Dacă urmăm un tratament cu antibiotice și ne dorim ca el să fie eficient, trebuie să îl urmăm cu strictețe, exact așa cum ne-a recomandat medicul, fără să-l întrerupem, altfel riscăm să luăm degeaba
Fructele de kumquat întăresc sistemul imunitar
Provenit din zona Asiei de Sud și a regiunii Pacificului, denumirea fructului kumquat derivă din cuvintele cantoneze kam kwat și care înseamnă „portocală de aur”. Multă vreme fructele kumquat au fost cultivate în India, Japonia, Filipine, Taiwan. În anul 1846 au fost aduse în Europa, iar la sfârșitul secolului 19 au fost introduse în America de Sud.
Kumquat este în esență o portocală în miniatură, dar cu un gust mult mai concentrat decât al acesteia din urmă. Spre deosebire de portocală, kumquat se consumă cu coajă, care este dulce, ceea ce îi dă o savoare deosebită. Acest fruct este plin de vitamine și de nutrienți, fiind o sursă foarte bună de fibre. Conține vitaminele A, C, E, B1, B2, B3, B6, antioxidanți, fitosteroli, flavonoide, acid ascorbic, acizi grași, substanțe esențiale pinen, monoterpen și limonen, thiamină, riboflavină, niacină, colină, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc, cupru, mangan etc.
Astfel, consumul de kumquat prezintă o serie de beneficii pentru organism, și anume: întărește sistemul imunitar, combate constipația, dă pielii un aspect sănătos, previne apariția aterosclerozei, sprijină activitatea inimii și a creierului, previne dezvoltarea bolilor virale și infecțioase, are un efect benefic asupra sistemului nervos, întărește vederea și ameliorează oboseala ochilor, îmbunătățește starea articulațiilor și previne durerile de cap, ajută la ameliorarea inflamațiilor, ajută la accelerarea pierderii excesului de grăsime, este foarte benefic în depresie, insomnie și anxietate.
Fructele kumquat se consumă ca atare sau se pot adăuga în salate, prăjituri, chiar și în sosuri.
Rețetă
Tartă cu kumquat și ciocolată
Ingrediente: 1 cană de făină, 3 linguri de zahăr pudră, 3 linguri de cacao pudră, un praf de sare, 5 linguri de unt, 2 lingurițe esență de vanilie, 2 linguri apă. Pentru cremă: 150 g zahăr, 6 linguri unt, 2 ouă mari, 1 lingură coajă de portocală, 1 lingură esență de portocală, 2 lingurițe esență de vanilie, 1 cană făină de migdale, 3 linguri pudră de cacao, 2 linguri de făină, 100 g bucăți de ciocolată, 1 cană de fructe kumquat tăiate felii subțiri, 2 linguri de zahăr. Preparare: Se amestecă într-un bol făina, zahărul pudră, pudra de cacao și sarea; se adaugă untul și se amestecă bine; se adaugă esența de vanilie și apa și se amestecă în continuare, apoi se pune aluatul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt; se pune în congelator pentru 30 de minute, apoi în cuptorul preîncălzit până ce crusta este gata. Pentru cremă, se amestecă zahărul cu untul într-un bol, se adaugă ouăle, coaja de portocale, esența de portocale și esența de vanilie și se amestecă; se adaugă făina de migdale, pudra de cacao și făina și se amestecă; se acoperă bolul cu o folie și se pune la frigider. Peste crustă se pun bucăți de ciocolată, apoi se pune crema pe deasupra; se adaugă feliile de kumquat, iar deasupra lor se adaugă două linguri de zahăr; se pune tarta la cuptor 40-45 de minute; se lasă la răcit înainte de a fi servită.