Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Societate Reportaj Grădina Maicii Domnului de la Mănăstirea Pissiota

Grădina Maicii Domnului de la Mănăstirea Pissiota

Galerie foto (38) Galerie foto (38) Reportaj
Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 08 Sep, 2021

Miercuri, 8 septembrie, Mănăstirea Pissiota își serbează hramul, „Nașterea Maicii Domnului”, zi în care mulți oameni vin să-i aducă slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. De aproape un secol, în biserică se află icoana Maicii Domnului cu Pruncul, despre care credincioșii care au primit ajutor dau mărturie că e făcătoare de minuni.

Într-o zi de început de septembrie, am pășit cu emo­­­ție și bucurie în curtea Mănăstirii Pissiota din Arhiepiscopia Bucureștilor. Reveneam după mai bine de 10 ani, iar atmosfera duhovnicească și frumu­sețea incintei erau aceleași. Florile din curte și bisericuța frumos îngrijite de mica obște ne-au amintit încă o dată că omul sfințește locul. Monahia Iustina Hotico, sta­reța mănăstirii, ne-a fost ghid în scurtul nostru pelerinaj, vorbindu-ne despre trecutul și prezentul sfântului lăcaș.

Ctitorul iubitor de Dumnezeu

Situată în comuna Poienarii Burchi, Mănăstirea Pissiota a fost ctitorită între anii 1928 și 1929 de către inginerul Nicolae Pissiota (1860-1940) și soția sa, Zoe (1868-1940), pe moșia familiei lor. Satul Poienarii Burchi este atestat documentar la 21 septembrie 1594 pe fosta moșie Poeana a doamnei Stanca, soția domnitorului Mihai Viteazul. Inginerul Nicolae Pissiota, om de aleasă cultură, născut în Grecia și stabilit în Muntenia, dispunea de o mare avere, ceea ce i-a permis să construiască acest sfânt lăcaș, loc unde își doarme somnul de veci. Schitul Pissiota, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, a fost sfințit în 1928, destinația inițială fiind pentru călugări.

Biserica mănăstirii a fost realizată după planurile arhitectului Ioan Giurgea, remarcându-se o îmbinare armonioasă între stilul renașterii italiene și elementele bizantine specifice bisericilor din Răsărit. La exterior, zidurile sunt din cărămidă aparentă, netencuită. Pictura a fost realizată de Costin Petrescu (1877-1954) și Gheor­ghe Eftimiu, ucenicul acestuia. În bisericuța mănăstirii și-au găsit odihnă sufletească și ajutor nu doar monahiile acestei obști, ci și foarte mulți credincioși din zonă, care vin frecvent să-i aducă slavă lui Dumnezeu.

Aici se află icoana Maicii Domnului cu Pruncul, pictată pe lemn de stejar de Gheorghe Eftimiu, care în timp s-a dovedit făcătoare de minuni. Sfântul lăcaș mai este împodobit cu o frumoasă catapeteasmă adusă din Grecia, sculptată în lemn de trandafir și cireș. Pelerinii se pot închina aici și moaștelor sfinților: Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Teodor Stratilat, Trifon și Cuvioșii uciși în Sinai și Rait. „În anul 1996, icoana Maicii Domnului a plâns trei zile și trei nopți. Și de atunci vedem, adesea, pe icoană broboane mici de lacrimi. Aici vine foarte multă lume cu diverse probleme. Celor care se roagă cu credință Maica Domnului le ajută în suferințele lor. Foarte mulți credincioși vin și mulțumesc pentru ajutorul primit. De curând am primit mărturia unei credincioase din Câmpina, care ne-a spus că soțul ei grav bolnav a fost ajutat prin rugăciunea către Maica Domnului. Și de unde zăcea la pat, hrănit cu lingurița, a venit singur, pe picioarele lui, să-i mulțumească, sănătatea fiindu-i restabilită”, ne-a spus monahia Iustina Hotico.

„Nu ne lasă Maica Domnului!”

De-a lungul timpului, chiliile con­struite inițial au avut de suferit din cauza vitregiilor vremurilor, ruinându-se în anul 1948. Prin gri­ja Patriarhului Justinian, în pe­rioada 1953-1957, s-a ridicat aici o clădire nouă pentru locuirea monahilor și pentru ateliere. Dar, în anul 1962, mănăstirea avea să fie desființată și timp de 31 de ani a fost închisă, în clădirile așezământului monahal funcționând dispensarul comunal. După căderea regimului comunist, în anul 1993, Mănăstirea Pissiota și-a reluat cursul activității sale cu viață de obște, de această dată pentru călugărițe. Locul părăsit și ruinat a fost redat slujirii lui Dumnezeu și pelerinilor prin grija și efortul stareței de atunci, monahia Mihaela Novacovski.

În 1997, a venit în această mănăstire monahia Iustina Hotico, tocmai din zona Maramureșului, și ne-a spus că acești 24 de ani trăiți aici reprezintă pentru ea „o perioadă foarte frumoasă. Dacă știi să te supui, să te smerești și să faci cele plăcute lui Dumnezeu, atunci totul este foarte ușor”. Din 2016, ea îndeplinește și ascultarea de stareță a mănăstirii. Ne-a vorbit cu dragoste despre modul de vie­țuire în mănăstire și despre faptul că, deși sunt doar 5 monahii și un preot duhovnic, reușesc cu ajutorul lui Dumnezeu să rânduiască toate cele necesare locului, fie că este vorba de biserică ori curtea mănăstirii plină cu flori, ogorul pe care-l lucrează sau atelierul de croitorie. O atenție deosebită o acordă monahiile și pelerinilor care vin la mănăstire, îi întâmpină mereu cu un cuvânt de mângâiere și învăță­tură. „Împletim munca cu rugăciu­nea. Chiar dacă suntem puține, nu ne lasă Maica Domnului, ci ne dă spor și ajutor în tot ceea ce facem. Cel mai important pentru un monah este să facă ascultare, să-și taie voia și să se roage. Să unească pământul cu cerul prin rugăciunea și trăirea lui. Când spune o rugăciune, să ajungă direct la Dumnezeu”, a adăugat stareța mănăstirii.

„Simțim mereu harul lui Dumnezeu cu noi”

Pentru că sunt puține monahii în obște, căminul de bătrâni construit de mănăstire este administrat de personal specializat. Dar ele poartă de grijă de bătrâni din punct de vedere duhovnicesc: sunt spovediți, împărtășiți și participă la slujbele din biserică. În cadrul așezământului monahal se află și un muzeu în curs de amenajare, cu obiecte de cult vechi care apar­țin mănăstirii.

Am petrecut câteva ore frumoase în micuța obște a Mănăstirii Pissiota, soarele blând de toamnă și atmosfera duhovnicească de aici ne-au amintit încă o dată că Dumnezeu ne poartă de grijă oricât de grele ar fi vremurile pe care le trăim. „Maica Domnului este sta­reța Mănăstirii Pissiota. Ori de câte ori i-am cerut ajutorul în încercări, ne-a ajutat. Simțim mereu harul lui Dumnezeu cu noi. Noi ne-am retras din lume pentru a fi mai aproape de oameni prin rugăciune. În aceste vremuri tulburi, ne dorim să ne rugăm mai mult pentru că există foarte mulți oameni cu suferințe și probleme, iar rugăciunea îi poate ajuta foarte mult”, ne-a spus monahia Iustina la finalul întâlnirii.