Boala trupului, leac pentru suflet

Urmare a păcatului strămoşesc, boala, ca orice altă formă de suferinţă ce decurge din pierderea harului divin, traversează viaţa creştinului cu scopul de purificare a sufletului prin sporirea răbdării şi a virtuţilor duhovniceşti.

La zidirea sa, trupul omului a fost creat ca templu al Duhului Sfânt, corabie mlădioasă a sufletului, cu care acesta călătorea prin lume. Odată însă cu degradarea survenită în sânul creaţiei prin căderea omului în păcat, trupul însuşi a căzut prada vulnerabilităţii, suferinţei şi morţii. Aşa au pătruns în lume durerea şi boala. Însă pentru creştinul autentic acestea fac parte, fără îndoială, din instrumentele necesare ascensiunii spirituale în vederea mântuirii.

Boala, asemenea unui remediu amărui, vindecă patimile sufletului, reîntorcându-ne privirea asupra milostivirii lui Dumnezeu şi sporind smerenia, ea fiind o consecinţă a păcatelor noastre, dar şi o cale de izbăvire.

La fel cum prin neascultarea lui Adam s-a îmbolnăvit, întreaga fire omenească, prin jertfa lui Hristos ea este tămăduită, mântuită şi îndumnezeită. Mântuitorul îl face pe fiecare om părtaş la vindecarea adusă de El întregii firi, dând leacurile cuvenite bolilor sale şi revărsând asupra fiecăruia harul Său, după cât are nevoie şi după cât de mult nădăjduieşte la ajutorul Lui.

Aşa cum spune Cuviosul Ioan Carpatinul: "Marele Doctor este aproape de toţi cei ce suferă. El poartă neputinţele noastre şi cu rana Sa ne-a tămăduit (Is. 53,5) şi ne tămăduieşte. De faţă este şi acum, dând leacurile Sale mântuitoare". Ca formă de tăiere a voinţei personale şi egoiste, boala reprezintă o cale de mucenicie şi totodată o piatră de încercare a răbdării pentru cei ce vor să ducă lupta cea bună.

"E o minune cum de mai trăiesc"

Unul dintre cei mai mari ieromonahi făcători de minuni ai secolului trecut, părintele Porfirie, mărturiseşte: "Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat multe boli. De multe ori Îi spun: "Hristoase al meu, iubirea Ta nu are hotar!" E o minune cum de mai trăiesc.

Printre alte boli ale mele, am şi cancer la hipofiză. S-a făcut acolo o tumoare care creşte şi apasă pe nervul optic. De-asta nu mai văd acum. (…) Mă doare mult, sufăr, dar este foarte frumoasă boala mea. O simt ca iubire a lui Hristos. Mă străpung la inimă şi mulţumesc lui Dumnezeu. Este pentru păcatele mele. Sunt păcătos şi Dumnezeu Se străduieşte să mă curăţească."

Terapia creştină a bolilor se întemeiază pe harul dumnezeiesc. Procesul de tămăduire şi de întoarcere a omului la sănătatea cea dintâi se înfăptuieşte prin conlucrarea harului pe care-l revarsă Duhul Sfânt şi a strădaniei creştinului de a-l primi înlăuntrul fiinţei sale, de a se face vas al harului.

Boala, aşadar, trebuie întâmpinată cu recunoştinţă şi răbdare, întrucât ea este un dascăl înţelept care ne povăţuieşte să nu ne legăm de lumea în care trăim, ne învaţă că această lume este trecătoare şi că noi înşine nu vom zăbovi foarte mult în ea.