La așezământul de la Valea Plopului, județul Prahova, sunt aproape 300 de copii, dintre care foarte mulţi de vârstă mică. Aceştia au nevoie de asistenţă permanentă, sprijin material şi moral, ajutor la teme, pentru a reuşi să ajungă la maturitate oameni independenţi, care să-şi întemeieze, la rândul lor, familii. Tot acest sprijin este făcut de persoane angajate în sătucul caselor cu copii, care îşi dedică o parte din suflet creşterii şi educării pruncilor care au avut nefericirea să rămână fără părinţi.
Părintele Nicolae Tănase, cel care conduce şi poartă grija zilnică a tot ceea ce se întâmplă la Valea Plopului şi Valea Screzii, ne-a spus că, din nefericire, după 26 de ani de libertate, România nu s-a schimbat în aşa fel încât copiii care rămân fără părinţi să fie din ce în ce mai puţini, iar complexul pe care îl conduce să ajungă să cazeze familii independente, poate chiar dintre copiii care au crescut acolo. Copiii orfani vin chiar şi în ziua de astăzi în număr foarte mare, iar Valea Plopului rămâne în continuare o mare „casă de copii”.
Centrul din Valea Screzii a angajat persoane din localităţile vecine pentru a avea grijă de copii. Cum centrul este depăşit mereu de numărul celor care vin să ceară ajutor, responsabilii încearcă acum să cearnă situaţiile şi să răspundă doar celor care au nevoia cea mai mare.
Când am ajuns la Valea Plopului, copiii mici tocmai terminaseră şcoala sau veneau din case, dacă erau preşcolari, pentru a lua masa de prânz. Împreună cu „mamele de împrumut” aceştia au făcut rugăciunea în sala de mese şi au mâncat cu poftă. După masă au urcat la etaj, unde sunt biblioteca, sala de calculatoare şi un loc de joacă. Acolo cei mici au colorat cărţi speciale sau au citit. Tot timpul erau asistaţi de doamnele care le poartă de grijă.
Una dintre doamne, Elena Gârbea din Starchiojd, ne-a spus că are în casa pe care o îngrijeşte, numită „Casa Londra”, 19 copii: „În casă sunt copii cu vârste de la 3 la 12 ani. Copiii preşcolari nu vin la teme, ci se duc cu cealaltă doamnă în casă, imediat după masă. Doamnele îi ajută pe copii în casă să-şi facă temele, în timp ce cei mici dorm după masă. Pentru că sunt în clasele primare, copiii merg la şcoala din Valea Screzii, satul cel mai apropiat. Ei sunt însoţiţi de una dintre doamne până când ajung la şcoală, apoi sunt preluaţi ca să vină spre casă”.
În sala de sus, unde colorau copiii, mai erau micuţi din casele „Londra”, „Tirol”, „Americană” şi „TVR”. Numele caselor au legătură şi cu unii sponsori care au ajutat la construcţia lor. În fiecare casă sunt patru doamne angajate, care vin cu rândul, două câte două, şi poartă de grijă celor mici, pentru ca aceştia să aibă măcar cât de cât ideea de familie şi de o mamă care le este aproape. Toate doamnele au făcut cursuri de calificare ca lucrători sociali, pentru a putea fi angajate, dar au şi experienţa propriilor copii pe care i-au crescut acasă.
Am vizitat apoi „Casa copiilor mici”, unde am vorbit cu doamna Georgeta Bărbuceanu. În această casă, la parter şi la etaj, locuiesc 11 fete, cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani. Doamna Georgeta ne-a spus că persoanele adulte, responsabile pentru copii, se află în casă zi şi noapte, în funcţie de tura fiecăreia. Nu pleacă nici o doamnă decât dacă vine schimbul ei. De dimineaţă, micul dejun este pregătit de doamne în bucătăriile din casă, după care cei mai mari pleacă spre şcoală, însoţiţi, iar cei mici rămân acasă. După ce vin de la şcoală, toţi copiii merg la masă în sala mare. După masă, încep activităţile de casă. Când am fost noi în vizită, copiii lucrau la diverse felicitări. Desenau, coseau, făceau ciucuraşi. În casă erau Monica, Cristina, Antonia şi Teodora. La ora 18:00, după ce temele şi ghiozdanele pentru ziua următoare sunt gata, toţi copiii merg la paraclisul mare, ca să facă rugăciunea de seară împreună. După rugăciune, copiii mănâncă din nou în sala mare. După masă se pregătesc pentru culcare. „Lucrez aici de aproape 16 ani. În tot acest timp am fost angajată. Noi, cei care ne ocupăm de copii, suntem angajaţi permanent, ca să nu se simtă derutaţi copiii. Îi cresc ca pe copiii mei. Ai mei au crescut deja demult şi am acum şi nepoţi. Când erau la liceu, eu am venit aici să lucrez. Vin din Starchiojd. Mai sunt alte persoane din acelaşi sat, dar şi din Valea Plopului şi din Bătrâni”, ne-a spus Georgeta Bărbuceanu.
Copiii mai mari sunt mai independenţi. Ei ajută în casă doamnele şi încearcă să-şi facă singuri temele, ca să rămână timp mai mult pentru cei mici. Dorinţa părintelui Tănase este ca pe viitor copiii, odată cu creşterea, să înveţe diferite meşteşuguri, ca să-şi poată câştiga existenţa, în cazul în care nu vor reuşi să aibă studii de specialitate. De aceea se şi construiesc în Valea Plopului ateliere unde să se predea tâmplărie, sculptură, croitorie, broderie, pictură şi altele. Unele case din cele două localităţi sunt ocupate chiar de familii cu mulţi copii care nu aveau unde să locuiască. Şi-au organizat gospodăria cum se cuvine şi se bucură de dragostea şi primirea părintelui Nicolae Tănase.
