Sâmbăta de Sus, foarte sus

Sâmbăta de Sus, în județul Brașov, la poalele Munților Făgăraș, într-un peisaj de vis, este categoric o țintă turistică. Dar este mult mai mult decât atât: un centru de spiritualitate pe care pare că se sprijină masivul muntos din spatele Mănăstirii Brâncoveanu și de la care ai senzația că se hrănește natura din jur, de un verde fascinant, un centru care radiază, la propriu și la figurat, cuvântul lui Dumnezeu. La propriu, pentru că slujbele și dangătele clopotelor plutesc pe deasupra pădurilor, alunecă pe iarbă, curg odată cu râul și se aud, fie și doar ca un ecou, la mare distanță. 

Satul are cinci veacuri și jumătate de existență, fiind atestat documentar încă din 20 ianuarie 1437. Chiar dacă mănăstirea, așezământ monahal de călugări, nu este singurul loc din zonă care merită vizitat, ea domină împrejurimile și atrage anual zeci de mii de credincioși, mai ales la cele două hramuri ale bisericii istorice, „Adormirea Maicii Domnului” și „Izvorul Tămăduirii”. Biserica, inițial una de lemn, a fost construită în 1657, din inițiativa vornicului Preda Brâncoveanu, înlocuită ulterior cu una de zid prin grija domnitorului Constantin Brâncoveanu. 

Transilvania abia scăpase de încercările de calvinizare. După trecerea Transilvaniei sub stăpânirea habsburgilor, atacurile au continuat însă asupra credinței ortodoxe, așa încât, pentru a o salva, domnitorul Constantin Brâncoveanu a întemeiat la Sâmbăta de Sus o mănăstire ortodoxă. Apoi, însă, a început calvarul: peste 250 de mănăstiri au fost distruse de armata generalului Bukow. În 1785, a venit rândul Mănăstirii Brâncoveanu: ­curtea de la Viena l-a trimis pe generalul Preiss, care a dărâmat așezământul cu tunurile. Chiliile au fost distruse complet, iar biserica, adusă în stare de ruină. Au urmat 140 de ani de părăsire...

Restaurarea bisericii s-a săvârșit începând cu 1926, sub păstorirea celui de-al doilea ctitor, Mitropolitul Nicolae Bălan, fiind sfințită la praznicul Adormirii Maicii Domnului, joi, 15 august 1946. Mitropolitul a reconstruit în forma iniţială şi vechea clopotniţă, unde s-au aflat cele 5 clopote, a căror greutate depăşeşte 2.000 kg, până în anul 1997, când au fost mutate în turla noii biserici. 

În 1976-1977 s-a împrejmuit suprafaţa aflată în proprietatea mănăstirii, s-a instalat o nouă poartă, sculptată în lemn de stejar, şi s-a încheiat lucrarea de restaurare a paraclisului brâncovenesc. În interiorul curţii mănăstirii se află fântâna „Izvorul Tămăduirii”, atestată documentar din secolul al 16-lea, cea mai veche piesă din incinta mănăstirii, în jurul căreia s-au ţesut în timp multe întâmplări miraculoase şi legende.

Al treilea ctitor al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbătă de Sus a fost Antonie Plămădeală, Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului, Crișanei și Maramureșului, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit 15 ani în 29 august 2020. Acesta a rezidit din temelie incinta, lucrare începută în anul 1985. Sub îndrumarea sa directă, s-au făcut reparații capitale și s-a restaurat pictura din biserica voievodală. În deplină clandestinitate, în ultimii ani de comunism a fost amenajat în latura de sud-vest a noii incinte un paraclis de dimensiuni impresionante. Noua biserică a fost sfinţită în 1993 de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist al României, împreună cu un impresionant sobor de ierarhi români şi străini. Ocrotitor al acestui nou locaş a fost rânduit tocmai cel dintâi ctitor, Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu.

În corpul de clădiri așezat pe latura de nord se află o bibliotecă având peste 65.000 de volume (dintre care 40.000 donate de Mitropolitul Antonie Plămădeală), 2.000 de volume de carte veche, şi 10.000 de periodice, plus un muzeu cu icoane pe sticlă şi pe lemn din secolele 18-19, veşminte şi obiecte liturgice, manuscrise, scrisori şi alte obiecte de artă religioasă, colecţionate de același ierarh, care voia să facă din Mănăstirea Brâncoveanu un centru de spiritualitate ortodoxă şi de cultură românească. Ceea ce s-a și întâmplat, mai ales după ce s-a ridicat clădirea care adăposteşte „Academia Sâmbăta”, care, pe lângă o modernă sală de conferinţe, congrese şi simpozioane, are şi camere de dormit.
Și asta nu e tot! În cadrul mănăstirii mai funcționează Centrul de patrimoniu cultural „Radu Brâncoveanu” și Așezământul filantropic „Sfântul Efrem cel Nou și Sfântul Nectarie Taumaturgul”, ambele sfințite în 2017 de actualul Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Lau­rențiu Streza, născut chiar în Sâmbăta de Sus. Ierarhul nu lipsește de la marile sărbători celebrate în mănăstire, căreia îi poartă permanent de grijă. Tot din grija lui s-a finalizat şi construirea unei cantine moderne, cu peste 500 de locuri, dotată cu cele mai moderne utilaje şi instalaţii.

În afara celor deja pomeniți, memoria locului păstrează vie amintirea Părintelui Arsenie Boca, stareț aici între 1940 și 1944 și îndrumător spiritual al românilor din Țara Făgă­rașului.
Să adăugăm și un element al mileniului trei, care dovedește, o dată în plus, că Biserica nu este vrăjmașa tehnologiei: Mănăstirea Brâncoveanu are un site impecabil.

Frumoasă țară avem!

În Sâmbăta de Sus, localnicii se ocupă cu turismul de pensiune, cultivarea plantelor și creșterea animalelor. Unii lucrează în întreprinderi și instituții din localități apropiate sau dețin mici firme de producție ori servicii. Există aici rețele de telefonie fixă și mobilă, internet, gaze naturale, televiziune prin cablu, rețele de apă curentă, o grădiniță și o școală generală.
Am ajuns acolo alegând drumul mai lung, pentru că nu fuseserăm niciodată pe Trans­făgărășan. A meritat din plin efortul, chiar dacă la Bâlea Lac am dat peste câteva sute de mașini și mii de oameni - într-o zi de marți! - fără vreo distanțare socială și n-am prea zărit măști... De mai multe ori, pe parcursul coborârii, am șoptit „Frumoasă țară avem!”, sentiment care s-a întărit la destinație - o pensiune aflată la câteva sute de metri de mănăstire, cu o curte imensă și verde pe marginea râului Sâmbăta. Cum putea să se numească altfel decât Eden?

Am vizitat, firește, în două rânduri, mănăstirea, inclusiv ocolind-o de jur împrejurul incintei - un parc superb și minunat întreținut -, dar am intrat și în pădurea alăturată, reușind chiar să ne rătăcim un pic printre arborii înalți parcă până la cer.

Sâmbăta de Sus este astfel așezată încât, dacă ești cu mașina, poți ajunge relativ repede - ceea ce am și făcut - la Sibiu, respectiv Brașov, amândouă orașe extrem de frumoase, și mult mai repede la Făgăraș, unde, din păcate, în afară de interiorul Cetății, nu prea ai ce vedea, deoarece urbea arată trist. 

O senzațională surpriză, însă, a fost mănăstirea rupestră din Șinca Veche, care va beneficia în „Ziarul Lumina” de un articol separat.