Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Gulanul și capacitățile sale vindecătoare
Gulanul (Gynostemma pentaphyllum) este o plantă foarte populară în China și Japonia datorită calităților adaptogene și de regenerare a ficatului. El crește în sălbăticie și este utilizat de secole în medicina tradițională. Sunt mărturii legate de capacitățile lui vindecătoare care datează încă din timpul dinastiei Ming. Mai este cunoscută ca „iarba nemuririi” sau „iarba miracol” datorită efectelor sale antiîmbătrânire și a capacității de îmbunătățire a sănătății. Principalii compuși activi sunt gipenozidele. Planta mai conține și ginsenozide, carotenoizi, acid cafeic, qercetină, kaempferol, rutină, seleniu, vitamine, minerale, proteine, polizaharide și calciu.
Gulanul echilibrează tensiunea arterială, ajută în tratarea hepatitei, protejează ficatul, este benefic în bronșită, combate insomnia, scade nivelul colesterolului rău și îl crește pe cel bun, are capacitatea de a inhiba aglomerarea de trombocite, ceea ce scade riscul producerii unui atac cardiovascular, tratează diabetul, vindecă bronșita, poate preveni boala Parkinson, protejează celulele pancreasului, previne ulcerul și protejează ADN-ul.
Gulanul trebuie evitat de femeile însărcinate și de cele care alăptează. Planta se consumă în stare proaspătă adăugată în salate, diferite mâncăruri, supe. Se comercializează sub formă de capsule sau ceai. Lăstarii de gulan au un gust deosebit și pot fi mâncați fără a fi preparați.
Rețete:
Salată de gulan cu tofu
Ingrediente: 300 g tofu, 20 ml ulei de măsline pentru tofu crocant, 1 linguriță de semințe de chimen, 200 g frunze de gulan, 8-10 roșii cherry, 2-3 linguri de măsline, miez de nucă, sare, ulei de măsline și zeamă de lămâie după gust. Mod de preparare: Se scurge bine tofu de saramură și se așază pe șervețel pentru a se usca; se pune uleiul de măsline la încins într-o tigaie, se adaugă tofu tăiat cubulețe și se presară semințele de chimen; se întorc din când în când până se rumenesc pe toate părțile. Când sunt gata, se scot pe o farfurie și se pun la răcit; între timp se pregătesc frunzele de gulan, se spală, se scurg bine și se pun într-un vas de salată, după care se adaugă roșiile cherry tăiate în două, apoi miezul de nucă mărunțit cu cuțitul; se pune tofu, se asezonează salata după gust cu sare, ulei de măsline și zeamă de lămâie, apoi poate fi servită.
Supă cremă de broccoli și gulan
Ingrediente: 1 kg broccoli, o ceapă, 1 morcov, 2-3 căței de usturoi, 100 g orez cu bob rotund, 30 ml ulei de măsline, 100 g frunze de gulan, 100 ml smântână vegetală, sare, piper. Mod de preparare: Se fierb buchetele de broccoli alături de ceapă, morcov și orez; când sunt aproape gata, se adaugă frunza de gulan și usturoiul și se mai dă un clocot. Apoi, se lasă un pic la rece și se dau prin blender, alături de celelalte ingrediente, sare, smântână vegetală și piper, după care se poate servi.