Dacă urmăm un tratament cu antibiotice și ne dorim ca el să fie eficient, trebuie să îl urmăm cu strictețe, exact așa cum ne-a recomandat medicul, fără să-l întrerupem, altfel riscăm să luăm degeaba
Gulia și proprietățile sale antiinfecțioase
Gulia este o legumă care se înrudește cu varza și cu ridichea. Conține foarte multe substanțe nutritive, încât poate intra în categoria superalimentelor de primăvară-vară. Nutrițional, gulia oferă doar 27 calorii per 100 g și 0 colesterol, fiind în schimb bogată în fibre alimentare. Această legumă reprezintă și o sursă importantă de vitamina C, vitamine din complexul B (B1, B2, B3, B6, B9), vitamina A și carotenoide, vitamina K, dar și minerale: cupru, calciu, potasiu, mangan, fier, magneziu, fosfor, celuloză, zaharuri.
Principalele proprietăți ale guliei sunt: revitalizant, diuretic, dizolvant uric, antiscorbutic, răcoritor, pectoral și emolient. Consumul de gulii este recomandat în curele de slăbire, în diabet zaharat, HTA (hipertensiune arterială), previne cancerul, în colitele de putrefacție, în bronșite, infecții virale, tuse sau angine, laringite sau alte forme de catar ale căilor respiratorii.
Administrată sub formă de decoct de frunze și gulie sau sirop de gulie, poate constitui un leac potrivit în afecțiunile pulmonare, angina, bronșite, cistite, enterite, gută, guturai, obezitate, oboseală generală, tuse.
O atenție deosebită trebuie să aibă persoanele care suferă de tiroidă, deoarece aceasta conține glicosinolați ce împiedică asimilarea iodului de către tiroidă.
Este de preferat ca gulia să fie consumată crudă sub formă de salată, amestecată cu alte legume, cum ar fi varză sau morcov, sau în sucuri de legume cu morcov sau țelină.
Rețetă:
Supă-cremă de gulii și praz
Ingrediente: 4 gulii de mărime medie; 2 cartofi de mărime medie; 1 praz potrivit; 1 litru apă sau supă de pui; 1 lingură ulei de măsline; 25 g unt; 150 g smântână; sare și condimente după gust; 1 frunză de dafin.
Se curăță guliile de coajă, se spală și se taie în cubulețe. De asemenea, se curăță prazul, se spală și apoi se taie rondele. Se pune pe foc o cratiță în care se încinge uleiul, se adaugă untul, iar când s-a topit se pun rondelele de praz și un praf de sare. Se călește prazul 3-4 minute, după care se adaugă guliile și cartofii tăiați cubulețe. Se adaugă supa de pui sau de legume și o frunză de dafin. Se lasă la fiert până când se înmoaie legumele, după care se ia cratița de pe foc, se scoate frunza de dafin și se dă la blender. La crema obținută se adaugă smântâna, cremă ce se va potrivi cu condimente - sare și piper după gust.
Se servește supa fierbinte, garnisită cu câteva picături de ulei de măsline, crutoane și verdețuri după plac.
Guliile sunt foarte gustoase preparate și cu sos de smântână, peste care se presară pătrunjel.