Dacă urmăm un tratament cu antibiotice și ne dorim ca el să fie eficient, trebuie să îl urmăm cu strictețe, exact așa cum ne-a recomandat medicul, fără să-l întrerupem, altfel riscăm să luăm degeaba
Făina de porumb, materie primă versatilă în bucătărie
Făina de porumb, obținută din măcinarea boabelor, reprezenta în trecut materia primă de bază pentru „pâinea” țăranului român. O porție de mămăligă poate fi mai atractivă din punctul de vedere al nutrienților decât o felie de pâine din făină albă şi, de ce nu, poate fi chiar mai gustoasă. Mălaiul conține numeroase minerale și vitamine: A, B1, B6, B9, C, K, dar şi fier, fosfor, zinc, potasiu, magneziu, proteine, fibre.
Făina de mălai nu conține gluten şi are proprietăți astringente, diuretice, tonice, antiinflamatoare. Gastrita hiperacidă și ulcerul, spre exemplu, sunt ameliorate prin consumul de mămăligă caldă în loc de pâine, deoarece mălaiul, pe lângă efectul de reducere a acidității, are și o acțiune ușor calmantă.
Porumbul este o materie primă foarte versatilă pentru industria alimentară, obținându-se o multitudine de produși secundari, precum amidon, fructoză, sirop de fructoză etc. Făina de porumb poate înlocui tradiționala făină de grâu, deci, este un ingredient din care se poate găti, pe lângă pâine, clătite, wafe, biscuiți, produse de patserie etc.
Pâine cu mălai
Ingrediente: 300 g mălai, 150 g făină albă, 125 g margarină, 1 lingură zahăr, 1 linguriță sare, 350 ml apă caldă, 25 g drojdie uscată. Preparare: Se macină cât mai fin mălaiul cu o râșniță de cafea. Într-o crăticioară se topește margarina și se pune la rece, apoi într-un bol se amestecă făina de mălai cu făina de grâu; se adaugă sarea, zahărul, drojdia și apa călduță și se amestecă până se omogenizează aluatul, apoi se adaugă margarina topită, se frământă bine și se pune la dospit. Între timp, se pregătește o tavă de cozonac, se tapetează cu hârtie de copt, se modelează aluatul și se pune în tavă, se mai lasă puțin la crescut și apoi se pune la cuptor pentru 40-50 de minute, la 150 grade C.
Cartofi în crustă de mălai şi condiment la cuptor
Ingrediente: 6 cartofi mari, 60 g mălai, 10 g sare, 10 g boia dulce, 1 g piper măcinat, 2 g cimbru, 2 g busuioc, 5 g usturoi praf, 4 căței de usturoi, 50 g margarină topită, 50 ml ulei. Preparare: Se curăță și se spală cartofii, se șterg bine cu un șervețel de bucătărie, apoi se taie în 6-8 bucăți pe lung. Se amestecă într-un mojar usturoiul până se face pasta; se adaugă margarina topită și uleiul, apoi se amestecă mălaiul cu condiment; se unge o tavă yena cu ulei sau margarină şi se dă fiecare bucată de cartof prin compoziția de margarină cu usturoi, apoi prin condiment; se așază în tavă, se acoperă cu o folie de aluminiu și se dau cuptor, la 180 de grade C. Se pot consuma ca atare sau cu diferite salate sau ca garnitură.