În contextul social actual, faţă de care ne exprimăm dezamăgirea tot mai des, există oameni care, deşi sunt cei mai îndreptăţiţi pentru a nutri astfel de sentimente, se exprimă cu toleranţă şi aduc o rază de speranţă nu prin vorbe multe, ci prin felul lor de a fi şi prin credinţa lor transfigurată de nădejde. Un astfel de om este colonelul Profir Ursu, un bătrân erou de război care, la cei 86 de ani ai săi, dă dovadă de o prospeţime duhovnicească ce ne poate servi ca model.
Pe colonelul Ursu Profir Dorin l-am întâlnit de Ziua Eroilor, la Biserica „Balta Albă“ - Titan, unde a fost invitat de părintele paroh Cristian-Vasile Niţă, pentru a ţine credincioşilor un cuvânt de omagiere a eroilor neamului nostru, căzuţi pe câmpul de luptă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ceea ce mi-a atras atenţia în mod deosebit a fost faptul că, spre deosebire de toţi veteranii de război pe care i-am întâlnit până acum, acesta vorbea ca un erou: cu o smerenie izvorâtă din conştiinţa faptului că nu a făcut nimic cu puterea lui, ci prin puterea lui Dumnezeu. Fără prea mult efort a captat atenţia tuturor. Nu venise să-şi povestească faptele eroice, nici să facă spectacol, ci venise pentru a îndemna şi solidariza pe cei de faţă în rugăciune pentru cei ce şi-au dat viaţa pentru libertatea şi credinţa noastră.
Dumnezeu m-a chemat la altă slujire...
Colonelul Profir Ursu s-a născut în Basarabia, în satul Timiliuţi din judeţul Soroca, în anul 1923. Părinţii, oameni credincioşi, agricultori, români din moşi-strămoşi. Copilăria sa a rulat pe un fundal istoric destul de sobru, dar asta nu-l împiedică pe colonel să spună că a avut o copilărie frumoasă. Jocul de-a soldaţii cu ceilalţi copii şi mersul la biserică sunt cele mai dragi amintiri din acea vreme: De mic copil mi-a plăcut să merg la biserică. Nu exista duminică sau sărbătoare ca cineva din familie să nu participe la Sfânta Liturghie. De prin clasa a IV-a, m-am alipit la corul bisericii dirijat de dascălul de acolo care împreună cu preotul insistau la tata să mă dea la seminarul teologic. Dar Dumnezeu m-a chemat la altă slujire...
Amintiri de război
Un comunicat apărut în presa anului 1942 anunţa că se recrutează tineri pentru şcolile militare, iar transportul este asigurat de stat. Astfel, tânărul Profir a luat trenul spre Şcoala de subofiţeri Infanterie nr.1 de la Făgăraş, pentru a jura credinţă patriei. Aici a trecut toate probele cu calificativul „foarte bine“ şi a fost admis printre primii, după care a fost repartizat la Şcoala de subofiţeri Infanterie Botoşani. După scurt timp, tânărul soldat voluntar a fost avansat la gradul de sergent major şi repartizat la Regimentul 39 Infanterie Floreşti, a cărui parte activă a fost trimisă pe front în Basarabia. Sergentul Ursu a rămas în comunele Nedeiea şi Zăvalu, judeţul Dolj, pentru instruirea celor recent recrutaţi, deoarece era specialist în utilizarea armamentului greu. Ajunul lui 23 august 1944 m-a găsit în bordeie pe izlazul comunei Zăvalul. Aici stăteam ascunşi sub pământ şi toată unitatea asculta la un singur radio. La ora 21, a vorbit regele Mihai: „Deocamdată, războiul s-a terminat, am rupt relaţiile cu Germania şi ne-am aliat cu forţele Naţiunilor Unite: Anglia, Statele Unite şi Rusia“. În realitate, războiul abia începea. A doua zi am primit ordin să ne pregătim pentru marş şi să ocupăm portul Bechet, de la malul Dunării, unde trebuia să ne facem amplasamente cu misiunea să oprim navele germane care încercau să se retragă pe Dunăre cu prăzi de război de pe teritoriul ţării noastre... La numai 22 de ani, Profir Ursu a reuşit să oprească, împreună cu plutonul la comanda căruia se afla, un convoi de nave germane, lung cât vedeai cu ochii. Imediat după această întâmplare, a primit ordin să se deplaseze cu plutonul pentru a apăra frontiera de vest a ţării. La Denta, în judeţul Timiş, o nouă confruntare cu o şcoală de subofiţeri SS din Iugoslavia l-a adus pe sergentul major Ursu la un pas de moarte. Şoldul de la piciorul drept i-a fost spart pur şi simplu de schije. Camarazii săi mai apropiaţi au murit pe loc. Printr-o minune a lui Dumnezeu, a fost luat în spate de agentul său de legătură şi dus la punctul de prim-ajutor. După o lună şi jumătate, a fost trimis iar pe front în Ungaria-Cehoslovacia. Când am plecat iarăşi pe front, îmi amintesc că ne-au binecuvântat preoţii militari şi din acel moment am ştiut că Dumnezeu va fi cu noi. Chiar în Ungaria, duminica, atunci când se putea, mergeam la biserică, aprindeam o lumânare şi mă rugam chiar dacă se slujea în limba maghiară.
Mă simt ca în biserică
Războiul s-a terminat de multă vreme, iar astăzi colonelul de grăniceri Profir Ursu trăieşte liniştit în apartamentul de pe Aleea Barajul Sadului, cu conştiinţa împăcată că n-a făcut nici un compromis. Despre societatea de azi şi starea în care ajuns lumea pentru care a luptat nu vrea să discute, oricât ai insista. Poate că dacă ar răspunde ar trebui să fie critic, ceea ce iarăşi nu vrea sub nici o formă.
Fractura de şold cu care s-a ales în urma unui accident din ianuarie a.c. îl cam supără şi, chiar dacă îl împiedică să se deplaseze în fiecare duminică la sfânta biserică, el a găsit soluţia: Deschid televizorul şi urmăresc toată Sfânta Liturghie pe TRINITAS TV , mă rog şi cânt cu corul de la Patriarhie cum pot şi eu. Mă simt ca în biserică. Totuşi, atunci când vine vorba să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele lui Hristos, cu o voinţă de soldat se deplasează ajutându-se de cadrul metalic până la biserica din intersecţia bulevardului N. Grigorescu cu bulevardul Basarabia. A compus melodii pentru 27 de poezii religioase, aproape toate închinate Maicii Domnului, pe care obişnuia să le cânte în strană în fiecare duminică, la sfârşitul slujbei la biserica de la ţară din comuna Cosâmbeşti - jud. Ialomiţa. Mare evlavie are la Sfinţii Mucenici Mina şi Dimitrie, dar şi la Sfânta Cuvioasă Parascheva, ale căror icoane le-a agăţat în colţul său de rugăciune, în prelungirea căruia se găseşte o bibliotecă ticsită de cărţi.
Eroul care se roagă pentru eroi
Atunci când se roagă, printre rugăciunile de mulţumire pe care le aduce lui Dumnezeu, pentru că i-a salvat viaţa în război, are şi o rugăciune pe care el însuşi a compus-o şi pe care o rosteşte fierbinte pentru eroii ce s-au jertfit pentru libertatea de conştiinţă şi de credinţă: Doamne, Dumnezeul nostru, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, de sus, din cer, spre noi mila Ta coboară. Stăpâne şi Atotputernice Părinte al tuturor din lume, o rugăciune înalţ fierbinte, ascultă-mă, te rog, Preabune. Aşază-n cer cu sfinţii, în locul liniştit, eroii şi părinţii ce neamu’au întregit. Îi fă părtaşi, Divine, la dreapta-Ţi bunătate, căci astfel se cuvine; sunt morţi pentru dreptate. Şi mă rog, Atotputernice Părinte al zărilor albastre, aşază-n locuri sfinte eroii ţării noastre. Căci Ţie, Doamne Sfinte, ne închinăm şi pe Tine Te slăvim, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin!
Tinereţea duhovnicească a unui bătrân colonel de grăniceri
Doamna Mărioara, soţia lui, este o creştină deosebită şi sufletistă. În toţi cei aproape şaizeci de ani de căsătorie a fost principalul sprijin moral al colonelului în toate greutăţile pe care le-a întâmpinat. Este mândră de el şi mărturiseşte fără nici o reţinere că i-a fost drag din momentul când l-a cunoscut şi până azi. De asemenea, nici el nu ezită o clipă să scoată de prin albume şi să-ţi arate cu bucurie pozele de la nunta de aur sau cele din tinereţe. Cei doi băieţi ai săi au ajuns oameni mari şi au grijă de el să nu-i lipsească nimic din cele materiale, pentru că dragostea lor o are pe toată.
La cei 86 de ani ai săi, colonelul Profir sau Dorin, cum îi spun cei apropiaţi, pare un bătrân care trăieşte tinereţea duhovnicească. Trupul îşi cam pierde puterea, dar simţurile sufleteşti devin tot mai ascuţite. Colonelul nostru este un exemplu relevant pentru faptul că putem fi tineri, dar îmbătrâniţi duhovniceşte sau putem fi bătrâni, dar cu o agilitate spirituală cum n-am crezut că vom dobândi vreodată.
