Sfântul Fanurie, prăznuit în Biserica Metamorphosis

Ajungând la țărmul Mării Negre, în zona peninsulară a Constanței, maiestuos se înalță silueta albă a unei biserici, care parcă ar fi străjer al imensității de ape care se pierd în zare. Biserica Metamorphosis stă de veghe aici de aproape 200 de ani, fiind ctitorie a comunității elene de la Tomis. Constănțenii ortodocși vin în mare număr aici și asta pentru că dincolo de pitorescul așezării lăcașului de cult, aici găsești un duh care te eliberează și te întărește.

La icoana înveșmântată în flori a Sfântului Fanurie rugăciunea nu conte­nește nici o clipă, iar jertfa celor care au evlavie la acest sfânt se materializează în fanuropitele aduse la biserică și împărțite săracilor.

Lăcaș grecesc de aproape 200 de ani

Făcând popas la țărmul mării, o panoramă de nedescris se așterne în fața ochilor, privirea pierzându-se în larg, iar sufletul căutându-L pe Dumnezeu în biserica ce se înalță, acolo, lângă mare. Lăcașul de închinare este impresionant, având în vedere că la început aici era o mică biserică de lemn. Construită de comunitatea elenă din Tomis, în anul 1862, bisericuța avea la acea vreme două camere, una dintre ele servind drept sală de clasă. Mai târziu, arhitectul grec Iani Teoharidi avea să conceapă un proiect mai amplu al noii biserici, care să corespundă canoanelor ortodoxe.

Construcția în formă dreptunghiulară nu are turle, deoarece bisericile creştine din Imperiul Otoman nu aveau voie la acea vreme să fie mai înalte decât moscheile musulmane. Interiorul, în schimb, a fost de la început asemenea bisericilor noastre ortodoxe. De-a lungul anilor s-au făcut mai multe modificări interioare, adăugându-se un cafas și două balcoane laterale, în stil grecesc, ce dau o notă aparte lăcașului de închinare. Ulterior i s-a adăugat și o clopotniță, care, fiind încadrată din construcție, nu a afectat în nici un fel stilul arhitectural.

Pictura inițială a bisericii a fost executată de un renumit pictor aghiograf venit special din Sfântul Munte, dar din cauza deteriorării accentuate, generată de aerul umed și sărat de la malul mării, aceasta a fost repictată între anii 1988 şi 1990 de pictorul Nicolae Radu. În anul 2004 biserica greacă din Constanța a fost inclusă pe lista de Patrimoniu Naţional şi Cultural. Din lipsă de fonduri, membrii comunităţii elene nu au reușit să restaureze biserica, aflată într-o stare avansată de degradare, motiv pentru care au cerut aprobarea Patriarhiei Române ca lăcaşul de cult să treacă în administrarea Bisericii Ortodoxe Române. Slujbele se oficiază atât în limba română, cât şi în limba greacă, iar biserica este deschisă pe tot parcursul zilei, astfel încât creștinii de pretutindeni să poată face aici, oricând, un popas de rugăciune.

Sfântul din Rodos arată calea spre împlinire

Marea majoritate a celor care se opresc aici o fac pentru a cere luminare a minții, împlinire sau vindecare de boli, prin mijlocirea Sfântului Fanurie. Nu se cunoaște cu exactitate locul și perioada în care sfântul a trăit, însă, conform tradiției, acesta s-a născut în Rodos, într-o familie cu părinți păgâni și foarte bogați. După moartea tatălui, familia a început să trăiască în sărăcie. Mama sfântului, neavând cu ce să-și întrețină cei 13 copii, a început a duce o viață de păcat și desfrânare, o viață numai de ea știută. Întâmplarea a făcut ca la îndemnul unor cunoscuți, fiul său să o surprindă într-un local de noapte. Chiar în clipa aceea femeia și-a dat sufletul de durere, iar Fanurie a părăsit cetatea, retrăgându-se la pustie. Acolo a învățat să trăiască asemenea sihaștrilor, ducând o viață de sfințenie și neîncetată rugăciune, după învă­țăturile Mântuitorului Hristos.

Toate acestea le datora unui pust­nic îmbu­nătățit care, după ce l-a inițiat în tainele acestui mod de viață, l-a și botezat. După un timp, Sfântul Fanurie a început să-L propovăduiască pe Hristos în cetățile păgâne din împrejurimi, dar a fost prins de închinătorii la idoli, care l-au supus unor chinuri groaznice. Datorită curajului cu care și-a propovăduit credința, tânărul Fanurie a fost alungat cu pietre, apoi întins și zdrobit. Dar cruzimea abia acum avea să înceapă: l-au sfâșiat cu unghii de fier, l-au ars cu torțe, i-au pus cărbuni aprinși în palme, l-au tras pe roată, după care l-au aruncat într-o groapă cu lei și l-au strivit cu o piatră imensă. Sfântul Fanurie a murit mucenicește pe când abia împlinise 19 ani. Din pricina vitregiilor vremii, viața sfântului a fost uitată, până când s-a descoperit întâmplător icoana sa printre ruinele unei biserici din insula Rodos. Sfințenia sa este foarte răspândită în rândul grecilor, ­fiind considerat sfânt făcător de minuni. Numele sfântului, în limba greacă, înseamnă „cel ce arată” și, de aceea, este considerat aducătorul lucrurilor pierdute și arătătorul căii de urmat în vreme de necaz, rătăcire sau îndoială. La biserica greacă din Constanța vin permanent credincioși români, greci și de alte na­ționalități, cu convingerea că sfântul îi ajută pe toți cei care se roagă la icoana sa, așezată la loc de cinste în biserica de la malul mării.

Taina „fanuropitei”

Întâmplarea a făcut să ajung la Biserica Metamorphosis chiar când începea Acatistul Sfântului Fanurie. După slujbă, am avut curiozitatea să înțeleg care este sem­nifi­cația acelor „fanuropite”, împărțite sărmanilor, dar și celorlalți cre­dincioși. Am aflat chiar atunci, acolo, de la părintele Gheorghe Malcea care mi-a împărtășit bucuria pe care o trăiește ori de câte ori un creștin primește răspuns la rugăciune: „Toți cei necăjiți și întristați găsesc aici mângâiere. Dumnezeu ne iubește pe toți în egală măsură, necondiționat. În biserica noastră, credincioșii participă în număr mare la Sfânta Liturghie, dar și la slujba Sfântului Maslu și la Acatistul Sfântului Fanurie, care se săvâr­șește în fiecare zi de vineri. Noi am preluat și tradiția greacă a «fanuropitei», care se sfințește și se împarte săracilor în nouă zile de vineri la rând. În cea de-a zecea vineri, se face o plăcintă mai mare, în semn de mulțumire pentru ajutorul Sfântului Fanurie”.

Fanuropita este o prăjitură foarte populară în Grecia, aromată și foarte simplu de făcut. În timpul preparării acestor pite, se rostesc rugăciuni către Sfântul Fanurie și pentru mântuirea mamei sale. Tradiția spune că Sfântul Fanurie s-a rugat lui Dumnezeu înainte de a muri astfel: `Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe aceştia care au făcut plângere şi strigare, fă ca tot cel ce va face o turtă cu ulei şi cu zahăr sau o plăcintă şi o va da săracilor să fie ascultat în orice durere dreaptă va avea. Aceasta zic să fie pentru iertarea păcatelor mamei mele, care a murit păcătoasă”. Iar Domnul i-a răspuns: „Fie, Fanurie, după cuvântul tău și tot cel ce te va chema pe tine în ajutor să fie ascultat de Mine și tu vei fi ajutorul celor aflați în nevoi”. Fanuropita se poate face oricând în timpul anului, dar în mod deosebit în ziua de 26 august, fiind dusă apoi la Vecernia dinaintea Sfintei Liturghii din data de 27 august, unde este binecuvântată şi apoi împărţită săracilor.

După ce m-am închinat la toate icoanele care luminează acest sfânt lăcaș, am rămas cu privirea undeva departe, dincolo de zidurile groase ale bisericii. Aici am simțit duhul rugăciunii într-un alt mod și, în fața icoanei Sfântului Fanurie, am găsit nebănuite răspunsuri la multe din frământările sufletului. Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Fanurie în fiecare an, în ziua de 27 august, ca pe un Sfânt Mucenic grabnic ajutător.