă, apoi au tras apă, au tras curent. Monahiile nu aveau de ales, nu puteau decât să repare casa sau să plece.
Conform documentelor, casa maicilor datează de pe la 1870, iar la 1890 acolo locuiau maici carmelite. Casa nu aparţinea domeniului cumpărat de Goga de la văduva lui Ady Endre. Poetul a cumpărat-o de la biserica catolică, de la maicile carmelite care s-au mutat apoi în Sibiu.
În privinţa numeroaselor lucrări făcute la casa din mănăstire, maica Inocenţia spune că prin mâinile ei au trecut zeci de tone de piatră şi de lemn. Toate au lăsat urme adânci, sănătatea stareţei fiind astăzi foarte şubredă.
Maicile au făcut o pivniţă pentru alimente şi au utilat casa cu tot ce a trebuit. Fosta sală de mese a fost amenajată în paraclis, cu hramul „Soborul Maicii Domnului“, unde se fac slujbe în perioada iernii. Catapeteasma paraclisului a fost adusă de la seminarul din Cluj. În bisericuţa de lemn se fac slujbe în perioada de vară. Vechea biserică adusă din Gălpâia, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“, datează de la 1575, iar aici ar fi necesară înlocuirea şindrilei afectate de vreme.
A doua viaţă
Vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu a redeschis mănăstirea în 1994. „I-a plăcut foarte mult aici, dar i-a fost foarte greu să găsească maici. A încercat cu cineva din zonă, dar maica Georgiana era împărţită în mai multe locuri, iar aici trebuia să stea cineva permanent. Din 1994 până în 1997 nu a fost eliberată casa, nu era amenajată pentru locuit. Când am venit aici, în aceeaşi zi mi-am făcut loc într-o cameră şi am rămas aici pentru totdeauna. Dar, la început, maicile care voiau să vină aici stăteau în sat. Aici nu era apă, nu era căldură, nu erau condiţii. Ele făceau şi asistenţă socială, mergeau pe la bătrâni, iar aici veneau foarte rar. Pratic, nu stătea nimeni aici, astfel încât Consiliul Judeţean a hotărât să închidă mănăstirea“, povesteşte stareţa.
Maica Inocenţia l-a întâlnit pe Înaltul Bartolomeu în 1997, când acesta era la Sinod, la Bucureşti. Ea se pregătea să meargă în vizită la o mănăstire din Grecia. „Ne-am întâlnit, ne ştiam de la Agapia. Ne-am întâlnit în incinta Patriarhiei. „Ce faci, Ecaterina?“, m-a întrebat. I-am spus ce vreau să fac. Mi-a răspuns: „Lasă, tu, Grecia şi vino până la Cluj“. După ce am venit cu Preasfinţitul Vasile, care era exarh, pe atunci, ca să văd locul, m-am întors la Cluj şi mi-aş fi dorit să nu mă mai întâlnesc cu Înaltul să îi spun ce decizie o să iau. Dar a trebuit să ne întâlnim şi când mi-a văzut figura a spus: „Să nu spui că nu stai!“ „Nu, nu pot să stau!“ Rămăsesem de ani de zile la Agapia, nu aveam nici un motiv să plec. Asta se întâmpla toamna, în noiembrie. „Hai măcar până trec sărbătorile de iarnă, ca să fie cineva acolo“. „Bine, aşa nu e nici o problemă!“, i-am spus. Şi aşa, în noiembrie, voi face 17 ani de când sunt aici“, a povestit maica Inocenţia.
Ucenica stareţei Eustochia Ciucanu
Stareţa Inocenţia a fost instalată la Ciucea de Sfânta Ecaterina, ziua numelui ei de botez: „Eram rasoforită deja la Agapia de maica mea stareţă, Eustochia Ciucanu, pentru care păstrez o amintire foarte plăcută, care era prietenă bună cu Înaltul Bartolomeu. Mi-a pus numele Inocenţia şi am dorit să rămână acest nume ca să îmi amintească mereu de dânsa. La Agapia m-am format, acolo am trăit ani frumoşi. Aici, la Ciucea, sunt în Casa Domnului, cu tot dragul. Cred că oriunde ai fi, trebuie să te consideri un ostaş al Domnului. Nu doresc decât să mă ţină Dumnezeu sănătoasă, să rânduiască Maica Domnului să mai vină fete la mănăstiri“, a spus stareţa Inocenţia, care a adăugat că îşi doreşte ca obştea ei să se mărească.
„Când i-am spus Înaltului Bartolomeu că nu sunt în stare să fiu stareţă, fiind şi foarte tânără, nu aveam nici 30 de ani, mi-a spus: „Ecaterina, dacă faci doar ce îţi aduci aminte că ai văzut la maica Eustochia, şi o să fie bine“. Am încercat să nu uit ce am văzut la maica Eustochia, dar nu se compară statutul meu de stareţă cu al maicii Eustochia, care avea 30 de ani de stăreţie când am cunoscut-o eu şi în subordine 500 de maici“.
Dar şi la Ciucea au fost greutăţi de întâmpinat, iar, în timp, lucrurile au luat o cale firească. Cei din jur s-au obişnuit cu obştea. „Acum suntem o familie mai numeroasă aici, sunt oameni care vin cel puţin săptămânal la biserică, din mai multe localităţi, familii întregi vin aici de ani de zile. Ne ştim bucuriile, necazurile unii altora.“
Maica Inocenţia spune că viaţa monahală e diferită în Ardeal, faţă de cea din Moldova, pentru că aici se simte mai bine importanţa misionară a mănăstirilor.
„Aici suntem în drumul tuturor, este şoseaua europeană, este şi gara aproape, vin oameni de tot felul, de toate confesiunile, de multe naţionalităţi. Trebuie să ne punem în pielea celuilalt întotdeauna, pentru că nu ştii ce suferinţe are celălalt, cu ce gânduri vine, ce caută. Sunt maghiari sau reformaţi care vin regulat la noi şi dau pomelnice, cer apă sfinţită. O familie a dorit icoană, au spus că ei simt altceva când se închină la o icoană şi au vrut chiar o icoană cu Maica Domnului!“
„Nu m-am dat înapoi de la nimic“
Obştea din prezent e formată din şase maici venite de la mănăstirile din Moldova, Agapia, Dragomirna, iar una din viaţa civilă. „Avem program de slujbe şi de autogospodărire, nu avem pământ, mănăstirea fiind aşezată pe stânci, dar facem veşminte preoţeşti, brăţări, cruciuliţe, broderii. Mai sunt oameni de bine care ne cunosc situaţia şi ne sunt alături, iar noi le suntem aproape în felul nostru.“ Maicile participă la Sfânta Liturghie miercurea, sâmbăta şi duminica. Maica Inocenţia este mulţumită că viaţa monahală de la Ciucea a intrat într-un curs normal, după o perioadă de mari încercări. „Sunt mulţumită pentru că tot ce am făcut am făcut cu luptă şi cu jertfă. Nici cu obştea nu a fost uşor până ne-am închegat-o, au venit, au plecat maici. Nu am avut bani să plătim muncitori permanent, iar ce am făcut aici, am făcut prin forţe proprii, eu am fost cea mai în putere şi nu m-am dat înapoi de la nimic. La un moment dat nu am mai putut şi am mers de urgenţă la operaţie. Sunt mulţumită că sunt în ascultare, nu doresc ceva anume, iar ce se iveşte iau ca de la Dumnezeu. Nu doresc nimic în afară de mântuire. Pentru asta facem tot ce facem!“
