Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Peste 200 de locuințe afectate în Protopopiatul Târgu Bujor
Probleme sunt și în partea de nord-est a județului Galați, în Protopopiatul Tg. Bujor, acolo unde mai multe locuințe din vecinătatea pâraielor Covurlui și Chineja au ieșit din matcă și au luat prin surprindere peste 200 de gospodării. Cele două firicele de apă, aproape insesizabile în verile secetoase, au inundat în localitatea Băneasa 73 de case, câte 50 la Corni și Măcișeni, vreo 45 la Fârțănești și satul component Viile, dintre care 11 sunt nelocuibile. În tot acest timp, la chemarea Arhiepiscopului Dunării de Jos, parohiile din protopopiat neafectate de ciclonul din 14 septembrie au făcut o adevărată punte a dragostei creștine.
Această structură administrativă a Arhiepiscopiei Dunării de Jos este cea mai întinsă din județul Galați, cu 76 de parohii. Ține de la Șivița până la Bârlad, de la Valea Mărului până la malul Prutului. „Am avut ajutorul creștinilor din satele de pe marginea Prutului, care - sufletește - sunt bogate. Cu sprijinul nemijlocit al credincioșilor din Protopopiatul Tg. Bujor, am reușit să asigurăm apă, alimente neperisabile, îmbrăcăminte, articole de igienă, pe care le-am dăruit din belșug celor care suferă de pe urma inundațiilor. În primele trei zile de mobilizare, am acordat ajutoare în valoare de 130.000 de lei. Următoarea etapă este de a achiziționa sobe, aragaze, cereale pentru animalele rămase în viață. De asemenea, vor fi asigurate haine, încălțăminte, ghiozdane, caiete, pentru școlarii și preșcolarii ale căror familii sunt în dificultăți, din cauza inundațiilor”, ne-a spus părintele Cezar Gagiu, protoiereul de Tg. Bujor.
Și în această parte a județului acționează echipe ale ISU și ale Jandarmeriei pentru dezafectarea locuințelor, a căilor de acces, dar mai este încă mult de lucru. Mai mult, aproape deloc observabil, linia ferată Galați-Bârlad, care se întinde pe 111 kilometri, este suspendată, la propriu și la figurat, din cauza ploilor care au produs alunecarea terenului pe porțiuni importante.
Primarul Adrian Filoti, din comuna Fârțănești, încă din 14 septembrie nu s-a sfiit să ajungă în mijlocul sinistraților. „La noi, la Fârțănești și Viile, mai ales, problema gravă este cu înlăturarea aluviunilor din casele oamenilor, pentru că cei mai mulți sunt neputincioși. I-am mobilizat pe cei apți de muncă, care beneficiază de asistență socială, dar nu e suficient, pentru că nu sunt mulți asistați. Apoi, e nevoie de evaluări, care nu trebuie să întârzie, pentru că vine frigul. Oamenii au nevoie de un acoperiș, de condiții pentru a supraviețui peste iarnă”, ne-a spus edilul.
Imediat după potop, maicile de la Mănăstirea Adam au mers cu hrană caldă și au dus un semn al dragostei creștine semenilor din comuna Băneasa, localitatea cea mai afectată din această parte a județului Galați.
În continuare, la îndemnul Părintelui Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, este nevoie să ne mobilizăm și să fim solidari cu cei care suferă de pe urma inundațiilor. Trebuie să întindem o mână de ajutor celor care sunt încercați în aceste zile, adresându-ne parohiilor aparținătoare sau donând în conturile:
- RO33RNCB0141032864090007 (ROL);
- RO47RNCB0141032864090046 (EUR).
„Podul de iubire” continuă în Protopopiatul Tg. BujorÎn a patra zi de activități filantropice „podul de iubire” a fost consolidat prin solidaritatea credincioșilor din parohiile Tămăoani, Fântânele, Căuieşti și Drăgușeni, pentru familiile greu încercate din localitățile Băneasa, Viile și Măcișeni, din cadrul aceluiași protopopiat. Dacă Parohia Drăgușeni a oferit și o masă caldă credincioșilor de la Cudalbi, Protopopiatul Covurlui, am avut bucuria de a primi și noi, din partea Protoieriei Brăila, prin parohiile Vădeni, Baldovinești și Mărtăcești, ajutoare materiale constând în alimente neperisabile, de igienă, pături, pilote și haine. Momentele dificile prin care trecem contribuie la intensificarea colaborării dintre protoierii, activitățile social-filantropice fiind desfășurate sub înțeleapta îndrumare duhovnicească a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, căruia îi mulțumim pentru grija părintească pe care ne-o poartă permanent. (Pr. Ionuţ Iordache, secretar Protoieria Târgu Bujor) |