Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj Ponoarele, satul care vine direct din legendă

Ponoarele, satul care vine direct din legendă

Galerie foto (10) Galerie foto (10) Reportaj
Un articol de: Dumitru Manolache - 18 August 2019

Sufletul unei comunități se hrăneşte cu fericirea oamenilor care o compun, în care se cuprind și dragostea, și istoria obârșiei lor. Dar ce se întâmplă când începuturile comunității se află dincolo de istorie, în legendă? Unii spun că de aici ar începe necunoaşterea. Noi credem că nu este adevărat, de vreme ce iubirea poate fi asemenea unei legende care reînvie în fiecare zi. Astfel viețuiesc cotidian sătenii din Ponoarele, județul Mehedinți. Ei vin în prezent direct din legendă și-și trăiesc fericiți această identitate asumată, cu o iubire intensă, pe care o împart cu Dumnezeu, cu sfinții și cu aproapele lor.

Ca să înțelegi cum adună în aceeași trăire ponorenii dragostea lor față de Dumnezeu, de sfinți și de semeni, este obligatoriu să le privești așezarea de pe Crovul Peșterii. O înălțime din apropierea satului lor, unde Dumnezeu a împărțit în două lumea, lăsând mijlocul să se facă obârșie oamenilor de aici. Adică legendă. 

Sfântul Nicodim şi ponorenii

Din acest vârf de deal, care miroase răcoritor a cimbrișor înflorit, pe o parte a așezat Creatorul celebrele încrețituri calcaroase numite „lapiezuri”, care alcătuiesc „Câmpul Afroditei” și „Câmpul Cleopatrei”, alături de cele două lacuri fantomatice, Zătonul Mare și Zătonul Mic, iar pe cealaltă parte, satul. Vatra de obârșie a ponorenilor, cu biserica lor nouă luminând ca un far împrejurul. Între ele, a așezat chiar „Podul lui Dumnezeu”, al doilea pod natural ca mărime din Europa și singurul peste care se poate trece aici, între lume și... lume! Și, pentru ca să se plinească lucrarea și oamenii să-și trăiască fericiți identitatea, adică legenda care reînvie în fiecare zi, peste veacuri, l-a trimis pe Sfântul Nicodim să treacă pe el, să străbată ținutul în căutarea unei cascade apărute în vis, deasupra căreia trebuia să ridice o nouă mănăstire. Numai că, din lipsă de credință și lăcomie, două familii înstărite, ca să-l alunge pe sfânt din sat, i-au înscenat furtul unei găini, făcându-l de rușine în fața oamenilor și alungându-l în bătăi de tobă și sunet de cimpoi. Sfântul Nicodim s-a mâhnit tare, spune legenda, și i-ar fi blestemat pe ponoreni să ajungă numai toboșari și cimpoieri, iar pe râul unde voia să înalțe mănăstirea, să nu trăiască nici broaștele. O altă legendă spune că în Peștera Ponoare locuia necuratul. De aceea sătenii L-ar fi rugat pe Dumnezeu să-i scape de el. Și Domnul ar fi lovit tavanul peșterii, care s-a prăbușit peste gura ei, formând podul. Veacurile au trecut, lumea s-a schimbat și oamenii au început să creadă tot mai mult în legende, asumându-și-le, trăind cu ele și în prezent, respirându-le, povestindu-le, reinventându-le. Și totuși, după multe secole, la Ponoarele, ceva s-a schimbat: Dumnezeu l-a împăcat pe Sfântul Nicodim cu oamenii locului. Și, drept mulțumire, ei i-au ridicat sfântului o frumoasă biserică pe o înălțime, ca să lumineze de acolo întregul ținut.

Biserică și oameni

În această vară am călcat și noi acest tărâm, unde oamenii își poartă cu ei trecutul, pentru a cunoaște mai îndeaproape prezentul și viitorul lor și al satului. Așa l-am cunoscut pe Iulian Cerbu Duralia, primarul comunei Ponoarele, care a venit aici de la Crainici, o altă așezare mehedințeană de poveste, ca să ducă mai departe viața de legendă a zonei. 

„Comuna are 15 sate și 2.750 de locuitori. Principalele ocupații ale țăranilor din zonă sunt prelucrarea lemnului, creșterea animalelor, legumicultura, cultivarea pământului. Satul Ponoarele, reședința de comună, are puțin peste 300 de locuitori care, așa cum se știe, continuă să se hrănească din legendele obârșiei lor. De aceea, pe lângă proiectele pe care le derulăm (aducțiuni de apă, canalizare, asfaltare, dezvoltarea turismului) acordăm o mare atenție evenimentelor comunității cu care ea se legitimează. Și numesc aici «Sărbătoarea liliacului», manifestare cu o vechime de o sută de ani, care se desfășoară în luna mai pe Valea Prislopului, unde există o pădure naturală de liliac sălbatic de peste 22 de hectare, în zona Cheilor Băluța; apoi, «Festivalul Național Concurs de Folclor-Ponoare, Ponoare», al cărui director este Niculina Stoican, care are loc la începutul lunii august, ajuns la a XIV-a ediție și la care participă interpreți de folclor de valoare din țară. Iar în satul Gheorghiești, încercăm să reînviem tradiția horei. Zona are un uriaș potențial turistic, pe care dorim să-l punem în valoare. Există aici bisericuța de sub Stei, Peștera Bulba, Podul lui Dumnezeu, cele două Zătoane, Peștera Ponoarele, câmpurile de lapiezuri, Cheile Băluței, pădurea de liliac și multe alte obiective care își așteaptă vizitatorii. În acest sens, sprijinim construirea de pensiuni, deși ne confruntăm cu lipsa forței de muncă, majoritatea tinerilor fiind plecați în afara țării. Dar cea mai frumoasă investiție cu care ne lăudăm este Biserica «Sfântul Nicodim de la Tismana», care a fost sfințită în vara anului trecut şi pe care noi o numim «catedrala noastră». Ponoarele este un loc iubit de Dumnezeu. Când s-a pus piatra de temelie a sfântului locaș, deși nu ploua, a apărut curcubeul pe cer! Semn de mare binecuvântare. Biserica reprezintă cea mai concretă formă de coeziune a comunității. Eu unul cred în Dumnezeu foarte mult. Fără El și fără biserici, nici această zonă nu s-ar putea dezvolta. Sper ca viitorul să fie mai înfloritor și să ne aducem consătenii acasă de pe unde sunt, pentru că aici le este locul. Îl simt pe Dumnezeu lângă mine. În urmă cu șase ani, fata mea cea mică, Mihaela Luana, a suferit un grav accident. A fost lovită de o mașină. Medicii nu-i mai dădeau nici o șansă. După mai bine de opt luni de comă și-a revenit. Când s-a trezit, ne-a povestit cum a fost ea ținută în brațe de Maica Domnului, alături de care se afla Mântuitorul Hristos, și cum s-a întors ea dintr-un câmp verde la noi, pentru că îi părea rău să ne părăsească”, ne mai spune domnul primar. 

Am plecat din Ponoarele cu bucuria celor care reușesc să trăiască, fie și câteva clipe, identitatea legendară asumată atât de viu de oamenii locului, adevărul Bisericii care îi împacă și îi unește și nemărginita credință că viitorul nu poate fi decât unul al speranței. Trecând pe „Podul lui Dumnezeu”, am văzut acel curcubeu rămas pentru totdeauna deasupra bisericii noi, bucurându-ne de acest privilegiu, căci el este „brâul lui Dumnezeu ce strânge suflete între lumină şi întuneric”, cum spune scriitorul Ionuț Caragea.