Un grup de pelerini de la Biserica Dobroteasa din București au pornit cu nădejde de mântuire, în perioada 14-20 ianuarie, spre Ierusalim și către celelalte locuri sfinte din Israel și Palestina. Pelerinajul a avut loc cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel și prin grija părintelui paroh și duhovnic Gheorghe Sima. Au fost credincioşi din țară, dar şi din Anglia, Franța, Canada, unii dintre ei însoțiți de copii de 5-6 ani. Pe când pluteam pe valurile liniștite ale Mării Galileii, un părinte ghid al unui alt grup de pelerini a remarcat laconic: „Ceva nu este în regulă cu acest grup, de unde atâția tineri și copii pelerini în Țara Sfântă, căci noi am cam pierdut copiii și tinerii din parohii?”
Un grup de peste nouăzeci de credincioși, din care au făcut parte copii, tineri, adulți și vârstnici, unii trecuți de 80 de ani, majoritatea din București, dar și din Franța, Marea Britanie și Canada, uniți de părintele lor duhovnicesc, preotul Gheorghe Sima de la Parohia Dobroteasa, au pornit cu nădejde de mântuire spre Ierusalim și către celelalte locuri sfinte din Israel și Palestina. A fost un grup neobișnuit de vreme ce un părinte ghid al unui alt grup de pelerini a remarcat laconic, pe când pluteam pe valurile Mării Galileii: „Ceva nu este în regulă cu acest grup, de unde atâția tineri și copii pelerini în Țara Sfântă, căci noi am cam pierdut copiii și tinerii din parohii?”
A fost un pelerinaj memorabil în Ţara Sfântă, care a îmbinat plăcut frumusețea locurilor cu explicațiile biblice și bucuriile omenești binecuvântate, incluzând aici mâncarea locală, soarele, marea și locurile frumoase odihnitoare, pline de pace și care ne-au stârnit setea de taină spre împlinirea chemării noastre la sfințenie, la adevăr și înțelepciune.
Minunile sunt pentru credincioși
Punctul de atracție al pelerinajului din această perioadă a fost minunea care se petrece la Iordan, la sărbătoarea Botezului Domnului. Într-adevăr Iordanul își întoarce apele înapoi într-un dans sesizat de ochiul fizic, dar mai ales de cel duhovnicesc. Minunile nu sunt pentru necredincioși! La fel cum norul de pe Tabor, arătarea stelei în Betleem sau coborârea Sfintei Lumini în Ierusalim, precum și alte minuni evidente din Țara Sfântă nu pot schimba, în general, inimile sau mințile celor necredincioși sau iscoditori. Acestea sunt minuni recurente și cutremurătoare pentru cei care au ochi să le vadă, minte să le priceapă și inimă să le primească. În primul rând și mai mult decât orice, trăirea lăuntrică a bogăției harului din aceste locuri schimbă viețile pelerinilor. A fost o mare bucurie când două persoane din grupul nostru ne-au mărturisit cu emoție că aici au primit pentru prima dată în viață Sfintele Taine ale Mărturisirii și Împărtășirii, la Liturghia de pe Golgota.
Ascultând cuvintele mângâietoare ale Sfintelor Scripturi, explicațiile ghizilor și observând cum toate se împletesc, natura cu lucrarea lui Dumnezeu și a omului, călcam apăsat și hotărât pe pământul cel sfânt care, însă, în lumea noastră pământească, este amestecat cu sânge, războaie, neputințe, ambiții, răutăți și rațiuni omenești. Creștinii din Țara Sfântă sunt prinși la mijloc, între dorințele altor popoare de a stăpâni Ierusalimul cel pământesc. Frații noștri evrei doresc să recupereze toate cele de odinioară, iar arabii să rețină ce au cucerit demult, în timp ce creștinii încearcă să supraviețuiască strâmtorați și de unii, și de alții. Confrații noștri uită însă că pentru a intra în Ierusalimul cel de Sus vor trebui, probabil, să renunțe la cel de jos.
Deșertul sterp, dar luminos
Dintre toate locurile vizitate, atinse și sărutate, nu putem uita frumusețea mângâietoare a bazilicii din Betleem, ridicată de Sfinții Împărați, mai întâi Constantin cel Mare și maica sa Elena, și desăvârșită mai apoi de Justinian și Teodora. Acest edificiu nu are pereche în lume: mozaicul grandios și dimensiunile impresionante, dar în același timp echilibrate, peștera și steaua magilor. Bucuria Crăciunului este reală, veniți și la Betleem să o trăiți din plin!
Apoi Iordanul, cu atracția sa de râu exotic, i-a primit pe copii în apele sale, după o lungă, dar binecuvântată așteptare - chiar atunci când eram gata de plecare și după ce își scoseseră și puseseră înapoi ghetuțele de vreo 4-5 ori - cu picioarele desculțe, în cămășuțe albe, suflecate pe la poale. Prin ei ne-am sfințit și noi cei care n-am ajuns să mai intrăm în apa Iordanului.
Incursiunile din deșertul sterp, dar luminos și primitor au fost bine-venite. Am poposit la racla Sfântului nostru de la Hozeva și la Mănăstirea Sfântului Sava, loc de nevoință aspră a călugărilor, dar și al marilor ispitiri ale minții și zelului unora.
Punctul culminant a fost, așa cum se cuvenea, pășirea în marea și sfânta Biserică a Învierii sau a Sfântului Mormânt al Domnului. Aici sunt marile momente ale istoriei mântuirii noastre: piatra ungerii, care încă mai izvorăște mir de 2.000 de ani, Golgota, cu locul căpățânii lui Adam de sub ea, locul aflării Crucii răstignirii Domnului, locul pironirii Sale pe cruce, unde se aud loviturile de ciocan și cuie, și în final, mormântul cel de viață-dătător al Domnului, care are înlăuntrul său taina întregului univers, pe Cuvântul lui Dumnezeu răstignit, îngropat, înviat și înălțat la cer, prin Care toate s-au făcut și s-au împlinit întocmai după cuvântul Scripturii.
Ne-am amintit aici și de întâmplarea Cuvioasei Maicii noastre Maria din Egipt care și-a început viața de sfințenie la ușa Bisericii Învierii, precum și de minunea Sfintei Lumini, care a despicat coloana din stânga intrării principale, atunci când ortodocșii, oropsiți de frații lor armeni, au primit lumina din cer în afara bisericii. Întreaga experiență a morții și Învierii Domnului a fost încununată de participarea noastră la Dumnezeiasca Liturghie de după miezul nopții, în cripta cea de sus a Golgotei.
Toți suntem ai lui Hristos
Diferența (de așezare și acces) dintre bărbați și femei, problematică uneori chiar și în bisericile noastre, dispare la Sfântul Mormânt. În capela Golgotei, neexistând catapeteasmă, femeile au acces până la Sfânta Masă, iar în Sfântul Mormânt, unde se săvârșește și Liturghia, intrăm toți, fără deosebire, pentru închinare. Să mai adăugăm că această biserică este slujită de greci, de armeni, de catolici, chiar și de necreștini care escortează ceremoniile principale. Aici toți suntem ai lui Hristos și vedem că se potrivește bine cuvântul Sfântului Apostol Pavel: în Hristos nu mai este nici evreu, nici elin, nici bărbat sau femeie (Galateni 2:28).
În ultima zi, am poposit și la Așezământul nostru din Ierusalim. Bucuria ne-a fost deplină și acolo, la umbra epitrahilului părintelui Teofil.
Nu puține le-au fost încercările acestor pelerini - dragul lor părinte duhovnic, pierzându-și maica, a rămas acasă pentru a o petrece pe drumul veșniciei; apoi, chiar din a doua zi, s-a pornit furtună mare în Nazaret, rar văzută prin aceste locuri, cu șuvoaie de ape curgând la vale pe străzi, continuând, după o zi liniștită și însorită pe Marea Galileii, în a treia zi a pelerinajului, în Ierusalim, s-au mai adăugat grindina și un frig pătrunzător. După zbuciumul acestor ispite, grupul a rămas împreună (chiar și după ce o soră întru Domnul și-a frânt piciorul în ultima zi, pe când reveneam la Mormântul Domnului să ne luăm rămas-bun de la El) și fiecare ne-am întors întru ale noastre, întăriți de har pe calea mântuirii, mai puternici în credință și mai hotărâți ca niciodată să ne purtăm crucea, cu demnitate și bucurie, până la capăt, în ascultările noastre de zi cu zi.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să păstrăm tainic în inimă toate câte am primit în dar din belșug și fie ca demnitatea și măreția Ortodoxiei și a neamului nostru românesc să dăinuiască în Țara Sfântă și în țara noastră ca o candelă nestinsă până la sfârșitul veacului acestuia pământesc și în Împărăția lui Dumnezeu! (Pr. dr. Liviu Barbu, Marea Britanie)
